254 ➢
să-ţi placă.
— Nu! Nu o să vă ajut.
— Înţeleg. Ai putea, te rog, să-i dai înapoi telefonul colegului meu?
Gerhardt îl ascultă pe Schneider timp de câteva clipe şi îi spuse că-l sună înapoi. Apoi deschise aplicaţia foto de pe telefon, îi făcu semn lui Giovanni să se apropie şi deschise un fişier.
Era un clip video înregistrat într-o încăpere mobilată, pe care Giovanni nu o recunoscu. Camera se îndreptă spre dreapta şi ceea ce văzu îl făcu să cadă la podea, disperat.
Mama, mătuşa şi nepotul lui – toţi îngroziţi – stăteau în picioare în faţa unui zid verde-lămâie, lângă un Gerhardt îngâmfat şi zâmbitor.
Gerhardt întrebă:
— Ce zici? Să-l sun înapoi pe şeful meu?
255 ➢
DOUĂZECI ŞI ŞAPTE
Colonelul Juan Garrido, din Garda Civilă spaniolă, scoase videoconferinţa de pe mute pentru a vorbi din nou cu locotenent-colonelul Cecchi, care-l apelase de la Roma. Garrido fusese off-line cât discutase cu adjuncţii săi, la centrul de comandă din Madrid, şi cu personalul suplimentar de la Barcelona. Cât timp discutaseră, Cecchi privise ambele părţi pe ecranul divizat, cu sonorul oprit.
Hotărâseră să vorbească în engleză.
— În interesul cooperării noastre, oamenii mei şi cu mine chiar am aprecia mai multă transparenţă referitoare la felul în care aţi obţinut acest desen, spuse Garrido.
— După cum am menţionat, răspunse Cecchi, acesta este un detaliu operaţional care implică răpirea preotului, Giovanni Berardino, pe care nu am libertatea să-l divulg, minţi el. Implică un informator confidenţial care se află într-o situaţie foarte delicată. Nu ar fi putut să le spună, pur şi simplu, adevărul, că era vorba de ceva ce nici el nu înţelegea sau credea, care se numea inseparabilitate cuantică.
— Şi de ce nu vă întrebaţi informatorul confidenţial unde se afla el sau ea când a făcut fotografia? întrebă Garrido exasperat.
— Aş vrea să fie atât de simplu, colonele. Probabil că va veni o zi în care aş putea să vă împărtăşesc această dilemă, dar, din păcate, nu astăzi. Aşa că tot ce pot să fac este să vă solicit încrederea şi înţelegerea. Am nevoie de un răspuns la întrebarea noastră dacă este posibil să potriviţi acel desen cu o locaţie cunoscută de pe coasta spaniolă.
— Un litoral care se întinde pe cinci mii de kilometri, spuse Garrido.
Cecchi suspină.
— N-aş fi foarte surprins dacă răspunsul dumneavoastră ar fi că
nu-i puteţi ajuta pe carabinieri.
— Ne străduim să cooperăm cu colegii noştri carabinieri, spuse Garrido, din acest motiv am şi trimis desenul dumneavoastră la toate
256 ➢
unităţile noastre de comandă din toate regiunile costiere. Din întâmplare, colegii noştri catalani, din Girona, au putut să ne ofere nişte informaţii. Acesta este motivul pentru care l-am inclus pe comandantul Tomau Caral, din Barcelona, în videoconferinţă.
Comandante, te rog…
Caral ridică într-o mână copia pe care o avea după desenul Irenei şi spuse:
— De fapt, este o privelişte destul de des întâlnită aici în Costa Brava. Nu avem prea multe îndoieli. Sunt convins că fereastra prezentată priveşte spre oraşul Begur.
Cecchi se aplecă înainte, surprins.
— Înţeleg. Şi această apă Font Vella este o marcă obişnuită?
— Se vinde peste tot, spuse Caral.
— Dacă v-aş trimite o notificare roşie prin Interpol, aţi putea să
reduceţi la un număr rezonabil posibilele proprietăţi pentru care putem obţine şi un mandat?
— Dacă informatorul dumneavoastră confidenţial este un artist priceput, asta n-ar trebui să fie o problemă, spuse Caral. Am făcut deja o verificare pe o imagine din satelit. Există doar câteva case pe teren destul de înalt încât să poată oferi acest unghi de vedere asupra oraşului şi golfului.
Mai multe vehicule ale Gărzii Civile urcau pe drumul abrupt de la poalele Pirineilor şi traseră pe aleea cu pietriş a unei căsuţe galben-canar. O femeie care îngrijea grădina de legume se opri şi se sprijini de săpăliga ei când îl văzu pe comandantul Caral ieşind dintr-un vehicul utilitar militar Santana.
— Ce doriţi? întrebă femeia, suspicioasă.
— Vrem să vă verificăm casa.
— Pentru ce?
El ignoră întrebarea şi spuse.
