— Şi pentru mine a fost nou, spuse Cal.
— Pot doar să-mi imaginez ce va spune superiorul meu când va citi asta în raport.
— Apreciez sprijinul pe care ni-l acordaţi, spuse Cal. Dacă n-am fi trăit personal aceste lucruri, sunt convins că şi noi am fi fost al naibii de reticenţi.
249 ➢
Cecchi ridică desenul Irenei.
— Şi chiar credeţi că această schiţă este o reproducere de încredere a ceea ce vedea fratele dumneavoastră din locul unde este ţinut captiv?
— Da, cred, spuse Irene. Nici măcar nu auzisem de apa asta, Font Vella.
Cal aprobă din cap.
— Nici eu, şi am văzut-o şi eu.
— Şi nu aveţi nicio idee unde ar putea să fie asta? întrebă ofiţerul.
Nu este un loc pe care să-l recunoşti din vacanţele cu familia.
— Eu nu am fost niciodată în Spania, spuse ea.
— Este, cu siguranţă, o marcă spaniolă, spuse Cecchi, dar cineva ar fi putut să le aducă din Spania. El ar putea să fie în Italia, Grecia, oriunde există un litoral.
— Dar există şansă să fie în Spania, spuse Cal. Cine cară sticle cu apă din altă ţară pentru un ostatic?
Cecchi ridică din umeri.
— V-am spus tot ceea ce ştim, spuse Irene. Ce aveţi de gând să
faceţi ca să-mi găsiţi familia?
— Ce am de gând să fac? repetă ofiţerul, uitându-se în tavan, poate în căutarea inspiraţiei divine. Am să fiu sincer. Nu ştiu. Spun asta în ceea ce-l priveşte pe fratele dumneavoastră. Cât despre mama, mătuşa şi nepotul, ei bine, am avansat cu investigaţia.
Ea aproape că sări din scaun.
— Ce? Cum aţi avansat?
— Mi-e teamă că nu pot compromite ancheta în momentul acesta delicat.
— Vă rog, îl imploră ea.
— Am să vă spun doar că avem o pistă pe care ne-au oferit-o cei de la laborator. Va trebui să vă mulţumiţi cu atât, dar, credeţi-mă, vă voi contacta imediat ce pot.
Deşi expunerea lui Schneider îi era destinată lui Besemer, ceilalţi ascultară cu atenţie o poveste pe care o ştiau pe de rost.
— Lasă-mă să-ţi arăt ceva, Jürgen, spuse Schneider şi se întinse după un dosar aflat pe un bufet.
250 ➢
Îi dădu scrisoarea lui Himmler către Hitler, în care descria potenţiala putere ce rezulta din combinaţia celor trei relicve care-i străpunseseră trupul lui Hristos şi obligativitatea de a o găsi pe cea de a treia, care lipsea, Cuiul Sfânt.
Besemer se opri de câteva ori ca să se uite la bărbaţii care-l priveau şi Schneider îi spuse să nu se grăbească. Când tânărul termină, dădu înapoi documentul cu o expresie de ardoare năucă.
— Da, este destul de uimitor, nu-i aşa? spuse Schneider. Datorită
ei, bătrânii din această cameră au mers mai departe în toţi aceşti ani, fără să piardă vreodată speranţa că, într-o zi, am putea să găsim cuiul, fără să renunţăm la speranţa că am putea deveni instrumentele celui de al Patrulea Reich.
— Şi? spuse Besemer.
— Şi ce?
— Pentru numele lui Dumnezeu, ce este cu cuiul? întrebă
Besemer, determinându-i pe câţiva dintre vârstnici să râdă.
Schneider rânji.
— Este un tip pasional, nu-i aşa? spuse el. Pasiunea e bună.
Aminteşte-ţi ce ţi-am spus despre inscripţia din cartea lui Procopius pe care a descoperit-o Rahn – episcopul căruia i-au apărut rănile lui Hristos după ce a umblat cu relicva unui cui. Am vrut să fiu sigur că
acest manuscris al Istoriei secrete, VAT GR 1001, este exact ceea ce pretindea Rahn că este. Din cauza asta am depus mari eforturi ca să
pun mâna pe el chiar din Biblioteca Vaticanului. Aruncă o privire.
