— Pentru că te-aş fi omorât eu. Apoi eu aş fi fost omorât. Acum închide fereastra şi strânge şuruburile. Acum.
Spre disperarea lui Giovanni, Martin închise ferestrele şi plecă să
caute unelte.
— L-ai găsit? întrebă Giovanni în engleză.
— Statuia nu era în apartamentul mamei tale, spuse Gerhardt. Era la sora ta.
— Şi ea unde era?
— La München, cu profesorul american.
— Donovan?
— Exact.
Preotul era confuz.
— De ce erau la München?
— E un loc frumos de vizitat.
Avea atât de multe întrebări, dar o puse prima pe cea mai
253 ➢
importantă.
— Deci, l-aţi găsit?
— L-am găsit.
— Nu i-ai făcut rău Irenei?
— Este bine.
— Şi nu i-aţi făcut rău mamei?
— Şi ea e bine.
— Acum o să mă eliberaţi?
— Nu încă.
— De ce?
— Vreau să vorbeşti cu cineva.
Gerhardt îşi scoase mobilul şi sună pe cineva.
— Eu sunt. Poţi să vorbeşti cu el acum?
Îi dădu telefonul lui Giovanni, care spuse un „alo” firav.
— Salutare, părinte, spuse Schneider. Vorbea dintr-o încăpere de lângă sala de mese şi Giovanni putea auzi zgomotele şi vorbăria oamenilor care mâncau. Trebuie să îmi cer scuze pentru toate necazurile prin care te-am făcut să treci. Dar te asigur că au fost necesare.
— Cine eşti?
— Cineva care îşi dorea cu disperare Cuiul Sfânt.
— De unde ştiai că îl am?
— Mergând pe firul unei lungi şi foarte incomplete urme de firimituri.
— Ai obţinut cuiul, dar acest individ zice că nu mă eliberează.
— Am nevoie ca tu să mai faci ceva pentru noi. După aceea eşti liber să pleci.
— Ce anume?
— Va trebui să faci o călătorie către o destinaţie care-ţi va fi dezvăluită la timpul potrivit. Odată ce ajungi acolo, va trebui să faci ceva destul de banal, minor chiar.
— Nu vreau să cooperez cu voi în niciun fel, suspină Giovanni. Am fost torturat. Cu siguranţă mi-aţi înspăimântat familia. Eliberează-mă
sau omoară-mă. În clipa asta nu-mi pasă pe care din cele două o alegi.
— Asta este o aiureală din partea unui preot, un om raţional al lui Dumnezeu. Ceea ce-ţi cerem este complet inofensiv. S-ar putea chiar
