El a zâmbit, arătându-și dinții sclipitori.

— Mai trăiește bătrânul Tsoldrin? Ei, mă bucur să-l revăd.

— Trebuie să-l convingi să se întoarcă la treabă.

El a fluturat ușor o mână prin aer.

— Nimic mai simplu, a spus el și a băut din pahar.

Sma l-a urmărit cum bea. A clătinat apoi din cap.

— Cheradenine, nu vrei să știi de ce? l-a întrebat ea.

El a dat să facă un gest cu o mână, semn care voia să sugereze o ridicare din umeri, apoi s-a răzgândit.

— Mda, sigur. De ce, Diziet? a întrebat el oftând.

— Voerenhutz se coagulează în două grupări; oamenii care sunt în prezent la putere vor să aplice politici agresive de teraformare…

— Asta înseamnă că… a scos un sughiț -, să redecoreze planete, corect?

Sma a închis ochii o clipă.

— Da. Cam așa ceva. Oricum ai dori să numești intenția lor, planeta este insensibilă din punct de vedere ecologic, asta ca să mă exprim delicat. Acești oameni - care își spun Umaniști - mai vor să creeze o scară a drepturilor pentru ființele înzestrate cu rațiune, iar ea va avea ca urmare dreptul lor de a cuceri orice lumi locuite, în funcție de capacitatea militară pe care o au la dispoziție. Acum sunt în desfășurare vreo douăsprezece războaie minore. Oricare dintre ele ar putea declanșa unul mare și, într-o oarecare măsură, Umaniștii încurajează aceste războaie deoarece ele par să susțină afirmația lor că Ciorchinele este prea aglomerat și este nevoie să se descopere noi habitate planetare.

— Pe de altă parte, a spus Skaffen-Amtiskaw, refuză să recunoască pe deplin faptul că mașinile sunt înzestrate cu rațiune; exploatează computere protoconștiente și susțin că doar experiența umană subiectivă are o valoare intrinsecă - niște fasciști.

— Am înțeles. A dat din cap și a devenit foarte serios. Și vreți ca Beychae să se înhame în luptă cu acești Umaniști, corect?

— Cheradenine! l-a dojenit Sma, în vreme ce câmpurile lui Skaffen-Amtiskaw au devenit glaciale.

El a părut jignit.

— Dar își spun Umaniști!

— E doar un nume, Zakalwe.

— Numele sunt importante, a spus el, aparent serios.

— Doar așa se autointitulează; asta nu-i face să fie băieți de treabă.

— Am înțeles. I-a zâmbit lui Sma. A încercat apoi să devină pragmatic. Vrei ca el să împingă lucrurile în cealaltă direcție, ca și data trecută.

— Da, a confirmat Sma.

— Bine. Pare destul de ușor. Fără chestii soldățești, da?

— Fără.

— Mă bag.

Apoi a dat din cap.

— Mi se pare mie sau ai ajuns la capătul răbdării? a mormăit Skaffen-Amtiskaw.

— Hai, transmite semnalul, i-a spus Sma dronei.

— Am înțeles, a spus ea. Semnal transmis. Apoi a lăsat o bună impresie, încruntându-se spre bărbat cu câmpurile ei. Dar să faci bine să nu te răzgândești.

— Skaffen-Amtiskaw, doar gândul de a trebui să-mi petrec timpul în compania ta m-ar putea îndemna să renunț la tovărășia încântătoarei domnișoare Sma până la Voerenhutz. A aruncat o privire îngrijorată spre femeie. Sper că mă însoțești până acolo.

Sma a dat aprobator din cap. Cât timp servitoarea a așezat câteva farfurii pe masa dintre hamacuri, a sorbit din pahar.

— Chiar așa, Zakalwe? a întrebat ea, după plecarea servitoarei.

— Chiar așa ce, Diziet?

Apoi i-a zâmbit peste buza paharului.

— Chiar pleci? După, cât… cinci ani? După ce ți-ai construit un imperiu, aplicând planul tău pentru a face lumea asta să fie mai sigură, folosind tehnologia noastră, încercând să pui în practică metodele noastre… ești gata să lași totul pentru cine știe cât timp? La naiba, ai spus da chiar înainte de a ști că era vorba de Voerenhutz; locul ăsta ar putea fi în partea cealaltă a galaxiei; ar putea fi în Nori. În cazul ăsta ai fi acceptat să călătorești patru ani.

El a ridicat din umeri.

— Îmi plac călătoriile lungi.

Sma i-a privit o vreme fața. Părea lipsit de griji, plin de viață. Vigoare și energie au fost cuvintele care i-au venit în minte. A simțit un vag dezgust.

În timp ce mânca niște fructe de pe farfurioară, el a ridicat din umeri.

— În plus, am mandatat pe cineva care să se ocupe de afaceri în lipsa mea. Totul se va conserva până când mă voi întoarce aici.

— Dacă vei mai avea la ce să te întorci, a remarcat Skaffen-Amtiskaw.

— Sigur că voi avea, a spus el, scuipând un sâmbure peste marginea verandei. Oamenii ăștia vorbesc despre război, dar nu sunt sinucigași.

— A, atunci e bine, a spus drona, și s-a întors cu spatele.

Bărbatul a zâmbit spre dronă. A făcut semn din cap către farfuria lui Sma.

— Diziet, nu ți-e foame?

— Mi-a trecut pofta de mâncare, a spus ea.

Frecându-și mâinile, el a coborât din hamac.

— Hai, a spus el, hai să înotăm.

Sma l-a urmărit cum, purtând un șort lung și pășind cu fereală, el încerca să prindă pești într-un bazin plin de pietre. Ea înotase în chiloți.