A descoperit însă că lucrul cel mai rău era că nu mai avea cui să-i vorbească.
Cam la cinci luni după ce își incendiase coliba, a văzut silueta așezată pe plajă, la mare distanță. A ezitat, apoi a continuat să înainteze.
Ajuns la douăzeci de metri de femeie, s-a oprit și a verificat cu atenție o bucată de năvod plasată la linia mareei, având flotoarele încă prinse și sclipind în lumina scăzută a dimineții ca niște sori țintuiți de pământ.
A aruncat o privire spre femeie. Ședea cu picioarele încrucișate și brațele strânse în poală și privea lung spre mare. Rochia ei simplă avea culoarea cerului.
S-a apropiat de ea și a lăsat noul sac din pânză alături de ea. Ea nu s-a mișcat.
S-a așezat lângă ea, și-a aranjat picioarele și brațele la fel ca ea și, imitând-o, a privit contemplativ spre mare.
După ce de țărm s-au apropiat și s-au spart o sută de valuri, a căror apă s-a retras, el și-a dres glasul.
— În câteva rânduri, am avut impresia că sunt supravegheat, a spus el.
O vreme, ea nu a spus nimic. Păsările marine se roteau prin aer, lansând chemări într-un limbaj pe care el încă nu reușise să îl deslușească.
— Oamenii au simțit mereu asta, a spus Sma în cele din urmă.
A netezit resturile lăsate de un vierme marin în nisip.
— Diziet, nu-ți aparțin.
— Așa e, a spus ea, întorcându-se spre el. Ai dreptate. Nu ne aparții. Nu putem decât să te rugăm.
— Ce anume?
— Să te întorci. Avem o misiune pentru tine.
— Care e aceea?
— A… Sma și-a așezat mai bine rochia peste genunchi. Să ne ajuți să târâm o adunătură de aristocrați în mileniul următor, dar dinăuntru.
— De ce?
— E important.
— Ce nu e important?
— Și de data asta te putem plăti cum se cuvine.
— M-ați plătit foarte generos ultima oară. Cu mulți bani și cu un nou corp. Cine ar putea cere mai mult? A făcut un semn către sacul din pânză de lângă ea, apoi spre sine, arătând că era îmbrăcat în zdrențe pline de sare. Nu te lăsa înșelată. Nu am pierdut prada. Sunt un om bogat; iar aici, foarte bogat. A urmărit valurile rostogolindu-se spre ei, apoi spărgându-se, producând spume, apoi retrăgându-se. Am vrut să duc o vreme o viață simplă.
Apoi a scos un sunet de parcă ar fi râs, după care și-a dat seama că era prima oară că râdea de când ajunsese în acel loc.
— Știu, a zis Sma. Dar de data asta e vorba de altceva. Cum spuneam, de data asta te putem plăti corespunzător.
El s-a uitat la ea.
— Ajunge! Nu mai e nevoie să fii secretoasă. La ce te referi?
Ea s-a întors și l-a privit lung. El s-a văzut silit să facă un efort ca să nu-și mute ochii în altă parte.
— Am găsit-o pe Livueta, a spus ea.
El a rămas cu privirea spre ochii ei o vreme, apoi a clipit și s-a uitat în altă parte. Și-a dres glasul, a privit din nou spre marea sclipitoare și a trebuit să-și tragă nasul și să-și șteargă ochii. Sma l-a urmărit cum își duce, încet, o mână spre piept, apăsând pielea în acel loc, puțin deasupra inimii, dar nu și-a dat seama de ce făcea asta.
— Hm. Ești sigură?
— Da, suntem siguri.
După aceea, el a privit peste valuri și, brusc, a simțit că ele nu-i mai aduceau lucruri, nu mai erau mesageri ai unor furtuni îndepărtate care își ofereau prada, ci deveniseră o cale; un drum, încă un fel de prilej îndepărtat, făcându-i semn să o urmeze.
Să fie chiar atât de simplu? s-a întrebat în gând. O lume - un singur nume - rostit de Sma, și sunt pregătit să plec, să pornesc, și să preiau din nou armele lor? Din cauza ei?
A mai așteptat ca alte câteva valuri să se rostogolească și să se spargă. Păsările marine se tânguiau. Apoi el a oftat.
— Am înțeles, a spus el. Și-a trecut degetele unei mâini prin părul încâlcit și decolorat de soare. Povestește-mi.
Patru
— Adevărul este că ultima oară când am trecut prin tâmpenia asta, Zakalwe a stricat totul, a spus Skaffen-Amtiskaw. I-au înghețat fundul în acel Palat de Iarnă.
