— Sunt mai bătrân și mai tânăr decât tine.

— Vorbe fără sens; răspunde-mi la întrebare.

Pe întuneric, el a făcut o grimasă.

— Păi… voi cât trăiți?

— Nu prea știu. Optzeci, nouăzeci de ani.

El a făcut un efort să-și aducă aminte cât de lung era anul acolo. Destul de aproape.

— Am… aproape două sute douăzeci de ani; o sută zece; și treizeci.

Ea a scăpat un fluierat, apoi și-a mișcat capul, pe care îl ținea pe umărul lui.

— Ai de ales.

— Cam așa ceva. M-am născut acum două sute douăzeci de ani, am trăit o sută zece dintre ei și, din punct de vedere fizic, am aproximativ treizeci de ani.

Ea a râs gutural. El a simțit sânii ei măturându-i pieptul când ea s-a urcat peste el.

— Fac amor cu un bărbat de o sută zece ani?

A părut amuzată.

El și-a apăsat palmele pe omoplații ei, peste pielea netedă și răcoroasă.

— Da. Grozav, nu? Beneficiezi de experiență fără să…

Ea l-a sărutat.

Și-a pus capul pe umărul ei lipindu-se strâns. Ea a tresărit în somn, s-a mișcat, l-a strâns în brațe și l-a tras mai aproape. El i-a mirosit pielea de pe umăr, aspirând aerul care fusese pe carnea ei, era înmiresmat de ea, parfumat, dar fără parfum, purtând doar mirosul propriu. El a închis ochii pentru a se concentra asupra acelei senzații. I-a deschis, a reținut imaginea ei dormind, și-a apropiat capul de al ei, a întins limba sub nasul ei ca să îi simtă fluxul respirației, dorind să atingă acel firicel al vieții ei. Vârful limbii și gropița minusculă dintre buza de sus și nas, puțin scufundat, ca și cum așa ar fi fost gândit.

Ea și-a desfăcut puțin buzele, apoi le-a strâns la loc; buzele ei s-au frecat una de alta, și nasul s-a clintit. El a urmărit toate acestea cu o încântare secretă, la fel de fascinat ca un copil care se joacă de-a cucu-bau cu un adult care dispare mereu pe după o latură a unui pătuț.

În acea dimineață, în zorii cenușii, el rămăsese întins, iar ea îi examinase corpul cu minuțiozitate.

— Zakalwe, ai multe cicatrice, a spus ea clătinând din cap și plimbându-și un deget peste urme.

— Nimeresc în tot felul de încăierări, a recunoscut el. Le-aș fi putut face să se vindece complet, dar… sunt bune pentru… a-mi aminti.

Ea și-a lăsat bărbia pe pieptul lui.

— Lasă, recunoaște că îți place să te fălești cu ele în fața fetelor.

— Da, și asta.

— Asta de aici arată urât, dacă ai inima în același loc ca și noi… având în vedere că toate celelalte par la fel. A pus un deget pe un semn mic și cutat din apropierea unui mamelon. L-a simțit cum se încordează, apoi a privit în sus. În ochii lui era o expresie care a făcut-o să se înfioare. Brusc, a părut să aibă vârsta pe care o spusese, și mai mult. S-a ridicat și și-a trecut o mână prin păr. Asta e destul de proaspătă, nu?

— Aceea… a făcut efortul de a zâmbi și apoi și-a plimbat degetul peste încrețitura minusculă de pe piele, lucru ciudat, dar aceea este una dintre cele mai vechi.

Privirea aceea s-a stins în ochii lui.

— Și asta? a spus ea pe un ton vioi atingându-l la tâmplă.

— Glonț.

— Într-o mare bătălie?

— Mda, cam așa ceva. Într-o mașină, ca să fiu mai precis. O femeie.

— A, nu se poate!

Și-a dus o mână la gură și a mimat groaza.

— A fost foarte jenant.

— Ei, să nu intrăm în amănunte… dar asta?

— Laser… o lumină foarte puternică, a explicat când ea a părut nedumerită. Cu mult mai veche.

— Și asta?

— A… o combinație de lucruri; pe scurt, insecte.

— Insecte?

S-a cutremurat.

(Și el se afla din nou în vulcanul inundat. Cu multă vreme în urmă, dar tot acolo, tot în minte… și totuși mai sigur să se gândească la el decât la craterul din inimă, unde sălășluia o altă amintire, chiar mai veche. Și-a adus aminte de caldeiră și a văzut din nou lacul cu apă stătută, piatra din mijlocul lui și zidurile înconjurătoare ale apei otrăvite. A simțit încă o dată dâra lungă pe care o lăsase corpul lui, și intimitatea insectelor… Dar acea concentricitate nemiloasă nu mai conta; aici era aici, iar acum era acum.)

— Nu cred că vrei să știi, a spus el și a zâmbit.

— Te cred pe cuvânt, a convenit ea dând rar din cap și făcând părul lung și greu să se legene. Știu, cu toate astea, ți le voi săruta.

— Ar putea dura mult, i-a spus el când ea s-a rotit, după care a sărit în picioare.

— Te grăbești? l-a întrebat ea sărutându-i un deget de la picior.

— Deloc, a spus el zâmbind și s-a întins din nou pe pat. Nu te grăbi. Poate dura și o veșnicie.

A simțit-o mișcându-se și a coborât privirea. Cu părul răsfirat, s-a frecat cu degetele la ochi, s-a bătut ușor cu palmele peste nas și obraji, apoi i-a zâmbit. El i-a urmărit zâmbetul. Văzuse multe zâmbete pentru care ar fi fost în stare să ucidă, dar niciunul pentru care să fie gata să moară. Ce altceva putea face decât să îi răspundă la zâmbet?

— De ce te trezești întotdeauna înaintea mea?