— În plus, am mandatat pe cineva care să se ocupe de afaceri în lipsa mea. Totul se va conserva până când mă voi întoarce aici.
— Dacă vei mai avea la ce să te întorci, a remarcat Skaffen-Amtiskaw.
— Sigur că voi avea, a spus el, scuipând un sâmbure peste marginea verandei. Oamenii ăștia vorbesc despre război, dar nu sunt sinucigași.
— A, atunci e bine, a spus drona, și s-a întors cu spatele.
Bărbatul a zâmbit spre dronă. A făcut semn din cap către farfuria lui Sma.
— Diziet, nu ți-e foame?
— Mi-a trecut pofta de mâncare, a spus ea.
Frecându-și mâinile, el a coborât din hamac.
— Hai, a spus el, hai să înotăm.
Sma l-a urmărit cum, purtând un șort lung și pășind cu fereală, el încerca să prindă pești într-un bazin plin de pietre. Ea înotase în chiloți.
Concentrat, privind atent apa care îi reflecta fața, Zakalwe s-a aplecat. Părea să îi vorbească apei.
— Încă arăți foarte bine, să știi. Sper că te simți îndeajuns de măgulită.
Ea a continuat să se șteargă.
— Zakalwe, sunt prea bătrână ca să fiu complimentată.
— Prostii.
A râs, iar apa s-a unduit sub gura lui. S-a încruntat și, încet, și-a scufundat mâinile sub apă.
Ea a urmărit expresia de concentrare de pe fața lui, în timp ce brațele îi pătrundeau mai adânc în apă, oglindindu-se.
Pe măsură ce și-a mișcat mâinile lin, lingându-și în același timp buzele, el a zâmbit din nou și a strâns din pleoape; avea brațele adânc în apă.
S-a repezit în față, a scos un strigăt de bucurie, apoi și-a scos palmele împreunate din apă și s-a apropiat de Sma, care stătea rezemată de niște stânci. Zakalwe zâmbea cu gura până la urechi. A întins mâinile în față pentru ca ea să poată vedea captura. Ea a privit și a văzut un peștișor, strălucind în albastru, verde, roșu și auriu; în palmele împreunate ale bărbatului, vietatea se zbătea, aruncând o lumină unduitoare în culori stridente. Când el s-a rezemat de o piatră, ea s-a încruntat.
— Și acum pune-l înapoi unde l-ai găsit, Cheradenine, așa cum era.
Zâmbetul a dispărut de pe fața lui, iar Sma a vrut să spună altceva, mai blând, după care el a zâmbit din nou și a aruncat peștele înapoi în apă.
— Ca și cum aș fi vrut să fac altceva.
Apoi s-a apropiat și s-a așezat alături de ea pe o piatră.
Ea a privit spre mare. Drona era pe plajă, la zece metri în spatele lor.
Sma și-a netezit perișorii negri, minusculi, de pe antebrațe până când aceștia s-au lipit de piele.
— Zakalwe, de ce ai încercat toate chestiile acelea?
— Te referi la faptul că le-am dat elixirul tinereții glorioșilor noștri conducători? A ridicat din umeri. La data aceea mi s-a părut a fi o idee bună, a mărturisit el cu un aer degajat. Nu știu; m-am gândit că ar fi posibil. Am crezut că era mult mai ușor să intervin decât ați sugerat voi că ar fi. Am socotit că un om care are un plan solid, pe care nu-l interesa propria măreție… A dat din umeri și a aruncat o privire spre Sma. S-ar putea ca până la urmă să meargă. Nu se știe niciodată.
— Zakalwe, nu va merge. Ne-ai pus în brațe o problemă incredibil de greu de rezolvat.
— Aha, a făcut el, dând din cap. Așadar, interveniți. M-am gândit că așa se va întâmpla.
— Într-un anume fel, cred că va trebui.
— Mult noroc.
— Noroc… a spus Sma, apoi s-a răzgândit.
Și-a trecut degetele prin părul ud.
— Cât de mult risc, Diziet?
— În cazul de față?
— Da, și pentru proiectilul-cuțit. Ai aflat despre asta, da?
— Am auzit. A clătinat din cap. Nu cred că ești într-un pericol mai mare decât ai fost vreodată, Cheradenine, dacă ești tu însuți.
El a surâs.
— Detest toleranța Culturii.
— Așadar, a spus ea, trăgându-și bluza peste cap, ce condiții pui?
