A privit-o pe Sma cu scepticism.
— În afara ta, nu am găsit altă soluție, i-a răspuns ea.
— Nu-l puteți lăsa să îmbătrânească în liniște?
— Zakalwe, în balanță atârnă mai mult decât pensionarea fericită a unui om politic în vârstă.
— Ce anume? Universul? Viața, așa cum o cunoaștem?
— Da. De zeci, poate de sute de milioane de ori.
— Foarte filozofic.
— Iar tu nu l-ai lăsat pe ethnarchul Kerian să îmbătrânească în liniște.
— Ai dreptate, a spus el, pătrunzând mai adânc în arsenal. Căcăciosul acela merita să moară de un milion de ori.
Spațiul creat prin inginerie al miniarcadei găzduia o varietate uimitoare de arme ale Culturii și ale altor civilizații. Sma a avut impresia că Zakalwe era ca un copil într-un magazin de jucării. Alegea arme pe care le depunea pe un cărucior pe care Skaffen-Amtiskaw îl conducea în urma bărbatului, de-a lungul aleilor, rafturilor și sertarelor, toate înțesate de arme cu proiectile, puști cu fir, puști cu laser, proiectoare de plasmă, diverse grenade, efectoare, explozivi planari, armuri pasive și reactive, dispozitive senzoriale și de pază, costume complete de luptă, pachete cu proiectile și cel puțin alte zeci de tipuri diferite de arme pe care Sma nu le-a recunoscut.
— Zakalwe, nu vei reuși în veci să porți cu tine toate astea.
— Asta este doar lista scurtă, i-a răspuns el. A ridicat de pe raft o pușcă masivă, arătând ca o cutie, care nu părea să aibă țeavă. A întins-o spre dronă. Asta ce este?
— CREWS - pușcă de asalt, i-a răspuns Skaffen-Amtiskaw. Baterii șapte virgulă paisprezece; gloanțe unice cu șapte elemente până la patru mii de gloanțe pe secundă (timpul minim de tragere este de opt virgulă șapte secunde), rafală maximă; de șapte ori două kilograme și jumătate; frecvență de la aproape vizibil până la raze X.
Zakalwe a ridicat arma.
— Nu e prea bine echilibrată.
— Asta e configurația ei ca armă în conservare. Tragi culisa superioară înapoi și…
— Hm. Zakalwe s-a prefăcut că țintește cu arma pregătită de tragere. Hei, ce te împiedică să pui mâna aici, în direcția în care pleacă fasciculele?
— Bunul-simț, să zicem? a sugerat drona.
— Îhî. O să rămân la arma mea demodată, cea cu plasmă. A așezat pușca la loc. În orice caz, Sma, ar trebui să fii încântată că bătrânii vor să renunțe la pensie pentru tine. La naiba, ar trebui să mă apuc de grădinărit sau de cine știe ce altceva, în loc să iau cu asalt lumi necunoscute ca să vă fac treburile murdare.
— A, sigur, a spus Sma. Și eu a trebuit să lupt din greu ca să te conving să te lași de „grădinărit“ și să te întorci la noi. Lasă asta, Zakalwe, bagajul ți-a fost pregătit.
— Cred că, prin telepatie, îmi dădusem seama de gravitatea situației. A ridicat ceva masiv dintr-un raft, l-a manevrat cu ambele mâini și a scos un geamăt din cauza efortului. La naiba. Arma asta trage sau e folosită doar ca berbec?
— Ăsta e un tun manual din Idiran, a spus oftând Skaffen-Amtiskaw. Nu-l mai flutura așa; e o armă foarte veche și destul de rară.
— Nici nu mă miră. S-a chinuit să pună tunul la loc pe raft, după care și-a continuat deplasarea pe alee. Sma, dacă mă gândesc mai bine, sunt atât de bătrân încât viața mea ar trebui să fie triplată; probabil că vă cer mult sub prețul acestei escapade întristătoare.
— Ei bine, dacă așa privești lucrurile, noi ar trebui să te punem să plătești pentru… încălcarea drepturilor de patent, nu? Doar le-ai oferit acelor bătrâni tinerețea înapoi, folosind tehnologia noastră.
— Să nu faceți asta. Habar nu aveți ce înseamnă să îmbătrânești atât de devreme.
— Da, dar e valabil în cazul tuturor; tu ai oferit tinerețea doar celor mai răi oameni de pe planetă, care erau înnebuniți după putere.
— Acelea erau societăți conduse de sus! La ce te puteai aștepta? În orice caz, dacă aș fi dat tinerețe veșnică tuturor… ia gândește-te la explozia populației!
— Zakalwe, m-am gândit la asta când aveam în jur de cincisprezece ani; la noi, în Cultură, astfel de lucruri se învață în școala primară. Totul a fost gândit cu multă vreme în urmă; face parte din istoria și educația noastră. Tocmai de asta, un copil de școală ar socoti drept demență ceea ce ai făcut. Pentru noi, tu ești un școlar. Nici măcar nu vrei să îmbătrânești. Nu știu să existe o dovadă de imaturitate mai clară decât asta.
— Mamă! a spus el, oprindu-se brusc și scoțând ceva de pe un raft. Asta ce mai e?
— Te depășește, a spus Skaffen-Amtiskaw.
— Ce frumusețe! A prins în mâini arma uimitor de complicată și a răsucit-o. Ce este? a întrebat el pe nerăsuflate.
— Sistem Micro Armamente, o pușcă, a început să povestească drona. Cum să-ți spun, Zakalwe? Are zece sisteme separate de arme; fără a mai vorbi de facilitatea de protecție semisentientă, de componentele reactive de ecranare, de pachetele de reacție rapidă IFF sau de unitatea antigravitațională și, ca să nu mai întrebi, comenzile sunt pe partea cealaltă decât te-ai aștepta, pentru că asta este o versiune pentru stângaci, iar echilibrul - la fel ca și greutatea și inerția variabilă independentă - sunt perfect reglabile. Pe de altă parte, este nevoie de o instruire de aproape jumătate de an ca să o poți folosi în mod sigur, fără a mai vorbi de competență, de aceea nu o poți lua.
— Nici nu o vreau, a spus el, mângâind arma. Dar ce dispozitiv! A pus-o la loc, alături de celelalte. Apoi a aruncat o privire spre Sma. Dizzy, știu cum gândiți voi; respect asta, așa cred… dar viața voastră nu e viața mea. Eu trăiesc în primejdie, în locuri periculoase; așa am trăit mereu, și voi continua la fel. Oricum voi muri curând, și atunci de ce să sufăr povara suplimentară de a îmbătrâni, chiar dacă asta se va întâmpla încet?
— Nu încerca să te ascunzi înapoia necesității, Zakalwe. Ai fi putut să-ți schimbi modul de viață; doar nu este nevoie să trăiești astfel; te puteai alătura Culturii și să devii unul dintre noi; măcar să trăiești la fel ca noi, însă…
— Sma, a exclamat el, întorcându-se spre ea, asta e valabil pentru tine, dar nu și pentru mine. Socotești că am greșit stabilizându-mi vârsta; până și șansa nemuririi vi se pare o greșeală. De acord, înțeleg asta. În societatea voastră, așa cum vă trăiți viețile, este corect. Aveți șansa de a trăi trei sute cincizeci, poate patru sute de ani, și sunteți siguri că îi veți apuca; că veți muri fără să vă scoateți încălțările. Pentru mine, însă, asta nu merge. Nu am nicio certitudine. Mă bucur de perspectiva asta la limită. Sma, îmi place să simt acel curent care îmi bate drept în față. De aceea, mai curând sau mai târziu, voi muri - probabil într-un mod violent. Poate chiar prostește, pentru că asta se întâmplă deseori; voi vă feriți de bombe și de asasini hotărâți… iar apoi vă înecați cu un os de pește… dar cui îi pasă? Prin urmare, staza voastră este societatea voastră, iar a mea… este vârsta. Dar și unii, și alții sunt siguri că vor muri.
Ținându-și mâinile prinse la spate, Sma și-a lăsat privirea spre podea.
— Bine, a zis ea. Dar nu uita cine ți-a oferit perspectiva asta.
El a zâmbit cu tristețe.
— Adevărat, m-ați salvat. Dar, în același timp, m-ați mințit; m-ați trimis - ba nu, ascultă - m-ați trimis în misiuni în care am devenit opusul a aceea ce credeam că eram, m-ați pus să lupt de partea unor aristocrați incompetenți pe care i-aș fi strangulat fără nicio problemă, în războaie în care nu am știut că voi sprijineați ambele tabere, mi-am umplut boașele de semințe străine pe care trebuia să le transmit unei biete femele… aproape că am fost ucis… am fost ucis de aproape zece, douăsprezece ori…
— Nu m-ai iertat pentru pălăria aceea, nu-i așa? a spus Skaffen-Amtiskaw pe un ton care mima amărăciunea.
— A, Cheradenine, a spus Sma, să nu pretinzi cumva că nu a fost și amuzant.
— Sma, crede-mă, nu a fost totul „amuzant“. S-a rezemat de un dulap care era plin de arme antice cu proiectile. Și, lucrul cel mai grav, a insistat el, a fost când ai răsturnat hărțile cu susul în jos.
— Ce vrei să spui? a exclamat Sma, nedumerită.
— Întoarcerea hărților cu susul în jos, a repetat el. Ai habar cât de supărător și anapoda este când ajungi într-un loc și descoperi că oamenii de acolo au cartografiat totul invers față de felul în care arată harta proprie? Asta, din cauza ridicolă că unii oameni consideră că acul busolei arată drept spre cer, iar alții cred că el este mai greu și arată spre în jos? Ori pentru că asta se face în funcție de planul galactic? Cum să spun, acest lucru pare lipsit de importanță, dar e foarte supărător.
— Zakalwe, nu am știut. Permite-mi să-ți cer scuze din partea mea și a întregii Secții de Circumstanțe Speciale; ba nu, din partea Contactului; a întregii Culturi; ba nu, din partea tuturor speciilor înzestrate cu inteligență.
— Sma, ticăloasă lipsită de căință, eu încerc să fiu serios.
— Nu, nu cred că ești. Hărțile…
— Dar e adevărat! Ei le întorc pe dos!
— Înseamnă că trebuie să existe un motiv pentru asta, a spus Diziet Sma.
— Poftim? a întrebat el.
