S-a ferit, apoi s-a azvârlit în cealaltă direcție. A sărit în picioare în momentul în care Mollen a lovit cu pumnul în bordură.

— Alo, a spus sintetizatorul lui Mollen când s-a lovit de suprafața drumului.

Zakalwe a încercat să-și recapete echilibrul și să îl lovească pe Mollen cu piciorul în cap. Mollen l-a prins de picior cu mâna rămasă teafără. A reușit să-și smulgă piciorul, însă doar răsucindu-se.

— Încântat de cunoștință, a spus dispozitivul, legănându-se în timp ce Mollen, clătinând din cap, a mai încercat o dată să îl lovească cu piciorul în cap.

— Ce doriți? a spus aparatul, moment în care Mollen s-a ferit de lovitură și s-a aruncat în față. El a făcut un salt, a derapat pe suprafața de beton a drumului, s-a rostogolit și s-a ridicat în picioare.

Mollen i-a apărut în față; avea gâtul însângerat. S-a bălăbănit pe picioare. Apoi a lăsat impresia că și-a amintit ceva și a vârât mâna sub tunică.

— Sunt aici pentru a te ajuta, a spus sintetizatorul.

Zakalwe s-a aruncat în față lovindu-l cu pumnul pe Mollen în cap în timp ce acesta se întorcea scoțând arma de sub tunică. Zakalwe era prea departe pentru a i-o smulge, de aceea a pivotat și a întins piciorul, lovind arma din mâna omului și silindu-l să ridice brațul. Bărbatul cărunt s-a împleticit în spate, părând îndurerat și frecându-și încheietura mâinii.

— Mă numesc Mollen. Nu pot vorbi.

Zakalwe sperase că prin lovitura de picior reușise să azvârle arma din strânsoarea lui Mollen, dar nu se întâmplase asta. Apoi și-a dat seama că în spatele lui se aflau Beychae și Shiol, încă lipsită de cunoștință; a rămas o secundă drept, cât Mollen a îndreptat arma spre el, mișcându-și corpul într-o parte și în alta, astfel încât Mollen, care a clătinat din nou din cap, a făcut ca mâna lui să șovăie pe armă.

— Încântat să te cunosc.

A plonjat spre picioarele lui Mollen. S-a ciocnit de el cu un sunet care l-a mulțumit.

— Nu, mulțumesc. 

S-au prăbușit împreună la rigolă. 

— Scuzați-mă…

A ridicat mâna făcută pumn și a încercat să îl lovească din nou peste cap pe individ.

— Îmi puteți spune unde este asta?

Însă Mollen s-a rostogolit. Lovitura de pumn a lui Zakalwe a plecat în gol. Mollen s-a răsucit și a fost cât pe ce să îl lovească cu capul. A trebuit să se lase în jos, izbindu-se cu capul de rigolă.

— Da, vă rog.

În clipa în care în cap i-a explodat o lumină, și-a desfăcut degetele și le-a îndreptat spre locul în care a socotit că ar fi trebuit să se afle ochii lui Mollen, și imediat a simțit ceva lichid lipindu-i-se de degete. Mollen a scos un răcnet.

— La asta nu pot răspunde.

Folosindu-se de mâini și de picioare, a sărit și l-a lovit în același timp pe Mollen.

— Mulțumesc. 

Zakalwe l-a lovit cu piciorul în cap pe Mollen. 

— Vreți să repetați, vă rog?

Mollen s-a rostogolit lent spre rigolă și a rămas nemișcat.

— Ce oră e? Ce oră e? Ce oră e?

Zakalwe s-a ridicat cu greu și a rămas cu picioarele tremurându-i pe pavaj.

— Numele meu este Mollen. Cu ce vă pot fi de folos? Nu aveți dreptul să intrați aici. Aceasta este o proprietate privată. Încotro vreți să mergeți? Opriți-vă, altfel trag. Banii nu reprezintă o problemă. Avem prieteni puternici. Puteți să-mi spuneți unde se află cel mai apropiat telefon? Târfă, o să ți-o trag foarte bine; pune mâna aici.

Cu o lovitură de gheată, Zakalwe a strivit sintetizatorul de voce al lui Mollen.

— Auu! Nu există componente de schimb pentru utilizatori…

Apoi, cu încă o lovitură de picior, a redus mașinăria la tăcere.

A ridicat privirea spre Beychae, care stătea ghemuit alături de mașină, ținând capul lui Ubrel Shiol cuibărit în poală.

— Zakalwe! Dementule! a spus Beychae pe un ton scrâșnit.

Acesta s-a scuturat de praf și a privit înapoi, în direcția hotelului.

— Tsoldrin, a spus el calm. Suntem într-o situație de urgență.

— Ce-ai făcut? a strigat Beychae cu ochii dilatați și chipul îngrozit, trecându-și privirea de la silueta inertă a lui Shiol spre cea a lui Mollen, apoi rotindu-și ochii peste picioarele încremenite ale femeii care zăcea fără cunoștință în mașină, cu flori împrăștiate în jurul ei, după care a revenit și s-a uitat la gâtul învinețit al lui Shiol.

Zakalwe a privit spre cer. A văzut un punctișor. Ușurat, s-a întors spre Beychae.

— Voiau să te ucidă, i-a spus el. Am fost trimis ca să-i împiedic. Avem circa… 

De dincolo de clădirile care se aflau pe malul râului și Piața de Flori s-a auzit un zgomot puternic - un bubuit și un fâșâit. Amândoi au privit spre cer; punctul tot mai mare care era capsula a devenit o inflorescență de lumini pe o tijă care ducea spre clădirile din spatele Pieței de Flori. Capsula a trecut prin inflorescența incandescentă, a părut că se clatină, după care o lance de lumină a țâșnit din spatele ei în josul aceleiași linii, ca și cum ar fi fost o replică.

Cerul de deasupra Pieței de Flori s-a iluminat orbitor; drumul a tresăltat, iar un zgomot îngrozitor, ca un plesnet, a răsunat pe deasupra străzilor și s-a rostogolit înapoi dinspre stâncile aflate pe pantele orașului din canion.

— Am avut la dispoziție aproape un minut până să plecăm de aici, a spus el pe nerăsuflate. Capsula a apărut din cer, un cilindru negru de patru metri diametru, care a lovit suprafața drumului. Bocaporții ei s-au deschis. Zakalwe s-a apropiat de capsulă și a luat o pușcă foarte mare. A atins câteva butoane de comandă. Acum, chiar că nu mai avem timp.

— Zakalwe! a spus Beychae, care acum reușise să își controleze glasul. Ai înnebunit?

De deasupra orașului s-a auzit un zgomot sfredelitor, ca un urlet, venind din susul canionului. Amândoi au ridicat ochii și au văzut o formă zveltă care se îndrepta spre ei, țiuind prin aer.

Zakalwe a scuipat spre rigolă. Și-a ridicat pușca cu plasmă, a țintit spre punctul care se apropia cu repeziciune, apoi a tras.

Un fulger luminos a țâșnit spre cer din pușcă; aparatul de zbor a scos fum și a virat, lăsând în urma lui o dâră de resturi și prăbușindu-se undeva în josul canionului cu un urlet care s-a transformat în tunet, iar ecourile acestuia au răsunat peste întregul oraș.

A întors privirea spre bătrân.

— Vrei să repeți întrebarea?

V