Elethiomel s-a retras.
— E a mea, las-o!
— Nu e a ta! a spus șuierat Cheradenine. E a noastră; aparține familiei noastre, nu familiei tale!
Și a prins arma cu ambele mâini. Elethiomel s-a tras înapoi.
— Terminați! a spus Derckense cu glas subțirel.
— Nu mai fiți atât de… a dat să spună Livueta.
Apoi ea s-a uitat peste marginea parapetului, spre locul în care i se păruse că auzise un zgomot.
— Las-o la mine!
— Dă-i drumul!
— Vă rog, încetați, încetați. Să ne întoarcem, vă rog…
Livueta nu i-a auzit. Privea cu ochi dilatați, cu gura uscată, dincolo de parapet. Un bărbat în negru a ridicat arma pe care sergentul o scăpase din mâini. Sergentul din gardă zăcea întins pe pietriș. În mâna celuilalt bărbat sticlea ceva, care reflecta luminile care veneau dinspre casă. Omul a împins silueta inertă a sergentului de pe alee, drept în lac.
Livueta a rămas fără suflu. S-a lăsat brusc în jos. Și-a fluturat brațele către cei doi băieți.
— Sst, a spus ea.
Însă ei continuau să se lupte pentru armă.
— Sst.
— A mea!
— Dă-i drumul!
— Încetați! a șuierat ea și i-a lovit pe amândoi peste creștet. Amândoi au privit-o cu ochi mirați. Cineva l-a omorât pe sergentul acela, uite acolo.
— Poftim?
Cei doi băieți au privit peste parapet. Arma rămăsese în mâinile lui Elethiomel.
Darckense s-a lăsat pe vine și a început să plângă.
— Unde?
— Uite acolo, cadavrul lui! Acolo, în apă!
— Da, sigur, a spus Elethiomel cu glas tărăgănat. Și cine…?
Cei trei copii au văzut o siluetă neclară deplasându-se spre casă, rămânând în umbra tufișurilor care mărgineau aleea. Aproape doisprezece alți bărbați - doar petice de întuneric pe pietrișul aleii - se mișcau pe o latură a lacului, unde era o porțiune îngustă de iarbă.
— Teroriști! a spus Elethiomel cu entuziasm în glas, iar toți trei s-au ascuns din nou înapoia balustradei, la baza căreia Darckense plângea în tăcere.
— Anunță-i pe cei din casă, a spus Livueta. Trage cu arma.
— Dar întâi scoate amortizorul, a spus Cheradenine.
Elethiomel s-a chinuit cu capătul țevii pentru a scoate amortizorul.
— S-a blocat!
— Dă-mi voie și mie să încerc!
S-au străduit toți trei.
— Oricum, trage, a spus Cheradenine.
— Da! a șoptit Elethiomel. A scuturat arma, apoi a ridicat-o. Daaa! a spus el din nou.
A îngenuncheat, a așezat arma pe zid și a țintit.
— Fii atent, l-a prevenit Livueta.
Elethiomel a țintit spre bărbații în negru, care traversau poteca și se îndreptau spre casă. A apăsat pe trăgaci.
Arma a părut că explodează. Întreaga punte a corabiei din piatră s-a iluminat. Zgomotul a fost îngrozitor de puternic; Elethiomel s-a trezit azvârlit în spate, iar arma a continuat să tragă, aruncând trasoare spre cerul întunecat. S-a prăbușit pe banchetă. Darckense a răcnit din toți rărunchii. Apoi a sărit în sus; dinspre casă răsunau împușcături.
— Darkle, lasă-te în jos! a răcnit Livueta.
Șiruri de lumini au licărit și au pocnit pe deasupra corabiei din piatră.
