— Ubrel… a îngăimat el.

Tânăra femeie a recăzut în leșin.

Beychae s-a uitat lung spre corpul ei care zăcea moale pe drum. Apoi a auzit pe cineva rostindu-i numele și trăgându-l de braț.

— Tsoldrin… Tsoldrin… Hai odată, Tsoldrin.

— Zakalwe, fata țintea spre mine, nu spre tine!

— Știu asta, Tsoldrin.

— Țintea spre mine!

— Știu asta. Hai; uite capsula.

— Spre mine…

— Știu, știu. Urcă.

A urmărit norii cenușii care se deplasau pe cer. Stătea pe culmea plată de piatră a unui deal înalt, înconjurat de alte culmi deluroase, la fel de înalte, toate împădurite. Nemulțumit, s-a uitat în jur la pantele împădurite și la pilonii din piatră, de formă ciudată, tronconică, precum și la plintele care acopereau piscul ca o platformă. A avut o senzație de amețeală, pentru că era expus din nou la un orizont atât de extins după ce petrecuse atât de multă vreme în orașul din canion. A renunțat să contemple priveliștea, și-a croit drum prin câteva mormane de frunze adunate de vânt, îndreptându-se spre locul în care stătea Beychae, iar pușca lui cu plasmă era rezemată de un bolovan mare, cu forme rotunjite. Capsula se afla la o sută de metri depărtare, undeva între copaci.

A ridicat arma cu plasmă pentru a cincea sau a șasea oară și a verificat-o.

Îi venea să plângă; fusese o armă minunată. De fiecare dată când o ridicase aproape că sperase că va funcționa, că, fără să îl anunțe, Cultura îi crease cine știe ce facilitate de autoreparare, și că defecțiunea nu va fi decât…

Vântul s-a întețit; frunzele s-au împrăștiat. De exasperare, a clătinat din cap. Așezat, și purtând pantaloni groși, matlasați și o jachetă lungă, Beychae s-a întors și l-a privit.

— E stricată? a întrebat bătrânul.

— Da, s-a stricat, a spus el.

Pe chip i-a apărut o expresie de iritare; a prins cu ambele mâini arma de țeavă și a azvârlit-o spre copacii de dedesubtul lor; aceasta a dispărut într-un vârtej de frunze smulse.

Apoi s-a așezat alături de Beychae.

După ce pierduse arma cu plasmă, rămăsese doar cu pistolul; doar un costum de protecție; probabil că nu putea să folosească sistemul lui antigravitațional fără să dea în vileag poziția în care se aflau; capsula era avariată; modulul nu se vedea nicăieri; nu mai primise nicio știre din partea cercelului-terminal, și nici a costumului… situația era cât se putea de tristă. Și-a verificat costumul pentru a descoperi semnalele pe care le putea recepționa; ecranul de la încheietura mâinii îi prezenta un program cu titluri de știri importante; nu se menționa nimic despre Solotol. De asemenea, mai erau prezentate câteva despre războaiele scurte din Ciorchine.

Și Beychae s-a uitat la micul ecran.

— Îți dai seama din imaginile acelea dacă ne caută? a întrebat el.

— Doar dacă vedem ceva la știri. Transmisiile militare sigur sunt făcute prin fascicul dens; există puține șanse să recepționăm așa ceva. S-a uitat spre nori. Probabil că vom afla mai multe în mod direct, și asta destul de curând.

— Hm, a făcut Beychae. S-a încruntat spre dale, apoi a spus: Zakalwe, cred că știu unde ne aflăm.

— Da? a întrebat el lipsit de entuziasm. Și-a lăsat coatele pe genunchi, bărbia în palme și a privit dincolo de câmpia împădurită spre dealurile scunde de la orizont.

Beychae a dat din cap.

— M-am gândit la asta. Cred că e Observatorul Srometern, din Pădurea Deshal.

— Și cât de departe e de Solotol?

— A, pe alt continent. La mai bine de două mii de kilometri.

— Aceeași latitudine, a spus el cu un aer sumbru și uitându-se spre cerul cenușiu și înghețat.

— Aproximativ, dacă ăsta e locul pe care îl cred.

— Cine e șef aici? a întrebat el. A cui jurisdicție este? Aceeași grupare ca la Solotol, Umaniștii?

— Aceeași, a spus Beychae și s-a ridicat, și-a șters turul pantalonilor și a privit roată culmea plată a dealului și instrumentele curioase din piatră aflate pe dale. Observatorul Srometern! a exclamat el. Ce ironie, să ajungă tocmai aici în drumul nostru spre stele!

— Probabil că nu e chiar o întâmplare, a spus el, ridicând o rămurică de jos și măturând câteva forme în praful de la picioare. Locul ăsta e renumit?

— Bineînțeles, a spus Beychae. Vreme de cinci sute de ani a fost centrul pentru cercetări astronomice al fostului Imperiu Vrehid.

— Și e pe rute turistice?

— Sigur.

— Atunci probabil că există un far în apropiere pentru a dirija avioanele. Când a constatat că era avariată, capsula s-a îndreptat spre acest loc. Ca să fim mai ușor de găsit. A cercetat cerul. Pentru toată lumea.

A clătinat din cap și a reînceput să scurme praful cu rămurica.

— Și-acum ce se va întâmpla? a întrebat Beychae.

El a ridicat din umeri.

— Așteptăm și vedem care apar primii. Nu pot pune în funcțiune niciun aparat de comunicație, așa că nu știu dacă oamenii Culturii au idee de ceea ce s-a întâmplat… probabil că modulul va veni după noi, ori o navă stelară a Culturii e pe drum, ori - lucru mai plauzibil - amicii tăi din Solotol… A făcut un gest din umeri, a aruncat rămurica și s-a rezemat de un instrument din piatră, după care a aruncat o privire spre cer. S-ar putea ca în momentele astea să ne urmărească.

Beychae a ridicat ochii spre cer.

— Prin nori?

— Prin nori.

— N-ar trebui să te ascunzi? Să fugi prin pădure?

— Poate, a răspuns el.

Beychae a coborât privirea spre Zakalwe.

— Unde voiai să mă duci, asta dacă am fi scăpat?

— În Sistemul Impren. Acolo sunt Habitate spațiale, a răspuns el. Cei de acolo sunt neutri, ori măcar mai puțin înclinați să poarte războaie decât cei de aici.