— Sunt din Guvernanță; acesta e termenul pe care îl folosesc cei de acolo pentru acționarii locali care le spun șefilor de corporații…
— Da, Diziet, îmi amintesc termenul.
— Ei bine, cei doi țin de Solotol, și ceea ce spun ei se realizează; directorii vor acționa exact așa cum sugerează ei în privința lui Beychae, și asta e valabil și pentru guvernul oficial. Nu te pune cu ei, Cheradenine.
— Eu? a spus el cu un aer inocent și a zâmbit spre vântul uscat și rece.
— Da, tu. Asta e tot ce știu. Dejun plăcut.
— Pa, a spus el.
Orașul aluneca prin dreptul lui; pneurile mașinii scoteau zgomote șuierătoare pe șoseaua cu suprafață întunecată. A pornit căldura pentru picioare.
Aceea era o parte liniștită drumului care trecea pe sub stânci. Șoferul a încetinit văzând un indicator și niște lumini intermitente, apoi mașina aproape că a derapat la apariția unui indicator de deviere a traficului, apărut brusc în față, dirijând circulația pe un drum de urgență peste o rampă și coborând apoi pe un canal lung din beton cu pereți drepți și înalți.
Au ajuns pe un vârf de pantă, dincolo de care nu se vedea decât cerul; liniile roșii indicau că devierea trecea peste creastă. Șoferul a încetinit, apoi a ridicat din umeri și a turat motorul. Panta din beton a făcut botul să se înalțe, astfel că a ascuns ceea ce se găsea în față.
Când a văzut ce exista dincolo de culmea din beton, șoferul a scos un strigăt de spaimă și a încercat să întoarcă și să frâneze. Mașina uriașă s-a înclinat în față pe gheață și a început să alunece.
Zakalwe a fost zdruncinat de acea întoarcere, apoi s-a enervat că priveliștea îi fusese răpită. A privit spre șofer și s-a întrebat ce se întâmpla.
Cineva îi dirijase în afara drumului spre barieră și ajunseseră pe un canal de scurgere a apei pluviale. Drumul spre barieră era încălzit, astfel că nu îngheța, dar canalul de scurgere era acoperit de un strat de gheață. Pătrunseseră în apropiere de capătul superior, printr-o ecluză din câteva zeci care erau dispuse într-un semicerc; canalul lat ducea spre străfundurile orașului, și era traversat de poduri pe o distanță de mai bine de un kilometru.
Mașina se întorsese parțial când a ajuns la partea superioară a ecluzei deflectoare; vehiculul aluneca în jos într-o dungă; roțile se învârteau nebunește și motorul urla, coborând pe suprafața abruptă a canalului și căpătând o viteză din ce în ce mai mare.
Șoferul a încercat încă o dată să frâneze, apoi s-a chinuit să meargă în marșarier și, în cele din urmă, să vireze spre marginile înalte ale canalului, dar mașina aluneca tot mai repede în jos, iar gheața nu oferea nicio aderență. Roțile mașinii se cutremurau, iar caroseria întreagă vibra cumplit când lovea denivelările de gheață. Aerul șuiera, iar pneurile scheunau.
Zakalwe a privit spre marginile canalului de scurgere, care defilau pe lângă el cu o viteză incredibilă. Vehiculul se răsucea lent în timp ce derapa; șoferul a scos un răcnet când mașina s-a îndreptat spre un stâlp masiv de pod; partea din spate s-a izbit de stâlp și întregul vehicul a făcut un salt când s-a lovit de beton. Bucăți de metal au sărit în aer și s-au prăbușit pe gheața din spate, după care au început să alunece în urma lor. Mașina se rotea mai rapid, dar în celălalt sens.
Podurile, canalele afluente, viaductele, clădirile, apeductele și conductele uriașe care mărgineau canalul de scurgere, toate au trecut orbitor de repede pe lângă mașina care se rotea, gonind în lumina sclipitoare, la fel ca și chipurile cu expresii șocate care se holbau de pe parapete sau de la ferestrele deschise.
S-a uitat în față și l-a văzut pe șofer deschizând portiera lui.
— Hei! a răcnit Zakalwe, întinzându-se în față pentru a-l prinde pe individ.
Mașina a trecut cu un zgomot bubuitor peste denivelările din gheață. Șoferul a sărit.
S-a azvârlit în față, cât pe ce să-l prindă pe șofer de glezne. A aterizat lângă pedale, a prins în mâini volanul și o manetă și s-a așezat apoi pe scaunul șoferului. Vehiculul se rotea tot mai repede, tresăltând și scremându-se când se izbea de margini și de grilajele din metal instalate pe pantă; a zărit o roată și câteva părți din caroserie săltând în spatele mașinii. După o ciocnire cu un stâlp de pod care i-a făcut dinții să clănțănească, o axă s-a smuls din caroserie; a zburat prin aer și a lovit extrem de violent un picior de metal care sprijinea o clădire, dislocând cărămizi și împrăștiind fragmente metalice care au țâșnit în jur ca niște șrapnele. A prins volanul între mâini; acesta se rotea fără niciun folos. I-a venit ideea de a menține mașina în deplasare direct în jos, asta dacă reușea, până când temperatura ceva mai ridicată din josul canionului făcea panta să fie mai curând udă decât înghețată, dar dacă nu avea posibilitatea de a o dirija, putea la fel de bine să sară din ea.
Volanul a tresăltat și i-a ars palmele când s-a rotit cu repeziciune; pneurile rămase au scrâșnit nebunește; a fost azvârlit în față și s-a lovit cu nasul de volan. Se părea că ajunsese pe o porțiune uscată. A privit înainte, în josul pantei, unde gheața era prezentă doar pe alocuri, îmbrățișând umbrele clădirilor, unde umbra cădea de-a latul canalului de scurgere.
Mașina era aproape dreaptă pe canal. A prins din nou volanul între mâini și a apăsat pedala de frână. A avut impresia că acest lucru nu avea niciun efect. A pus mașina în marșarier. Cutia de viteze a scos câteva scrâșnete; s-a încruntat auzind zgomotul înfiorător, iar piciorul i-a tresăltat pe pedala care vibra. Volanul a revenit la viață, ceva mai multă vreme, iar el a fost aruncat din nou în față; de astă dată a ținut strâns de volan și a ignorat sângele care îi șiroia din nas.
Acum totul era un muget. Vântul, pneurile, dar și caroseria mașinii; urechile i-au pocnit și au vibrat de presiunea aerului, mereu în creștere. A privit în față și a văzut că betonul era verde din cauza buruienilor.
— La naiba! a strigat el către sine.
În față se vedea o nouă ridicătură; încă nu ajunsese aproape de fundul canalului; urma încă o porțiune de pantă.
Și-a adus aminte că șoferul vorbise de niște scule care se găseau sub șezutul scaunului pentru pasager; a ridicat șezutul și a înșfăcat cea mai mare piesă din metal pe care a văzut-o, a deschis ușa și a sărit din mașină.
S-a izbit de beton și a fost cât pe ce să scape din mână scula din metal. Mașina a început să se rotească în fața lui, părăsind o ultimă porțiune înghețată și pătrunzând în zona pantei acoperită de buruieni; de sub roțile rămase au sărit jerbe de apă. S-a rostogolit pe spate, stropii de apă i-au sărit șuierători în față cât a alunecat pe pata abruptă și înburuienată. A ținut piesa din metal cu ambele mâini, prinsă între piept și partea superioară a brațului; a apăsat-o în beton, pe sub apă și buruieni.
Metalul vibra cumplit în mâinile lui.
Pragul canalului deversor se apropia de el. A apăsat mai tare; scula a mușcat din betonul dur, făcându-i corpul să se cutremure, făcându-i dinții să clănțănească și vederea să îi fie afectată; un șomoiog de buruieni, întărit, s-a acumulat sub un braț, de parcă ar fi fost niște păr mutant.
Mașina a lovit prima pragul; a făcut un salt în aer și a început să se răsucească, dispărând în adânc. El s-a izbit de același prag și a fost din nou pe punctul de a scăpa piesa din mână. S-a ridicat în picioare și a încetinit coborârea; însă nu îndeajuns. Apoi a trecut dincolo de el. Ochelarii cu lentile de culoare închisă i-au zburat de pe față; s-a opus tentației de a-i prinde din zbor.
Canalul de scurgere a continuat cale de încă jumătate de kilometru; răsturnată, mașina s-a lovit de panta din beton, aruncând în jur resturi, care au continuat să alunece spre fluviul de la fundul marelui V al canionului; cutia de viteze și osia rămasă și-au luat rămas-bun de la șasiu și s-au lovit de niște țevi care erau așezate de-a latul canalului de scurgere, sfărâmându-le. Din ele a început să țâșnească apă.
A încercat din nou să folosească unealta metalică de parcă ar fi fost un piolet și, treptat, și-a redus viteza de coborâre.
A trecut pe sub țevile rupte, din care țâșnea apă caldă.
Cum adică, nu sunt pentru evacuarea apei menajere? A gândit el, oarecum fericit. Ziua aceea prea să fie fericită.
Cu un aer perplex, a privit spre unealta din metal, care continua să vibreze în strânsoarea mâinii și s-a întrebat ce era de fapt. Probabil că se folosea la roți sau la pornirea motorului, a socotit el, după care a privit în jur.
A trecut peste un alt prag al canalului și a alunecat lent până în apa puțin adâncă a râului Lotol, care era destul de lat. Bucăți din mașină ajunseseră deja în apă.
S-a ridicat în picioare și, cu pantofii fleșcăind, a ajuns la mal. S-a asigurat că nimic altceva nu cobora pe canalul de scurgere care să îl lovească și s-a așezat. Tremura; și-a șters nasul însângerat. A simțit contuziile căpătate în mașina care se lovise de atâtea obstacole. Pe o promenadă din apropiere, câțiva oameni l-au privit cu ochi mari. Le-a făcut un semn cu mâna.
Întrebându-se cum va putea ieși din acel canion din beton, s-a ridicat. A privit în susul canalului de scurgere, dar nu a văzut decât o cale scurtă; un prag din beton bloca restul.
S-a întrebat ce se întâmplase cu șoferul.
Pragul din beton la care se uita alcătuia o denivelare întunecată, care se profila pe cer. Acea denivelare a rămas pe loc preț de câteva secunde, apoi a început să coboare pe stratul subțire de apă care venea în josul pantei, dar care era colorată în roșu. Ceea ce mai rămăsese din trupul șoferului a alunecat pe lângă el și a căzut în râu, trecând prin dreptul șasiului mașinii sfărâmate și apoi a pornit în josul curentului, răsucindu-se rozaliu în apă.
