— Domnule Staberinde, vă rog să mă urmați, a spus Mollen prin intermediul dispozitivului său.
— Așa voi face.
Și-a ridicat gluga costumului și l-a urmat pe bărbatul înalt pe treptele care duceau spre un foaier mare. A purtat în brațe costumul pe care îl găsise în pachetul din mașină. De pe zidurile holului înalt de la intrare se holbau capete de animale. Mollen a închis ușile și l-a condus la un lift care a bâzâit și a zăngănit în coborâre, cale de două etaje; a auzit zgomotul și a reușit să perceapă mirosul de fum de droguri încă înainte ca ușile liftului să se deschidă.
I-a întins lui Mollen mormanul de haine, păstrând doar o mantie subțire.
— Mulțumesc; nu am nevoie de celelalte.
Au pătruns în miezul petrecerii, care era zgomotoasă, cu persoane purtând costumații bizare. Bărbați și femei, participanții arătau eleganți și bine hrăniți; Zakalwe a inspirat fumul de droguri care se rotea lent prin dreptul siluetelor pe lângă care a trecut; Mollen îl conducea prin mulțime. La trecerea lor, oamenii deveneau tăcuți, iar în urma lor se stârneau discuții. Zakalwe a auzit de câteva ori rostindu-se cuvântul „Staberinde“.
Au trecut de niște uși păzite de bărbați chiar mai impresionanți decât Mollen, au coborât o serie de trepte mochetate și au ajuns într-o sală mare care avea un perete din sticlă. Pe apa întunecată a docului subteran de cealaltă parte a geamului, care reflecta o petrecere mai bizară, la care participau mai puține persoane, se legănau ambarcațiuni. S-a uitat pe deasupra ochelarilor cu lentile întunecate, dar nu a reușit să vadă mai bine.
Ca și la etajul de deasupra, oamenii mergeau cu boluri de droguri în mâini sau, cei mai îndrăzneți, cu pahare de băutură. Toate persoanele de acolo erau grav rănite sau chiar mutilate.
Bărbații și femeile s-au întors pentru a-l privi pe noul sosit care îl urma pe Mollen. O parte dintre femei și bărbați aveau brațele rupte și răsucite, oasele care străbăteau prin piele părând albe în lumina nemiloasă; unii aveau răni uriașe pe corp, alții aveau porțiuni însemnate din corp arătând de parcă ar fi fost biciuite sau arse, existau persoane cu sâni lipsă, brațe amputate sau ochi scoși, având părțile extirpate atârnând de alte părți ale corpului. Femeia pe care o văzuse la petrecerea stradală s-a apropiat de el; o parte lată de o palmă a pântecului îi atârna peste fusta lucioasă, iar mușchii pântecului se unduiau ca niște coarde de un roșu închis.
— Domnule Staberinde, văd că ai venit deghizat drept cosmonaut, a spus ea.
În vocea ei era o modulație extrem de complicată, care lui Zakalwe i s-a părut imediat iritantă.
— Mda, am făcut un soi de compromis, a spus el, rotind capa și fixând-o pe umeri.
Femeia a întins o mână spre el.
— În fine, bun venit.
— Mulțumesc, a spus el, luându-i mâna și sărutându-i-o.
Aproape că se așteptase ca pe mâna delicată a femeii să se afle o otravă mortală care să fie depistată de câmpurile senzoriale ale costumului și care să îi transmită un semnal de pericol, însă alarma a rămas mută. În timp ce i-a eliberat mâna, a zâmbit.
— Ce ți se pare atât de amuzant, domnule Staberinde?
— Totul! a spus el râzând și făcând semn cu capul către oamenii din jurul lor.
— Foarte bine, a spus ea, râzând ușor (iar pântecul i-a vibrat). Am sperat ca petrecerea noastră să te amuze. Îngăduie-mi să ți-l prezint pe bunul nostru prieten care a făcut toate acestea posibile.
L-a prins de un braț și l-a condus prin multitudinea de oameni mutilați către un bărbat are stătea pe un scaun înalt, alături de o mașinărie de culoare cenușie. Acesta era scund, zâmbitor și își ștergea mereu nasul cu o batistă mare, pe care o îndesa fără milă într-un buzunar al costumului său, de altfel imaculat.
— Doctore, acesta este domnul despre care ți-am povestit, domnul Staberinde.
— Sincere felicitări și toate bune, a spus doctorul scund, iar fața lui s-a moleșit într-un zâmbet umed, în care și-a etalat dinții. Bun venit la Petrecerea Mutilaților. A făcut un semn larg spre încăpere, către persoanele rănite și a fluturat entuziasmat din mâini. Vreți o rană, ceva? Procesul este aproape lipsit de dureri și nu provoacă neplăceri; revenirea se produce rapid, și nu rămân cicatrice. Cu ce să vă ispitesc? Lacerații? Fractură multiplă? Castrare? Ce ziceți de o trepanare multiplă? Ați fi singurul cu așa ceva de aici! Zakalwe și-a încrucișat brațele la piept și a spus:
— Sunteți prea amabil. Vă mulțumesc, dar nu vreau așa ceva.
— Vai, nu spuneți nu, vă rog, a zis bărbatul scund, părând jignit. Nu ne stricați petrecerea; toți ceilalți au acceptat câte o mutilare; vreți să vă simțiți altfel? Nu există riscul apariției durerilor sau vreunei vătămări permanente. Am efectuat astfel de operații în întregul univers civilizat și nu am avut niciodată reclamații decât din partea unor oameni care se atașaseră atât de mult de diformitățile lor, încât au refuzat să fie refăcuți. Eu și aparatul meu am realizat răni și diformități inovatoare în fiecare centru al civilizației din acest Ciorchine; s-ar putea să nu mai aveți vreodată această șansă; noi plecăm mâine și am programări pentru următorii doi ani standard. Sunteți absolut sigur că nu doriți să participați la această petrecere?
— Mai mult decât sigur.
— Doctore, dă-i pace domnului Staberinde, a spus femeia. Dacă nu vrea să ni se alăture, trebuie să îi respectăm dorința.
Apoi femeia l-a luat de braț pe Zakalwe. El s-a uitat la rana ei și s-a întrebat ce fel de protecție transparentă păstra totul intact. Sânii îi erau întăriți de niște pietre prețioase mici, sub formă de lacrimă, și ținuți înălțați de proiectoare de câmp situate la subrațe.
— Da, bineînțeles.
— Bine. Vrei să aștepți o clipă, te rog? Poți bea din paharul ăsta.
I-a împins în mână paharul ei, după care a făcut câțiva pași spre doctor pentru a sta de vorbă cu el.
Zakalwe s-a întors pentru a privi spre oamenii din sală. Fâșii de carne atârnau de chipurile frumoase ale unora, sâni transplantați atârnau de spinările unor femei bronzate, brațe subțiri atârnau ca niște coliere umflate în jurul gâturilor altora; fragmente de os se ițeau prin pielea sfârtecată, vene, artere, mușchi și glande palpitau în lumina puternică.
A ridicat paharul pe care i-l dăduse femeia și a plimbat câteva dintre aburii lui în apropiere de câmpurile din jurul gâtului căștii; a auzit un sunet de alarmă, iar un mic ecran de la încheietura costumului i-a precizat numele otrăvii aflate în pahar. A zâmbit, a trecut paharul prin câmpul costumului și a băut conținutul lui, după care a tușit discret când amestecul pe bază de alcool i s-a adus pe gâtlej. Apoi și-a lins buzele.
— A, ai golit paharul, a spus femeia, revenind lângă el.
Când și când, și-a lovit delicat pântecul neted, acum din nou întreg, și i-a făcut semn să meargă spre o altă parte a sălii. În timp ce se deplasau printre oamenii mutilați, a îmbrăcat o vestă mică și sclipitoare.
— Da, l-am golit, a spus el, întinzându-i paharul.
Au trecut de o ușă, pătrunzând într-un atelier vechi; în jurul lor se aflau, sub un strat gros de praf, fulgi de vopsea și metal, strunguri, perforatoare și mașini de găurit. Sub o lampă atârnată de tavan se aflau trei scaune, alături de care era un mic dulap metalic. Femeia a închis ușa și i-a făcut semn să se așeze pe unul dintre scaunele scunde. Zakalwe s-a conformat, după care și-a așezat casca pe podea, alături de el.
— De ce nu ai venit îmbrăcat în costumul pe care ți l-am trimis?
A modificat codul de la încuietoarea ușii, după care s-a întors brusc spre el, zâmbind. Apoi și-a aranjat vesta sclipitoare.
— Nu mi se potrivea.
— Și crezi că acel costum ți se potrivește?
