Apoi tatăl lor a ridicat ochii și i-a văzut, dar s-a uitat la Elethiomel, nu la Cheradenine. Curând după aceea au fost trimiși la culcare.
Câteva zile mai târziu, când au revenit la casa de la țară, mama lui Elethiomel plângea tot timpul și nu cobora la masă.
— Tatăl tău a fost un ucigaș. L-au condamnat la moarte pentru că a ucis o mulțime de oameni.
Cheradenine stătea pe marginea botului corabiei și își legăna picioarele în gol. Era o zi frumoasă în acea grădină, iar copacii suspinau în adierea vântului. Culegând flori din straturile aflate în mijlocul corabiei din piatră, surorile râdeau și chicoteau undeva în fundal. Corabia din piatră se afla în lacul de la apus, unit cu grădina printr-un pod scurt din piatră. Se jucaseră o vreme de-a pirații, apoi începuseră să cerceteze straturile de flori de pe cele două punți superioare ale corabiei. Cheradenine avea alături o colecție de pietricele și le arunca, una după alta în apa liniștită, producând vălurele care arătau ca o țintă pentru tragerea cu arcul, și se străduia să arunce mereu în același loc.
— Nu a făcut nimic din lucrurile acelea, a spus Elethiomel, lovind zidul cu piciorul și privind în jos. A fost un om bun.
— Dacă a fost bun, de ce a pus regele să fie ucis?
— Nu știu. Probabil că oamenii au vorbit rău despre el. Au spus minciuni.
— Dar regele este inteligent, a spus Cheradenine cu glas triumfător și azvârlind încă o piatră în cercurile valurilor care se extindeau. Mai inteligent decât oricine altul. De aceea este rege. Și-ar da seama dacă i s-ar spune minciuni.
— Nu-mi pasă, a insistat Elethiomel. Tata nu a fost un om rău.
— Ba a fost, și cred că mama ta a fost extrem de neascultătoare, altfel nu ar fi silit-o să stea toată ziua în camera ei.
— Nu a fost rea! Elethiomel a ridicat privirea către celălalt băiat și a simțit ceva crescând în mintea lui, înapoia nasului și ochilor. E bolnavă. Nu poate să iasă din cameră!
— Așa spune ea, a zis Cheradenine.
— Ia te uită! Milioane de flori! Uite, o să facem parfum! Vrei să ne ajuți? Cele două surori au sosit în fugă în spatele lor cu brațele pline de flori. Elly…
Darckense a încercat să îl ia de braț pe Elethiomel.
El a respins-o.
— Vai, Elly… Sheri, te rog, nu, a spus Livueta.
— Nu a fost rea! a strigat el către celălalt băiat, care era întors cu spatele.
— Ba da, a fooost, a spus Cheradenine cu glas cântat și a aruncat încă o piatră în lac.
— Ba nu! a strigat Elethiomel și a porni în fugă, împingându-l cu putere în spate pe celălalt băiat.
Cheradenine a strigat și a căzut de pe botul cioplit al corabiei; în cădere s-a lovit cu capul de piatră. Cele două fete au scos țipete.
Elethiomel s-a aplecat peste parapet și l-a văzut pe Cheradenine căzând în mijlocul cercurilor de valuri pe care le făcuse chiar el. A dispărut în apă, a revenit și a plutit cu fața în jos.
Darckense a început să urle.
— Vai, Elly, nu!
Livueta a dat drumul florilor din brațe și a fugit spre trepte. Continuând să țipe, Darckense s-a lăsat pe vine și s-a rezemat cu spatele de zid, strivind florile pe care le avea în brațe.
— Darckle, fugi în casă! a strigat Livueta de pe casa scărilor.
Elethiomel urmărea silueta din apă mișcându-se slab, scoțând bule de aer, în timp ce auzea pașii Livuetei lipăind pe puntea de dedesubt.
Cu câteva clipe înainte ca fata să sară în apa puțin adâncă pentru a-și trage fratele afară și în timp ce Darckense continua să țipe, Elethiomel a strâns pietricelele rămase pe parapet și le-a aruncat cu plesnete în apă, în jurul băiatului.
Nu, nu a fost asta. Trebuie să fi fost ceva mai grav decât asta, nu? Era sigur că își amintea ceva legat de un scaun. Își amintea ceva și despre o corabie, dar nici asta nu părea să fie ceea ce trebuia. A încercat să se gândească la toate lucrurile urâte care se pot petrece pe un scaun și le-a respins rând pe rând, pentru că ele nu i se întâmplaseră lui și nici cuiva cunoscut - cel puțin atât cât își putea aminti - și, în cele din urmă, a tras concluzia că fixația lui asupra ideii cu scaunul era ceva aleatoriu; era vorba de un scaun și asta era tot.
Apoi erau nume; nume pe care le folosise; nume false care nu îi aparțineau. Imaginează-ți; să primești numele unei corăbii! Ce persoană ridicolă, ce băiat neascultător; asta era ceea ce încerca să uite. Nu știa, nu înțelegea cum de putuse fi atât de prost; acum totul părea foarte clar, cât se putea de evident. Voia să uite de corabie; să îngroape acel lucru, astfel încât să nu își ia numele ei.
Acum și-a dat seama, acum a înțeles, acum, când era prea târziu pentru a face ceva.
A, își dorea să verse.
Un scaun, o corabie… altceva; uitase.
Băieții au deprins prelucrarea metalelor, fetele, olăritul.
— Dar nu suntem țărani sau… sau…
— Nu mai comentați, și veți învăța ceva din ceea ce înseamnă să lucrați cu materiale, le-a spus tatăl lui Cheradenine celor doi băieți.
— Dar e ceva obișnuit!
— La fel sunt scrisul și operațiile matematice. Aceste abilități nu vă vor face funcționari, tot astfel cum prelucrarea fierului nu vă va face fierari.
