— Alo.
— Domnul… Staberinde?
— Da.
— A, da, bună dimineața. Mă numesc Kiaplor, de la…
— Aha, avocații.
— Da. Vă mulțumesc pentru mesaj. Am primit o telegramă prin care vi se acordă acces deplin la veniturile și titlurile de valoare ale Fundației Vanguard.
— Știu. Vă este de ajuns, domnule Kiaplor?
— Hm, da; telegrama explică foarte clar situația, deși… având în vedere anvergura contului, constatăm un grad fără precedent de libertate de decizie. Cu toate acestea, nu am constatat că Fundația Vanguard să se fi comportat vreodată în mod convențional.
— Bun. Primul lucru pe care l-aș dori este să existe fonduri suficiente care să acopere costul închirierii pe o lună a două etaje de la Excelsior și care să fie transferate în contul hotelului, iar asta imediat. După aceea voi dori să cumpăr câteva lucruri.
— Da, am înțeles. Ce anume?
Zakalwe și-a șters buzele cu un șervet.
— Păi, pentru început, o stradă.
— O stradă?
— Da. Nimic bătător la ochi, și nu este nevoie să fie foarte lungă, dar vreau o stradă întreagă, undeva în apropiere de centrul orașului. Credeți că puteți căuta una potrivită, imediat?
— Hm… da, putem începe să căutăm. Eu…
— Bine. Vă voi face o vizită la birou peste două ore; aș vrea să am posibilitatea de a lua o hotărâre chiar atunci.
— Două…? Hm… bine…
— Rapiditatea este esențială, domnule Kiaplor. Puneți-i pe cei mai buni oameni pe care îi aveți să se apuce de treabă.
— Da, am înțeles.
— Bun. Ne vedem peste două ore.
— Clar. La revedere.
„În ultimele sute de ani s-au construit foarte puține clădiri noi; Solotol este un monument, o instituție; un muzeu. La fel ca oamenii, fabricile au dispărut în mare parte. Trei universități conferă o oarecare viață unor zone ale orașului în cursul unei părți a anului, dar mulți afirmă că atmosfera sa este arhaică, ba chiar ridicolă, deși unora le place să trăiască în ceea ce este, de fapt, trecut. Solotol nu are iluminare din cer; trenurile continuă să se deplaseze pe șine de metal, iar vehiculele terestre trebuie să rămână la sol, deoarece zborurile în interiorul orașului sau pe deasupra sa sunt interzise. În multe privințe, un oraș trist și vechi; porțiuni întinse ale orașului sunt nelocuite sau ocupate doar o parte din an. Orașul este capitală doar cu numele, dar nu reprezintă cultura căreia îi aparține; este un exponat de muzeu și, deși mulți vin să îl viziteze, puțini rămân.“
Zakalwe a clătinat din cap; și-a pus ochelarii pe nas și a oprit ecranul.
Când vântul a căpătat direcția potrivită, folosind un tun vechi pentru artificii, instalat pe un acoperiș-grădină, a lansat cocoloașe uriașe de bancnote în aer; banii au coborât alene spre sol ca niște fulgi timpurii de zăpadă. Pusese ca două străzi să fie decorate cu fanioane, ghirlande și baloane și să se plaseze mese și scaune, iar barurile să servească băutură gratis; de-a lungul străzilor se întindeau căi de acces acoperite și se difuza muzică; deasupra zonelor importante, precum estradele și barurile, se instalaseră umbrare, deși nu era nevoie de ele; ziua era senină și neobișnuit de caldă. A privit pe fereastra de la ultimul etaj al uneia dintre cele mai înalte clădiri și a zâmbit văzând atât de mulți oameni.
În timpul anotimpului mort, în oraș se întâmplau atât de puține lucruri, încât acel carnaval atrăsese imediat atenția oamenilor. Angajase persoane care să servească drogurile, mâncarea și băutura pe care le pusese la dispoziție. Interzisese accesul mașinilor și fețele nefericite, iar cei care nu zâmbeau când încercau să intre pe stradă erau siliți să poarte măști caraghioase până când se înviorau. Aplecându-se peste fereastra la care se afla, a inspirat adânc, iar plămânii i s-au umplut cu aromele amețitoare care veneau dinspre barul din stradă; fumul de droguri ajungea până la el și plutea ca un nor. Socotind că totul era foarte încurajator, a zâmbit; era perfect.
Oamenii se plimbau și discutau în perechi sau grupuri, făcând schimb de boluri din care se ridica fum, râzând și zâmbind. Ascultau muzica orchestrei și îi urmăreau pe alții dansând. Toți ovaționau de fiecare dată când tunul trăgea. Mulți dintre ei râdeau citind fluturașii cu bancuri politice care se distribuiau cu fiecare bol cu droguri sau mâncare, dar și odată cu măștile; râdeau de asemenea văzând pancarte mari, în culori țipătoare, întinse peste fațadele clădirilor vechi și dărăpănate de pe acea stradă. Acestea erau absurde sau umoristice. PACIFIȘTII LA ZID! ȘI EXPERȚII? CINE ARE NEVOIE DE EI? erau două dintre exemplele cel mai ușor de tradus.
S-au desfășurat competiții de glume sau forță, s-a oferit flori și coifuri de petrecere, dar a existat și un chioșc foarte frecventat, intitulat Complimente, unde, în schimbul unei mici sume sau al unei pălării din hârtie, persoanei i se spunea ce drăguță, bună, modestă, liniștită, impasibilă, rezervată, sinceră, respectuoasă, atrăgătoare, veselă și binevoitoare era.
Având ochelarii cu lentile închise împinși peste părul legat la spate, a contemplat toate acesta. Și-a dat seama că acolo jos, în miezul agitației, s-ar simți izolat. Dar din acel punct de observație situat la înălțime putea privi oamenii ca pe o masă cu chipuri diferite; aceștia se aflau suficient de departe pentru a reprezenta o singură temă, suficient de aproape pentru a introduce propriile variații armonioase. Oamenii se distrau, erau făcuți să râdă sau să chicotească, încurajați să se drogheze și să devină caraghioși, captivați de muzică și puțin demenți din cauza atmosferei.
A urmărit doi oameni cu atenție deosebită.
Un bărbat și o femeie, care mergeau încet pe stradă și priveau tot timpul în jur. Bărbatul era înalt și avea părul negru tuns scurt și părând neîngrijit și cârlionțat în mod artificial; era îmbrăcat elegant și ținea într-o mână o beretă mică, de culoare închisă; în cealaltă se legăna o mască.
Femeia era aproape la fel de înaltă, dar mai zveltă. Era îmbrăcată la fel ca bărbatul, în negru neostentativ, având în jurul gâtului o mandala împletită din ceva alb. Avea părul negru, lung până pe umeri, și drept. Pășea de parcă ar fi fost privită admirativ de oamenii care o înconjurau.
Mergeau alături; fără să se atingă; vorbeau când și când, doar înclinându-și capetele în direcția celuilalt și privind în altă parte, probabil către lucrurile despre care făceau comentarii.
I s-a părut că își aduce aminte de fotografiile lor, care îi fuseseră prezentate într-una dintre informările desfășurate pe VSG. Și-a mișcat capul puțin într-o parte, pentru a se asigura că terminalul sub formă de cercel surprinde o imagine bună a lor, apoi i-a comunicat mașinii minuscule să înregistreze totul.
Câteva momente apoi, cei doi au dispărut pe sub pancartele de la celălalt capăt al străzii; trecuseră prin mijlocul carnavalului fără să participe la nimic.
Petrecerea din stradă a continuat; curând, a început o ploaie măruntă, care i-a alungat pe oameni sub copertine și acoperișuri, dar și în câteva dintre casele mici, însă ea nu a ținut mult, iar pe stradă soseau mereu alții și alții; copiii mici alergau ținând în mâini confetti viu colorată, lăsând în urmă dâre colorate, pe după stâlpi, oameni, chioșcuri și mese. Bombe făcute din baloane explodau, scoțând mingi de fum colorat și parfumat, iar oamenii râdeau, se înecau și se împleticeau, bătându-se unii pe alții pe spate și strigând la copiii veseli care le aruncau.
Pierzându-și din interes, s-a retras de la fereastră. A rămas în cameră o vreme, așezat pe un scrin vechi în praf și, gânditor, și-a frecat bărbia, ridicând ochii doar când cascada urcătoare de baloane a trecut prin dreptul ferestrei. Și-a coborât ochelarii întunecați pe nas. De după lentile, baloanele arătau la fel.
Bocănind cu ghetele pe treptele vechi din lemn, a coborât scara îngustă; ajuns jos, și-a luat haina de ploaie demodată și a ieșit pe ușa din spate, ajungând pe altă stradă.
Șoferul a pornit mașina și, stând pe bancheta din spate, a urmărit șirurile de clădiri care defilau pe lângă el. Au ajuns la capătul străzii și au virat pe drumul abrupt care a cotit la un unghi drept față de ea și de strada pe care se desfășura petrecerea. Au depășit o mașină lungă, de culoare închisă, în care se aflau bărbatul și femeia.
A privit în jur. Mașina neagră a început să-i urmărească.
