— Exact. Mașina mea a fost dirijată în avalul unui asemenea canal încă din amonte.

— Și n-ai pățit nimic? a întrebat femeia cu glas aparent somnoros.

— Nu grav; am rămas în mașină până când…

— Te rog, nu, a spus femeia, cu un glas care îi trăda oboseala, făcând un semn din masa neclară a fotoliului. Nu vreau să aud amănunte.

El nu a spus nimic; s-a mulțumit să strângă din buze.

— Am înțeles că șoferul tău nu a fost la fel de norocos, a spus bărbatul.

— Mda, a murit. S-a aplecat în față. De fapt, cred că voi ați aranjat totul.

— Da, a spus femeia care rămăsese în aceeași poziție, iar vocea ei s-a ridicat ca fumul. De fapt, noi am făcut-o.

— Sinceritatea asta mi se pare cuceritoare, vouă nu?

Bărbatul s-a uitat admirativ la genunchii, sânii și capul femeii, singurele părți care se mai vedeau din ea peste brațele îmblănite ale fotoliului. A zâmbit.

— Desigur, domnule Staberinde, camarada mea glumește. Noi nu am face un lucru atât de îngrozitor. Dar ți-am putea oferi un oarecare sprijin pentru a-i descoperi pe adevărații vinovați.

— Serios?

Bărbatul a confirmat cu o mișcare din cap.

— Poate ne-ar face plăcere să te ajutăm, înțelegi?

— A, sunt convins.

Bărbatul a râs.

— Domnule Staberinde, cine ești în realitate?

— V-am spus; sunt turist. A adulmecat bolul. Am dat recent de niște bani și mereu mi-am dorit să vizitez Soloton - în stil mare - și exact asta fac.

— Cum ai ajuns să controlezi Fundația Vanguard, domnule Staberinde?

— Socotesc că astfel de întrebări sunt nepoliticoase.

— Așa sunt. Bărbatul a zâmbit. Îmi cer iertare. Domnule Staberinde, îmi dai voie să ghicesc ce profesiune ai? Mă refer la perioada dinainte de a deveni un domn bogat, bineînțeles.

El a făcut un gest din umeri.

— Dacă ții neapărat.

— Te-ai ocupat de computere, a spus bărbatul.

Zakalwe dăduse să ridice paharul spre buze, doar ca să ezite, așa cum a și făcut-o.

— Fără comentarii, a zis el, privindu-l drept în ochi pe bărbat.

— Așadar, a spus bărbatul, Fundația Vanguard are o conducere nouă, așa e?

— Corect. O conducere mai bună.

Bărbatul a dat din cap.

— Așa am auzit și eu, chiar în această după-amiază. S-a aplecat puțin în față, apoi și-a frecat mâinile. Domnule Staberinde, nu vreau să mă amestec în operațiunile comerciale și planurile tale de viitor, dar mă întrebam dacă ne poți oferi o idee generală privind direcția în care va acționa Fundația Vanguard în următorii ani. Pur și simplu din curiozitate, deocamdată.

— E simplu, a spus Zakalwe surâzând. Profituri mai mari. Vanguard putea fi cea mai mare corporație de aici dacă ar fi avut un comportament mai agresiv în probleme de marketing. A fost condusă de o organizație caritabilă; s-a crezut că va lansa o invenție tehnologică pentru a-și recăpăta poziția de fiecare dată când a rămas în urmă. Însă de acum înainte va lupta la fel ca marii actori și îi va sprijini pe câștigători. (Bărbatul a dat din cap în semn că a înțeles.) Până acum, Fundația Vanguard a fost prea… umilă. A ridicat din umeri. Probabil că așa se întâmplă când lași ceva să fie condus de mașini. Dar s-a terminat cu etapa asta. De azi înainte, mașinile vor face ceea ce le cer eu, iar Fundația Vanguard va deveni un competitor, un prădător, înțelegeți?

A râs, nu prea brutal, a sperat el, dându-și seama că exista posibilitatea de a îngroșa lucrurile.

Treptat, bărbatul a zâmbit larg.

— Îți închipui că poți ține mașinile la locul lor?

— Da. Și-a întărit afirmația cu o mișcare viguroasă din cap. Da, cred asta.

— Hm. Domnule Staberinde, ai auzit de Tsoldrin Beychae?

— Sigur că da. Nu-l cunoaște toată lumea?

Cu o mișcare lichidă, bărbatul a ridicat din sprâncene.

— Și crezi că…?

— Ar fi putut fi un mare politician.

— Mulți afirmă că a fost politician, a spus femeia din adâncimile fotoliului.

Zakalwe a clătinat din cap și a privit spre fundul bolului cu drog.

— A fost de partea cui nu trebuia. Păcat… pentru a fi mare, trebuie să fii de partea câștigătorilor. O parte a măreției este să știi asta. El n-a procedat astfel. La fel ca tatăl meu.

— Aha… a făcut femeia.

— Tatăl tău, domnule Staberinde? a întrebat bărbatul.

— Da, a recunoscut el. El și Beychae… ei bine, e o poveste lungă, dar… s-au cunoscut demult.

— Avem timp să ascultăm povestea, s-a grăbit să spună bărbatul.

— Eu nu am, a spus Zakalwe. Ridicându-se, a pus jos bolul și paharul și a ridicat casca. Vă mulțumesc pentru invitație, dar cred că mă voi întoarce; sunt cam obosit și m-am ales cu câteva lovituri în mașină, înțelegeți?

— Da, a spus bărbatul ridicându-se. Ne pare rău pentru cele petrecute.

— A, vă mulțumesc.