Fusese în atât de multe locuri diferite și văzuse cam aceleași lucruri, dar și altele atât de diferite, încât era uimit de ambele fenomene… dar era adevărat; acel oraș nu se deosebea de multe altele pe care le văzuse.
Oriunde s-ar fi aflat, galaxia bolborosea de viață, iar hrana ei de bază continua să îi vorbească, așa cum și el îi spusese lui Shias Engin (și, gândindu-se la ea, a simțit din nou textura pielii și sunetul vocii ei). Cu toate acestea, a bănuit că în cazul în care Cultura ar fi dorit cu adevărat, ar fi putut găsi locuri mult mai spectaculoase și diferite în care să îl trimită în vizită. Cultura avea scuza că el era o creatură limitată, adaptată la anumite feluri de planete și societăți și tipuri de război. O nișă marțială, așa numise asta Sma.
A surâs oarecum sumbru și a mai inspirat o dată din bolul cu drog.
Bărbatul a pășit prin dreptul unor arcade pustii și a unor șiruri părăsite de trepte. Purta o haină veche de ploaie, având un stil necunoscut, însă cu un aspect oarecum demodat; purta ochelari cu lentile întunecate. Pășea cu mișcări economice. Părea să nu aibă vreun tic.
A pătruns în curtea unui hotel mare care se străduia să pară scump și, în același timp, uzat. Grădinarii îmbrăcați modest care strângeau frunzele de pe suprafața apei unui bazin de înot s-au holbat la bărbat, de parcă ar fi socotit că el nu avea ce căuta acolo.
Câțiva bărbați vopseau interiorul verandei din afara lobby-ului, astfel că el s-a văzut silit să îi ocolească pentru a intra. Vopsitorii foloseau dinadins vopsea de calitate inferioară, produsă după rețete vechi; prospectul garanta că ea se va decolora, va crăpa și se va exfolia în mod autentic peste un an sau doi.
Foaierul era încărcat de decorațiuni. Bărbatul a tras de o frânghie groasă de culoare violetă, aflată aproape de un colț al pupitrului recepției. Zâmbind, funcționarul a apărut în scurt timp.
— Bună dimineața, domnule Staberinde. A fost plăcută plimbarea?
— Da, mulțumesc. Să-mi trimiți dejunul în cameră, vă rog.
— Imediat, domnule.
„Solotol e un oraș al arcadelor și podurilor, în care treptele și pavajele șerpuiesc prin dreptul clădirilor înalte și pornesc peste râurile și ravenele abrupte pe poduri suspendate zvelte și arcade fragile din piatră. Drumurile curg de-a lungul malurilor cursurilor de apă, descriind bucle și răsucindu-se pe deasupra și pe dedesubtul lor; căile ferate pornesc într-o încâlceală de linii și niveluri, trecând printr-o rețea de tuneluri și peșteri în care se concentrează drumurile și rezervoarele de apă, și dintr-un tren în goană pasagerii pot vedea galaxii de lumini reflectate de porțiunile de apă întunecată, traversate de diagonalele funicularelor subterane și de cheurile și drumurile subterane.“
Având ochelarii cu lentile întunecate pe cealaltă pernă, stătea în pat mâncând dejunul și urmărind banda de prezentare a hotelului pe ecranul din apartament. Când telefonul antic a sunat, a întrerupt sonorul.
— Alo?
— Zakalwe?
Era vocea lui Sma.
— Dumnezeule mare, încă ești aici?
— Suntem pe punctul de a ieși pe orbită.
— Atunci, nu mai așteptați din cauza mea. A căutat în buzunarul cămășii și a extras mărgeaua terminalului. De ce îmi telefonezi? Aparatul de emisie-recepție are probleme?
— Nu, voiam doar să mă asigur că nu apar necazuri cu conectarea la sistemul telefonic.
— Bine. Asta-i tot?
— Nu. L-am localizat mai exact pe Beychae; e tot la Universitatea Jarnsaromol, dar în biblioteca din anexa patru. Se află la o sută de metri dedesubtul orașului; depozitul cel mai sigur al universității. Foarte sigur mai tot timpul, și există paznici suplimentari, dar nu din rândul militarilor.
— Dar unde locuiește; unde doarme?
— În apartamentul curatorului; este anexat bibliotecii.
— Iese vreodată la suprafață?
— Nu am descoperit asta.
El a scos un fluierat.
— Ei bine, asta poate fi sau nu o problemă.
— Cum stau lucrurile cu tine?
— Bine, a spus el, mușcând dintr-o prăjitură. Aștept să se deschidă birourile; am lăsat un mesaj avocaților să mă sune. După aceea încep să fac valuri.
— În regulă. N-ar trebui să apară probleme; au fost emise instrucțiunile necesare și ar trebui să primești tot ce vrei. Dacă apar necazuri, ia legătura cu noi, și vom lansa o telegramă de protest.
— Am înțeles, Sma, dar mă gândeam; cât de mare este acest imperiu comercial al Culturii, mă refer la Corporația Vanguard.
— Fundația Vanguard. E suficient de mare.
— Da, dar cât de mare? Cât de departe pot împinge lucrurile?
— Păi, nu cumpăra nimic mai mare decât o țară. Ascultă, Cheradenine, poartă-te cât de extravagant dorești ca să faci valuri. Dar adu-ni-l pe Beychae. Și încă repede.
— Da, da, am înțeles.
— Acum plecăm, dar vom menține legătura. Nu uita; dacă e nevoie, te putem ajuta.
— Da. La revedere.
A pus receptorul în furcă și a dat din nou drumul sonorului.
„Peșterile, naturale și artificiale, sunt răspândite în rocile canionului, fiind aproape la fel de abundente ca și clădirile de la suprafața în pantă. Găzduite în rocă și zumzăind, acolo se găsesc mai toate vechile centrale electrice ale orașului; iar câteva fabrici și ateliere încă supraviețuiesc acolo, ascunse sub stânci și șisturi argiloase, și doar coșurile lor scunde de pe suprafața deșertului le arată poziția. Acest fluviu de fum cald care urcă constituie un contrapunct la rețeaua de canalizare și de conducte de drenaj, care apare câteodată la suprafață și prezintă un tipar complex prin țesătura orașului.“
În acel moment a sunat telefonul.
