În vocea ei era o modulație extrem de complicată, care lui Zakalwe i s-a părut imediat iritantă.

— Mda, am făcut un soi de compromis, a spus el, rotind capa și fixând-o pe umeri.

Femeia a întins o mână spre el.

— În fine, bun venit.

— Mulțumesc, a spus el, luându-i mâna și sărutându-i-o.

Aproape că se așteptase ca pe mâna delicată a femeii să se afle o otravă mortală care să fie depistată de câmpurile senzoriale ale costumului și care să îi transmită un semnal de pericol, însă alarma a rămas mută. În timp ce i-a eliberat mâna, a zâmbit.

— Ce ți se pare atât de amuzant, domnule Staberinde?

— Totul! a spus el râzând și făcând semn cu capul către oamenii din jurul lor.

— Foarte bine, a spus ea, râzând ușor (iar pântecul i-a vibrat). Am sperat ca petrecerea noastră să te amuze. Îngăduie-mi să ți-l prezint pe bunul nostru prieten care a făcut toate acestea posibile.

L-a prins de un braț și l-a condus prin multitudinea de oameni mutilați către un bărbat are stătea pe un scaun înalt, alături de o mașinărie de culoare cenușie. Acesta era scund, zâmbitor și își ștergea mereu nasul cu o batistă mare, pe care o îndesa fără milă într-un buzunar al costumului său, de altfel imaculat.

— Doctore, acesta este domnul despre care ți-am povestit, domnul Staberinde.

— Sincere felicitări și toate bune, a spus doctorul scund, iar fața lui s-a moleșit într-un zâmbet umed, în care și-a etalat dinții. Bun venit la Petrecerea Mutilaților. A făcut un semn larg spre încăpere, către persoanele rănite și a fluturat entuziasmat din mâini. Vreți o rană, ceva? Procesul este aproape lipsit de dureri și nu provoacă neplăceri; revenirea se produce rapid, și nu rămân cicatrice. Cu ce să vă ispitesc? Lacerații? Fractură multiplă? Castrare? Ce ziceți de o trepanare multiplă? Ați fi singurul cu așa ceva de aici! Zakalwe și-a încrucișat brațele la piept și a spus:

— Sunteți prea amabil. Vă mulțumesc, dar nu vreau așa ceva.

— Vai, nu spuneți nu, vă rog, a zis bărbatul scund, părând jignit. Nu ne stricați petrecerea; toți ceilalți au acceptat câte o mutilare; vreți să vă simțiți altfel? Nu există riscul apariției durerilor sau vreunei vătămări permanente. Am efectuat astfel de operații în întregul univers civilizat și nu am avut niciodată reclamații decât din partea unor oameni care se atașaseră atât de mult de diformitățile lor, încât au refuzat să fie refăcuți. Eu și aparatul meu am realizat răni și diformități inovatoare în fiecare centru al civilizației din acest Ciorchine; s-ar putea să nu mai aveți vreodată această șansă; noi plecăm mâine și am programări pentru următorii doi ani standard. Sunteți absolut sigur că nu doriți să participați la această petrecere?

— Mai mult decât sigur.

— Doctore, dă-i pace domnului Staberinde, a spus femeia. Dacă nu vrea să ni se alăture, trebuie să îi respectăm dorința.

Apoi femeia l-a luat de braț pe Zakalwe. El s-a uitat la rana ei și s-a întrebat ce fel de protecție transparentă păstra totul intact. Sânii îi erau întăriți de niște pietre prețioase mici, sub formă de lacrimă, și ținuți înălțați de proiectoare de câmp situate la subrațe.

— Da, bineînțeles.

— Bine. Vrei să aștepți o clipă, te rog? Poți bea din paharul ăsta.

I-a împins în mână paharul ei, după care a făcut câțiva pași spre doctor pentru a sta de vorbă cu el.

Zakalwe s-a întors pentru a privi spre oamenii din sală. Fâșii de carne atârnau de chipurile frumoase ale unora, sâni transplantați atârnau de spinările unor femei bronzate, brațe subțiri atârnau ca niște coliere umflate în jurul gâturilor altora; fragmente de os se ițeau prin pielea sfârtecată, vene, artere, mușchi și glande palpitau în lumina puternică.

A ridicat paharul pe care i-l dăduse femeia și a plimbat câteva dintre aburii lui în apropiere de câmpurile din jurul gâtului căștii; a auzit un sunet de alarmă, iar un mic ecran de la încheietura costumului i-a precizat numele otrăvii aflate în pahar. A zâmbit, a trecut paharul prin câmpul costumului și a băut conținutul lui, după care a tușit discret când amestecul pe bază de alcool i s-a adus pe gâtlej. Apoi și-a lins buzele.

— A, ai golit paharul, a spus femeia, revenind lângă el.

Când și când, și-a lovit delicat pântecul neted, acum din nou întreg, și i-a făcut semn să meargă spre o altă parte a sălii. În timp ce se deplasau printre oamenii mutilați, a îmbrăcat o vestă mică și sclipitoare.

— Da, l-am golit, a spus el, întinzându-i paharul.

Au trecut de o ușă, pătrunzând într-un atelier vechi; în jurul lor se aflau, sub un strat gros de praf, fulgi de vopsea și metal, strunguri, perforatoare și mașini de găurit. Sub o lampă atârnată de tavan se aflau trei scaune, alături de care era un mic dulap metalic. Femeia a închis ușa și i-a făcut semn să se așeze pe unul dintre scaunele scunde. Zakalwe s-a conformat, după care și-a așezat casca pe podea, alături de el.

— De ce nu ai venit îmbrăcat în costumul pe care ți l-am trimis?

A modificat codul de la încuietoarea ușii, după care s-a întors brusc spre el, zâmbind. Apoi și-a aranjat vesta sclipitoare.

— Nu mi se potrivea.

— Și crezi că acel costum ți se potrivește?

A făcut un semn către costumul negru, apoi s-a așezat, încrucișându-și picioarele. A bătut ușor cu palma în micul dulap. Acesta s-a deschis, etalând pahare care au scos clinchete. Înăuntru se aflau și boluri fumegânde cu droguri.

— Mi se pare mai sigur.

Ea s-a aplecat spre el și i-a oferit un pahar în care se găsea un lichid strălucitor, pe care el l-a acceptat. S-a așezat mai comod pe scaun.

Ținând bolul între ambele mâini și închizând ochii când s-a rezemat de spătar, ea l-a imitat, după care a inspirat adânc. A suflat puțin fum sub reverele vestei, astfel că, în timp ce a vorbit, mirosul greu a circulat printre material și sânii ei, după care a ajuns în nările ei.

— Ne bucurăm că ai putut veni, indiferent de ținută. Spune-mi, cum ți se pare Excelsior? Corespunde cerințelor tale?

El a surâs discret.

— E destul de bun.

Ușa s-a deschis. Bărbatul pe care îl văzuse împreună cu femeia la petrecerea stradală și când fusese urmărit cu mașina a rămas în prag. S-a retras, lăsându-l pe Mollen să intre înaintea lui. Apoi s-a apropiat de scaunul rămas liber și s-a așezat. Mollen s-a postat în apropierea ușii.

— Despre ce vorbeați? a întrebat bărbatul făcând semn că refuză paharul întins de femeie.

— Tocmai se pregătea să ne spună cine este, a zis femeia; și amândoi s-au uitat la el. Nu ești domnul… Staberinde?

— Nu, nu sunt. Spuneți-mi voi cine sunteți?

— Cred că știi cine suntem, domnule Staberinde, a spus bărbatul. Noi am crezut că știm cine ești, asta până acum câteva ore. Acum nu mai suntem siguri.

— Sunt un turist oarecare.

A sorbit din pahar și i-a privit pe amândoi peste buza lui. A examinat băutura. Pe fundul paharului pluteau fragmente miniaturale, aurii.

— Dacă ești turist, ai cumpărat o groază de suveniruri pe care nu le vei putea lua acasă, a spus femeia. Străzi, căi ferate, poduri, canale, blocuri de apartamente, magazine, tuneluri. A fluturat mâna prin aer, dând de înțeles că lista nu era completă. Și asta doar în Solotol.

— M-am lăsat purtat de val.

— Ai încercat să atragi atenția?

El a zâmbit.

— Da, așa cred.

— Domnule Staberinde, am auzit că în această dimineață ai avut o experiență neplăcută, a spus femeia. Ridicându-și picioarele, ea s-a așezat mai comod pe fotoliu. Ceva legat de un canal de evacuare a apei.