— Zakalwe, Zakalwe, a spus Sma. Da, e grozav. Dar la ce slujesc toate astea?

El a oftat și a privit clădirile dărăpănate care defilau pe-o parte, destul de aproape sub peretele canionului.

— Vreau să fac numele de Staberinde cunoscut în media, astfel încât și un sihastru care studiază documente antice să audă de el.

— Și?

— … și a fost ceva ce eu și Beychae am făcut în timpul războiului, o anumită stratagemă. Am numit-o strategia Staberinde. Dar numai între noi. Strict între noi; avea semnificație doar pentru Beychae, pentru că i-am explicat despre… originea ei. Dacă aude cuvântul, sigur se va întreba ce se întâmplă.

— Pare o teorie măreață, Cheradenine, dar de fapt nu a dat roade, așa e?

— Nu, a răspuns el oftând, apoi s-a încruntat. În locul în care se află ajung știri, da? Ai convingerea că nu este prizonier acolo?

— Există acces la rețea, dar nu direct. Este bine ecranată, nici măcar noi nu reușim să vedem ce se petrece. Și suntem convinși că nu e prizonier.

El a rămas un moment pe gânduri.

— Cum e situația antebelică?

— Războiul total pare inevitabil, dar data izbucnirii lui pare să fi fost amânată cu două zile, de la opt până la zece, după un eveniment declanșator viabil. Așadar… deocamdată e bine, ca să mă arăt optimistă.

— Hm. Urmărind apele înghețate ale unui apeduct prin dreptul căruia trecea, la cincizeci de metri sub barieră, și-a scărpinat bărbia. Ei bine, a spus el, acum sunt în drum spre universitate; iau dejunul cu decanul. Înființez o Bursă Staberinde, o Frăție Staberinde și o catedră Staberinde. A făcut o grimasă. Și poate chiar și un Colegiu Staberinde. Cred că o să aduc vorba despre acele tablete extrem de importante din ceară.

— Da, bună idee, a spus Sma după o scurtă pauză.

— Bun. Nu cred că universitatea are vreo legătură cu lucrurile în care Beychae și-a vârât nasul, nu-i așa?

— Nu, i-a răspuns Sma. Dar ele sunt sigur păstrate în locul în care lucrează el; cred că poți cere să verifici măsurile de securitate pe care le au acolo sau să vrei să vezi unde sunt păstrate.

— De acord. Voi aduce vorba de tablete.

— Verifică mai întâi ca nu cumva omul să aibă probleme cu inima.

— Am înțeles, Diziet.

— Încă un lucru. Perechea de care ne-ai întrebat, cei care au venit la petrecerea stradală pe care ai organizat-o.

— Da.

— Sunt din Guvernanță; acesta e termenul pe care îl folosesc cei de acolo pentru acționarii locali care le spun șefilor de corporații…

— Da, Diziet, îmi amintesc termenul.

— Ei bine, cei doi țin de Solotol, și ceea ce spun ei se realizează; directorii vor acționa exact așa cum sugerează ei în privința lui Beychae, și asta e valabil și pentru guvernul oficial. Nu te pune cu ei, Cheradenine.

— Eu? a spus el cu un aer inocent și a zâmbit spre vântul uscat și rece.

— Da, tu. Asta e tot ce știu. Dejun plăcut.

— Pa, a spus el.

Orașul aluneca prin dreptul lui; pneurile mașinii scoteau zgomote șuierătoare pe șoseaua cu suprafață întunecată. A pornit căldura pentru picioare.

Aceea era o parte liniștită drumului care trecea pe sub stânci. Șoferul a încetinit văzând un indicator și niște lumini intermitente, apoi mașina aproape că a derapat la apariția unui indicator de deviere a traficului, apărut brusc în față, dirijând circulația pe un drum de urgență peste o rampă și coborând apoi pe un canal lung din beton cu pereți drepți și înalți.

Au ajuns pe un vârf de pantă, dincolo de care nu se vedea decât cerul; liniile roșii indicau că devierea trecea peste creastă. Șoferul a încetinit, apoi a ridicat din umeri și a turat motorul. Panta din beton a făcut botul să se înalțe, astfel că a ascuns ceea ce se găsea în față.

Când a văzut ce exista dincolo de culmea din beton, șoferul a scos un strigăt de spaimă și a încercat să întoarcă și să frâneze. Mașina uriașă s-a înclinat în față pe gheață și a început să alunece.

Zakalwe a fost zdruncinat de acea întoarcere, apoi s-a enervat că priveliștea îi fusese răpită. A privit spre șofer și s-a întrebat ce se întâmpla.

Cineva îi dirijase în afara drumului spre barieră și ajunseseră pe un canal de scurgere a apei pluviale. Drumul spre barieră era încălzit, astfel că nu îngheța, dar canalul de scurgere era acoperit de un strat de gheață. Pătrunseseră în apropiere de capătul superior, printr-o ecluză din câteva zeci care erau dispuse într-un semicerc; canalul lat ducea spre străfundurile orașului, și era traversat de poduri pe o distanță de mai bine de un kilometru.

Mașina se întorsese parțial când a ajuns la partea superioară a ecluzei deflectoare; vehiculul aluneca în jos într-o dungă; roțile se învârteau nebunește și motorul urla, coborând pe suprafața abruptă a canalului și căpătând o viteză din ce în ce mai mare.

Șoferul a încercat încă o dată să frâneze, apoi s-a chinuit să meargă în marșarier și, în cele din urmă, să vireze spre marginile înalte ale canalului, dar mașina aluneca tot mai repede în jos, iar gheața nu oferea nicio aderență. Roțile mașinii se cutremurau, iar caroseria întreagă vibra cumplit când lovea denivelările de gheață. Aerul șuiera, iar pneurile scheunau.

Zakalwe a privit spre marginile canalului de scurgere, care defilau pe lângă el cu o viteză incredibilă. Vehiculul se răsucea lent în timp ce derapa; șoferul a scos un răcnet când mașina s-a îndreptat spre un stâlp masiv de pod; partea din spate s-a izbit de stâlp și întregul vehicul a făcut un salt când s-a lovit de beton. Bucăți de metal au sărit în aer și s-au prăbușit pe gheața din spate, după care au început să alunece în urma lor. Mașina se rotea mai rapid, dar în celălalt sens.

Podurile, canalele afluente, viaductele, clădirile, apeductele și conductele uriașe care mărgineau canalul de scurgere, toate au trecut orbitor de repede pe lângă mașina care se rotea, gonind în lumina sclipitoare, la fel ca și chipurile cu expresii șocate care se holbau de pe parapete sau de la ferestrele deschise.

S-a uitat în față și l-a văzut pe șofer deschizând portiera lui.

— Hei! a răcnit Zakalwe, întinzându-se în față pentru a-l prinde pe individ.

Mașina a trecut cu un zgomot bubuitor peste denivelările din gheață. Șoferul a sărit.

S-a azvârlit în față, cât pe ce să-l prindă pe șofer de glezne. A aterizat lângă pedale, a prins în mâini volanul și o manetă și s-a așezat apoi pe scaunul șoferului. Vehiculul se rotea tot mai repede, tresăltând și scremându-se când se izbea de margini și de grilajele din metal instalate pe pantă; a zărit o roată și câteva părți din caroserie săltând în spatele mașinii. După o ciocnire cu un stâlp de pod care i-a făcut dinții să clănțănească, o axă s-a smuls din caroserie; a zburat prin aer și a lovit extrem de violent un picior de metal care sprijinea o clădire, dislocând cărămizi și împrăștiind fragmente metalice care au țâșnit în jur ca niște șrapnele. A prins volanul între mâini; acesta se rotea fără niciun folos. I-a venit ideea de a menține mașina în deplasare direct în jos, asta dacă reușea, până când temperatura ceva mai ridicată din josul canionului făcea panta să fie mai curând udă decât înghețată, dar dacă nu avea posibilitatea de a o dirija, putea la fel de bine să sară din ea.

Volanul a tresăltat și i-a ars palmele când s-a rotit cu repeziciune; pneurile rămase au scrâșnit nebunește; a fost azvârlit în față și s-a lovit cu nasul de volan. Se părea că ajunsese pe o porțiune uscată. A privit înainte, în josul pantei, unde gheața era prezentă doar pe alocuri, îmbrățișând umbrele clădirilor, unde umbra cădea de-a latul canalului de scurgere.

Mașina era aproape dreaptă pe canal. A prins din nou volanul între mâini și a apăsat pedala de frână. A avut impresia că acest lucru nu avea niciun efect. A pus mașina în marșarier. Cutia de viteze a scos câteva scrâșnete; s-a încruntat auzind zgomotul înfiorător, iar piciorul i-a tresăltat pe pedala care vibra. Volanul a revenit la viață, ceva mai multă vreme, iar el a fost aruncat din nou în față; de astă dată a ținut strâns de volan și a ignorat sângele care îi șiroia din nas.

Acum totul era un muget. Vântul, pneurile, dar și caroseria mașinii; urechile i-au pocnit și au vibrat de presiunea aerului, mereu în creștere. A privit în față și a văzut că betonul era verde din cauza buruienilor.

— La naiba! a strigat el către sine.

În față se vedea o nouă ridicătură; încă nu ajunsese aproape de fundul canalului; urma încă o porțiune de pantă.

Și-a adus aminte că șoferul vorbise de niște scule care se găseau sub șezutul scaunului pentru pasager; a ridicat șezutul și a înșfăcat cea mai mare piesă din metal pe care a văzut-o, a deschis ușa și a sărit din mașină.

S-a izbit de beton și a fost cât pe ce să scape din mână scula din metal. Mașina a început să se rotească în fața lui, părăsind o ultimă porțiune înghețată și pătrunzând în zona pantei acoperită de buruieni; de sub roțile rămase au sărit jerbe de apă. S-a rostogolit pe spate, stropii de apă i-au sărit șuierători în față cât a alunecat pe pata abruptă și înburuienată. A ținut piesa din metal cu ambele mâini, prinsă între piept și partea superioară a brațului; a apăsat-o în beton, pe sub apă și buruieni.

Metalul vibra cumplit în mâinile lui.

Pragul canalului deversor se apropia de el. A apăsat mai tare; scula a mușcat din betonul dur, făcându-i corpul să se cutremure, făcându-i dinții să clănțănească și vederea să îi fie afectată; un șomoiog de buruieni, întărit, s-a acumulat sub un braț, de parcă ar fi fost niște păr mutant.

Mașina a lovit prima pragul; a făcut un salt în aer și a început să se răsucească, dispărând în adânc. El s-a izbit de același prag și a fost din nou pe punctul de a scăpa piesa din mână. S-a ridicat în picioare și a încetinit coborârea; însă nu îndeajuns. Apoi a trecut dincolo de el. Ochelarii cu lentile de culoare închisă i-au zburat de pe față; s-a opus tentației de a-i prinde din zbor.