Elethiomel s-a retras.

— E a mea, las-o!

— Nu e a ta! a spus șuierat Cheradenine. E a noastră; aparține familiei noastre, nu familiei tale!

Și a prins arma cu ambele mâini. Elethiomel s-a tras înapoi.

— Terminați! a spus Derckense cu glas subțirel.

— Nu mai fiți atât de… a dat să spună Livueta.

Apoi ea s-a uitat peste marginea parapetului, spre locul în care i se păruse că auzise un zgomot.

— Las-o la mine!

— Dă-i drumul!

— Vă rog, încetați, încetați. Să ne întoarcem, vă rog…

Livueta nu i-a auzit. Privea cu ochi dilatați, cu gura uscată, dincolo de parapet. Un bărbat în negru a ridicat arma pe care sergentul o scăpase din mâini. Sergentul din gardă zăcea întins pe pietriș. În mâna celuilalt bărbat sticlea ceva, care reflecta luminile care veneau dinspre casă. Omul a împins silueta inertă a sergentului de pe alee, drept în lac.

Livueta a rămas fără suflu. S-a lăsat brusc în jos. Și-a fluturat brațele către cei doi băieți.

— Sst, a spus ea.

Însă ei continuau să se lupte pentru armă.

— Sst.

— A mea!

— Dă-i drumul!

— Încetați! a șuierat ea și i-a lovit pe amândoi peste creștet. Amândoi au privit-o cu ochi mirați. Cineva l-a omorât pe sergentul acela, uite acolo.

— Poftim?

Cei doi băieți au privit peste parapet. Arma rămăsese în mâinile lui Elethiomel.

Darckense s-a lăsat pe vine și a început să plângă.

— Unde?

— Uite acolo, cadavrul lui! Acolo, în apă!

— Da, sigur, a spus Elethiomel cu glas tărăgănat. Și cine…?

Cei trei copii au văzut o siluetă neclară deplasându-se spre casă, rămânând în umbra tufișurilor care mărgineau aleea. Aproape doisprezece alți bărbați - doar petice de întuneric pe pietrișul aleii - se mișcau pe o latură a lacului, unde era o porțiune îngustă de iarbă.

— Teroriști! a spus Elethiomel cu entuziasm în glas, iar toți trei s-au ascuns din nou înapoia balustradei, la baza căreia Darckense plângea în tăcere.

— Anunță-i pe cei din casă, a spus Livueta. Trage cu arma.

— Dar întâi scoate amortizorul, a spus Cheradenine.

Elethiomel s-a chinuit cu capătul țevii pentru a scoate amortizorul.

— S-a blocat!

— Dă-mi voie și mie să încerc!

S-au străduit toți trei.

— Oricum, trage, a spus Cheradenine.

— Da! a șoptit Elethiomel. A scuturat arma, apoi a ridicat-o. Daaa! a spus el din nou.

A îngenuncheat, a așezat arma pe zid și a țintit.

— Fii atent, l-a prevenit Livueta.

Elethiomel a țintit spre bărbații în negru, care traversau poteca și se îndreptau spre casă. A apăsat pe trăgaci.

Arma a părut că explodează. Întreaga punte a corabiei din piatră s-a iluminat. Zgomotul a fost îngrozitor de puternic; Elethiomel s-a trezit azvârlit în spate, iar arma a continuat să tragă, aruncând trasoare spre cerul întunecat. S-a prăbușit pe banchetă. Darckense a răcnit din toți rărunchii. Apoi a sărit în sus; dinspre casă răsunau împușcături.

— Darkle, lasă-te în jos! a răcnit Livueta.

Șiruri de lumini au licărit și au pocnit pe deasupra corabiei din piatră.

Urlând, Darckense a rămas în picioare și apoi a început să alerge spre trepte. Elethiomel a clătinat din cap, a ridicat privirea spre fata care alerga pe lângă el. Livueta a încercat să o oprească, dar nu a reușit. Cheradenine s-a străduit să o placheze.

Liniile luminoase au coborât, azvârlind așchii de piatră în jurul lor, în mici nori de praf, în timp ce Darckense, încă strigând, cobora treptele împleticindu-se.

Glonțul a străpuns-o pe Darckense în coasă: ceilalți trei copii au auzit asta - foarte limpede - zgomotul produs, dincolo de schimbul de focuri și de urletele fetei.

Și pe el l-a lovit ceva, dar atunci, pe loc, nu a știut ce anume.

Atacul împotriva casei a fost respins. Darckense a supraviețuit. A fost cât pe ce să moară din cauza hemoragiei și a șocului; dar a trăit. Cei mai buni chirurgi din țară s-au străduit să îi reconstituie pelvisul, sfărâmat de forța glonțului în zece bucăți mari și o sută de așchii.

Fragmente de os se împrăștiaseră în tot corpul ei; au găsit unele în picioare, într-un braț, în organele interne, ba chiar și în bărbie. Chirurgii militari erau destul de obișnuiți să trateze asemenea cazuri și au beneficiat de timp (întrucât războiul nu începuse încă) și de stimulente generoase (deoarece tatăl ei era un om foarte important) pentru a o petici cât de bine au putut. Cu toate acestea, Darckense avea să meargă chinuit, cel puțin până când a încetat să mai crească.

Una dintre așchiile de os a zburat mai departe de trupul ei; a pătruns în al lui. Puțin deasupra inimii.

Chirurgii militari au susținut că era prea periculos să îl opereze. Cu vremea, au spus ei, organismul lui avea să respingă acel fragment de os.

Dar nu s-a întâmplat așa.

A început să se târască din nou în jurul băltoacei.