— Fie, spuse alene Arkadi.

În sufletul lui se bucura foarte mult de propunerea prietenului său, dar socotea că-i de datoria lui să nu-i arate.

Nu degeaba era nihilist!

A doua zi plecară împreună la… Tineretului din Mariino îi păru rău de plecarea lor. Duniaşa vărsă chiar o lacrimă…

însă bătrânii răsuflară uşuraţi.

XII

Oraşul ***, unde plecaseră prietenii noştri, era sub conducerea unui guvernator din generaţia nouă, un progresist şi totodată un despot, ceea ce se întâmplă foarte des în Rusia. Acesta, în decursul primului an de guvernare, izbutise să se certe nu numai cu mareşalul nobilimii, fost căpitan de cavalerie, proprietar de herghelii şi om foarte primitor, dar şi cu propriii lui funcţionari. Conflictele astfel iscate au luat până la urmă asemenea proporţii încât la Petersburg ministerul a găsit de cuviinţă să trimită o persoană de încredere spre a face cercetări la faţa locului.

Alegerea superiorilor s-a oprit asupra lui Matvei Ilici Koleazin, fiul acelui Koleazin sub tutela căruia se găsiseră

cândva fraţii Kirsanov. Făcea şi el parte din „cei tineri”, adică

împlinise cu puţin înainte patruzeci de ani, dar năzuia de pe 62

acum să ajungă om de stat şi purta pe piept, de o parte şi de alta, câte o stea. Una dintre ele, e drept, era străină şi nu prea importantă. Ca şi guvernatorul, pe care venise să-l judece, era socotit progresist şi, deşi era un as, nu semăna cu majoritatea aşilor. Avea despre sine cea mai înaltă părere; vanitatea lui nu cunoştea margini, dar se comporta cu simplitate, avea o privire binevoitoare, asculta cu îngăduinţă

şi râdea atât de blajin încât la prima vedere putea trece drept un „băiat bun”. În împrejurări mai importante ştia totuşi să

strângă şurubul, cum se spune. „Trebuie să ştii să fii energic”, spunea el atunci. L’énergie est la première qualité d’un homme d’état28; cu toate acestea de cele mai multe ori era tras pe sfoară şi orice funcţionar cu oarecare experienţă îl ducea de nas. Matvei Ilici vorbea cu mare respect de Guizot29

şi se străduia să lase tuturor şi oricui impresia că el nu face parte dintre oamenii învechiţi sau din acei birocraţi înapoiaţi, că dă atenţia cuvenită fiecărei manifestări importante din viaţa societăţii. Acest fel de a vorbi şi-l însuşise bine.

Urmărea chiar, ce-i drept, cu un fel de superioritate îngăduitoare

şi

nepăsătoare,

dezvoltarea

literaturii

contemporane, aşa cum un om matur se alătură câteodată

unei cete vesele de copii întâlnită pe stradă. La drept vorbind, Matvei Ilici nu se deosebea mult de acei bărbaţi de stat din vremea lui Alexandru care, când se pregăteau să meargă

seara în vizită la doamna Svecina, care trăia pe atunci la Petersburg, citeau dimineaţa câte o pagină din Condillac30; numai că întrebuinţa alte mijloace, mai moderne. Era un curtean dibaci, un mare şiret şi nimic mai mult. În afaceri 28 Energia este cea mai de scamă însuşire a unui om de stat (fr.).

29 François Guizot (1787—1874), istoric burghez francez şi om politic. A căutat să creeze în Franţa blocul burgheziei şi nobilimii după exemplul Angliei, pentru a preîntîmpina o nouă revoluţie.

30 Etienne Bonnot de Condillac (1715—1780), luminist francez, filozof senzualist. adept al lui John Locke. A scris Tratat despre senzaţii în care arată că întreaga activitate spirituală a omului ia naştere numai din senzaţii. În Logică se arată un precursor al logicii matematice: orice gândire este în esenţă un calcul.

63

publice nu se pricepea, nu-l ajuta capul, dar ştia foarte bine să-şi vadă de interesele lui personale. În privinţa asta nu-l putea nimeni duce de nas, ceea ce era principalul.

Matvei Ilici l-a primit pe Arkadi cu bunăvoinţa proprie unui demnitar luminat, ba chiar se poate spune mai mult, cu afabilitate. Totuşi s-a mirat aflând că rudele poftite de el rămăseseră la ţară. „Papa al tău a fost întotdeauna un original”, spuse el jucându-se cu ciucurii de la cordonul halatului său bogat de catifea şi, deodată, întorcându-se către un tânăr funcţionar, cu uniforma cuviincios încheiată

până la gât, exclamă cu un aer îngrijorat: „Ce-ai spus?”

Tânărul, ale cărui buze se lipiseră una de alta de mult ce tăcuse, îşi îndreptă ţinuta şi privi nedumerit pe şeful său…

însă Matvei Ilici, după ce-l descumpăni astfel pe subalternul său, nici nu se mai uită la el. În genere, demnitarilor noştri le place să-şi descumpănească subalternii. Mijloacele la care recurg ei în acest scop sunt destul de variate. Între altele, unul destul de des întrebuinţat, „is quite a favourite”31 după

cum spun englezii, este următorul: demnitarul încetează

deodată a înţelege cuvintele cele mai obişnuite, prefăcându-se că nu aude bine. Întreabă de pildă: „Ce zi este astăzi?”

I se răspunde respectuos: „Astăzi e vineri… scelenţa…

oastră”. „Cum? Ce? Ce-i aia? Ce spui dumneata?” repetă

enervat demnitarul. „E vineri astăzi… scelenţa… oastră.”

„Cum? Ce? Ce-i aia vineri? Ce fel de vineri?” „Vineri…

scelenţa… oastră, o zi din săptămână.” „Ei, asta-i! Ce ţi-a venit să mă înveţi pe mine?”

Maţvei Ilici, deşi trecea drept liberal, era un demnitar.

— Te sfătuiesc dragul meu prieten, să-i faci o vizită

guvernatorului, îi spuse el lui Arkadi. Îţi dau acest sfat, înţelegi, nu pentru că aş ţine la obiceiurile străvechi care cer să faci plecăciuni în faţa autorităţilor, ci pur şi simplu fiindcă

guvernatorul este un om cumsecade. În afară de asta, presupun că vrei să cunoşti societatea de aici. Sper că nu eşti un urs, nu-i aşa? Şi guvernatorul dă poimâine un bal 31 Cel preferat (engl.).

64

mare.

— O să fiţi şi dumneavoastră? întrebă Arkadi.

— Îl dă în onoarea mea, spuse Matvei Ilici, aproape cu părere de rău. Dansezi?

— Dansez, dar prost.

— Păcat. Aici sunt fete drăguţe şi apoi e ruşine pentru un tânăr să nu ştie să danseze. Iarăşi, nu o spun fiindcă ţin la obiceiurile străvechi; nu cred de loc că în picioare trebuie să-i stea omului mintea, dar byronismul e ridicol, il a fait sort temps 32.

— Dar, unchiule, nu din byronism eu nu…

— Am să te prezint cucoanelor de aici; te iau sub aripa mea, îl întrerupse Matvei Ilici şi râse mulţumit de sine. O să-ţi ţină de cald, ce zici?

Intră un servitor anunţând pe. preşedintele Camerei finanţelor, un bătrân cu privire mieroasă şi cu buzele încreţite, mare iubitor al naturii, mai ales în zilele de vară