Casa mică, boierească, construită în stilul celor de la Moscova, în care locuia Avdotia (sau Eudoxia) Nikitişna Kukşina, se găsea pe una dintre străzile nu de mult pustiite de foc; e lucru ştiut că oraşele noastre de provincie ard la fiecare cinci ani. La uşă, deasupra unei cărţi de vizită bătută

strâmb, se vedea mânerul clopoţelului. În vestibul cei sosiţi au fost întâmpinaţi de o femeie cu o scufie pe cap, despre care era greu de spus dacă e slujnică sau doamna de companie, semn vădit al năzuinţelor progresiste ale stăpânei.

Sitnikov întrebă dacă Avdotia Nikitişna este acasă.

— Dumneata eşti, Viktor? se auzi o voce subţire din camera vecină. Intră!

Femeia cu scufia dispăru numaidecât.

— Nu sunt singur, răspunse Sitnikov, lepădându-şi cu un gest elegant dolmanul, de sub care se ivi un fel de surtuc lung, şi aruncând o privire plină de îndrăzneală către Arkadi şi Bazarov.

68

— Nu face nimic, răspunse glasul. Entrez!37

Tinerii intrară într-o odaie care aducea mai curând a cabinet de lucru decât a salon. Pe mese prăfuite erau aruncate hârtii, scrisori, teancuri de reviste groase ruseşti, cele mai multe netăiate. Peste tot se zăreau mucuri de ţigări.

Pe un divan de piele stătea tolănită o femeie, încă tânără, blondă, cu părul cam ciufulit; purta o rochie de mătase, nu prea îngrijită, brăţări groase pe braţele ei scurte şi pe cap un şăluţ de dantelă. Se ridică de pe divan şi, trăgându-şi neglijent pe umeri o măntăluţă de catifea căptuşită cu hermină îngălbenită, spuse alene:

— Bună ziua, Viktor, şi îi strânse mâna lui Sitnikov.

— Bazarov, Kirsanov, spuse el repezit, imitându-l pe Bazarov.

— Bine aţi venit! răspunse Kukşina şi, pironindu-şi asupra lui Bazarov ochii rotunzi dintre care răsărea stingher un nas mititel, roşu şi cârn, adăugă: Eu vă cunosc, şi-i strânse şi lui mâna.

Bazarov se încruntă. În făptura mică şi nearătoasă a femeii emancipate nu era nimic urât, însă când o priveai, expresia feţei ei te impresiona neplăcut. Îţi venea s-o întrebi: „Ţi-e foame? Te plictiseşti? Sau te sfieşti? De ce eşti atât de încordată?” Sufletul ei, ca şi al lui Sitnikov, era veşnic frământat de ceva. Vorbele şi mişcările ei erau dezinvolte şi totodată stângace. Era vădit că se socotea în sinea ei o fiinţa blinda şi simplă şi, cu toate astea, orice făcea ţi se părea mereu că era tocmai ceea ce n-ar fi vrut să facă. Totul era la ea, cum spun copiii, făcut dinadins, adică lipsit de spontaneitate, de firesc.

— Da, da, te cunosc, Bazarov, repetă ea. (Avea obiceiul multor doamne din provincie şi de la Moscova, să le spună

bărbaţilor pe numele lor de familie, din prima clipă.) Doreşti o ţigară de foi?

— Ţigară ca ţigara, se amestecă Sitnikov care se şi tolănise într-un fotoliu, picior peste picior, mai bine dă-ne o gustare.

37 Intraţi! (fr.).

69

Ne e o foame grozavă; şi porunceşte să ni se aducă o sticluţă

de şampanie.

— Sibaritule, spuse Evdoxia şi începu să râdă (când râdea i se dezgolea toată gingia de sus). Nu-i aşa, Bazarov, că e un sibarit?

— Îmi place confortul în viaţă, rosti cu ifos Sitnikov. Asta nu mă împiedică să fiu un liberal.

— Ba da, te împiedică, te împiedică! strigă Evdoxia. Totuşi porunci slujnicei să aibă grijă de masă şi de şampanie. Ce părere ai? adaugă ea întorcându-se către Bazarov. Sunt convinsă că îmi împărtăşeşti părerea.

— N-aş spune-o, răspunse Bazarov, o bucată de carne face mai mult decât o bucată de pâine, chiar din punct de vedere chimic.

— Dumneata te ocupi cu chimia? Asta-i pasiunea mea. Am inventat chiar o pastă.

— O pastă? Dumneata?

— Da eu. Şi ştii cu ce scop? Ca să fac păpuşi, al căror cap să nu se mai spargă. Şi eu sunt practică. Dar nu e încă totul pus la punct. Trebuie să-l mai citesc pe Liebig. Şi fiindcă a venit vorba, ai citit articolul lui Kisliakov din Moskovskie Vedomosti despre munca femeilor? Te rog să-l citeşti. Cred că

te interesează problema femeilor? Şi şcolile de asemenea? Cu ce se ocupă prietenul dumitale? Cum îl cheamă?

Doamna Kukşina îşi arunca întrebările una după alta cu o neglijenţă plină de răsfăţ, fără a mai aştepta răspunsul, precum vorbesc copiii răsfăţaţi cu dădacele lor.

— Mă cheamă Arkadi Nicolaevici Kirsanov, spuse Arkadi, şi nu mă ocup cu nimic.

Evdoxia izbucni în râs.

— Asta e drăguţ! Cum, dumneata nu fumezi? Viktor, ştii că sunt supărată pe dumneata?

— Pentru ce?

— Se spune că iar ai început s-o lauzi pe George Sand38. E

38 George Sand, pseudonimul Aurorei Dupin (1804—1876), remarcabili scriitoare franceză, reprezentantă a curentului democratic în romantism.

70

o femeie înapoiată şi atâta tot! Cum se poate s-o compari cu Emerson39! N-are niciun fel de idei, nici despre educaţie, nici despre fiziologie, despre nimic. Sunt convinsă că nici n-a auzit despre embriologie; şi în timpurile noastre aşa ceva e inadmisibil (Evdoxia îşi desfăcu mâinile). Ah, ce articol minunat a scris Elisevici despre această chestiune! E un domn genial! (Evdoxia folosea mereu cuvântul domn în loc de om.) Bazarov, ia loc lângă mine pe divan. Poate n-o ştii, mă

tem grozav de dumneata.

— Şi de ce asta? Daţi-mi voie să fiu curios.

— Eşti un domn periculos: critici tot. Ah, Doamne! Îmi vine să rid, vorbesc ca o moşieriţă dintr-o regiune de stepă. De altminteri, chiar sunt moşieriţă. Eu singură îmi administrez moşia şi închipuiţi-vă, am staroste, pe Erofei, un tip extraordinar, seamănă cu un chercheur de pistes 40 din Cooper41. E ceva atât de spontan în el! Eu m-am stabilit definitiv aici; nesuferit oraş, nu-i aşa? Dar ce să-i faci!

— Oraşul e ca orice oraş, făcu Bazarov cu sânge rece.

— Mereu aceleaşi interese meschine! Asta e îngrozitor!

înainte vreme, îmi petreceam iernile la Moscova… dar acum s-a stabilit acolo consortul meu, mr. Kukşin. Şi Moscova acum, nu ştiu cum, dar nu mai e… aceeaşi. Mă gândesc să

fac un voiaj în străinătate. Anul trecut eram chiar pe punctul de a pleca.

Tema principală a romanelor ei a fost originală şi nouă, ostilă tendinţelor reacţionare ale romanticilor timpurii. Ea protesta contra falsităţii moralei burgheze şi lupta pentru emanciparea femeii. Romanele sale sociale au fost create sub influenţa utopiştilor din 1830—1840 şi de aceea preconizează înlăturarea pe calo paşnică a contradicţiilor din capitalism.

39 Ralph Walilo Emerson (1S03—1882), filosof, ziarist şi poet american. A criticat de pe poziţiile romantismului societatea capitalistă, în concepţia lui asupra lumii pleca de la principiul autoperfecţionării morale şi propovăduia apropierea de natură.

40 Căutător de urme (fr.).

41 Fenimore James Cooper (1789—1851), scriitor american, reprezentant al perioadei romantice din literatura Statelor Unite. Tema principală a operelor sale este lupta triburilor indiene împotriva colonizatorilor americani.

71