— Cu plăcere, spuse ea şi îl privi pe Arkadi nu de sus, ci aşa cum privesc surorile măritate pe fraţii lor foarte tineri.

Odinţova nu era cu mult mai în vârstă decât Arkadi, împlinise douăzeci şi opt de ani, dar lângă ea, el se simţea ca un şcolar, ca un tânăr student, ca şi cum deosebirea de vârstă dintre ei ar fi fost cu mult mai mare. Matvei Ilici se apropie de ea cu un aer maiestuos şi cu vorbe măgulitoare.

Arkadi se depărtă fără s-o piardă din văz. În tot timpul cadrilului nu-şi luă ochii de la ea. Vorbea tot atât de firesc cu 77

dansatorul ei, ca şi cu demnitarul, îşi mişca domol capul şi privea liniştita; de vreo două ori râse încetişor. Avea nasul cam gros, ca mai toţi ruşii, iar tenul nu destul de curat; cu toate acestea Arkadi era încredinţat că nu întâlnise încă

niciodată o femeie atât de încântătoare. Îi răsuna mereu în urechi sunetul glasului ei; până şi faldurile rochiei cădeau altfel decât la celelalte femei, mai armonios şi mai bogat, iar mişcările ei erau deosebit de line şi totodată fireşti.

Arkadi se simţi cuprins de sfială la primele sunete ale mazurcii, când se aşeză lângă partenera sa; neştiind cum să

înceapă vorba îşi trecea numai mâna prin păr şi nu găsea niciun cuvânt de spus. Dar nu râmase multă vreme sfios şi tulburat; liniştea Odinţovei îl cuprinse şi pe el. Nu trecuse niciun sfert de ceas că el îi şi povestea despre tatăl şi unchiul lui, despre viaţa la Petersburg şi de la ţară. Odinţova îl asculta cu o bunăvoinţă politicoasă, desfăcându-şi şi strângându-şi uşor evantaiul. Arkadi se oprea din vorbă

numai când veneau cavalerii s-o ia la dans. Sitnikov o invită

şi el de două ori. Când se întorcea la locul ei, îşi lua evantaiul lăsat pe scaun şi nici măcar nu răsufla mai repede, iar Arkadi începea iarăşi să trăncănească, pătruns de fericirea de a fi lângă ea şi de a-i vorbi, privindu-i ochii, fruntea minunată, întreaga ei faţă încântătoare, inteligentă şi gravă.

Odinţova vorbea puţin, dar din cele ce spunea se vedea că

cunoaşte viaţa. După unele reflecţii ale ei, Arkadi trase concluzia că, deşi încă tânăra, această femeie trecuse prin multe şi meditase asupra multor lucruri…

— Cu cine erai când te-a adus domnul Sitnikov la mine? îl întreba ea.

— A, l-aţi observat? întrebă la rândul său Arkadi. Nu-i aşa că are o figură foarte interesantă? Este Bazarov, prietenul meu.

Şi Arkadi începu să-i vorbească despre „prietenul său”.

Vorbea despre el atât de înflăcărat şi cu atâtea amănunte încât Odinţova se întoarse spre Bazarov şi îl privi cu o deosebită atenţie. Între timp mazurca se apropie de sfârşit.

78

Lui Arkadi îi părea rău ca e nevoit să se despartă de partenera lui; petrecuse cu ea aproape un ceas atât de plăcut! E drept că în timpul acesta simţise mereu că se arăta îngăduitoare faţă de el, şi că se cuvenea parcă să-i fie recunoscător… dar inimile tinere nu se lasă copleşite de asemenea sentimente.

Muzica încetă.

— Merçi, spuse Odinţova ridicându-se. Mi-ai făgăduit că ai să vii să mă vezi. Să-l aduci şi pe prietenul dumitale. Sunt foarte curioasă să cunosc, un om care are îndrăzneala să nu creadă nimic.

Guvernatorul se apropie de Odinţova, îi anunţă că se serveşte supeul şi, cu un aer preocupat, îi oferi braţul.

Îndepărtându-se, ea îşi întoarse capul, şi-i zâmbi lui Arkadi de rămas bun. Acesta făcu o plecăciune adâncă, se uită în urma ei (cât de zvelt îi părea trupul învăluit în luciul metalic al mătăsii negre!), şi, la gândul ca „în clipa asta ea poate a şi uitat că exist”, simţi în suflet o dulce resemnare…

— Ei, cum a fost? îl întrebă Bazarov pe Arkadi, îndată ce acesta se întoarse la colţul lor. A fost plăcut? Mi-a spus adineauri un domn că această doamnă este ceva-ceva; dar acest domn cred că-i cam tembel. Spune, ţie cum îţi pare, e chiar… ceva-ceva?

— Nu prea înţeleg acest epitet, răspunse Arkadi.

— Ia te uită! Ce naiv!

— În cazul acesta nu-l înţeleg pe domnul tău. Odinţova e fermecătoare, asta fără îndoială, dar se comportă atât de rece şi de rezervată, încât…

— Se ştie că apele liniştite… ştii tu… îl întrerupse Bazarov.

Spui că e rece. Tocmai asta îi măreşte farmecul. Ţie nu-ţi place îngheţata?

— Poate, răspunse Arkadi, nu pot să-mi dau scama.

Doreşte să te cunoască şi m-a rugat să re aduc la ea.

— Îmi închipui cum m-ai descris! De altfel n-ai făcut rău.

Du-mă la ea. Oricine ar fi, o frumuseţe cuceritoare adulată

de provincie sau o émancipée în genul Kukşinei, are nişte 79

umeri cum rar se văd.

Cinismul lui Bazarov îl şocă pe Arkadi; dar cum se întâmplă adesea, acesta îşi mustră prietenul pentru cu totul altceva decât ceea ce îl supărase…

— De ce nu vrei să admiţi libertatea de gândire! a femei?

spuse el cu jumătate glas.

— Pentru că, frăţioare, după cât am observat, femeile care au libertate de gândire sunt toate urâte foc.

Cu aceasta discuţia se curmă. Cei doi tineri plecară îndată

după supeu. Kukşina râse nervos şi răutăcios în urma lor, dar râsul ei suna cam stânjenit. Era adânc jignită în amorul ei propriu de faptul că niciunul, nici celălalt nu-i dăduseră

nicio atenţie. Rămase la bal printre cei din urmă şi după ora trei noaptea dansă cu Sitnikov o polcă-mazurcă după moda pariziană. Cu acest spectacol se încheie serbarea guvernatorului.

XV

— Să vedem cărei specii de mamifere îi aparţine această

persoană, spunea a doua zi Bazarov lui Arkadi, urcând scara hotelului la care trăsese Odinţova. Nasul meu simte că aici e ceva dubios.

— Mă mir de tine! exclamă Arkadi. Cum? Tu Bazarov, să

accepţi morala aceasta îngustă pe care…

— Caraghios mai eşti! îl întrerupse cu nepăsare Bazarov.

Nu ştii că în limbajul nostru şi pentru alde noi, „ceva dubios”

înseamnă tocmai pe dos, că e ceva de câştigat. Nu mi-ai spus chiar tu astăzi ca a făcut o căsătorie ciudată, deşi după

părerea mea nu e de loc ciudat să te căsătoreşti cu un bătrân bogat, ba chiar dimpotrivă e foarte înţelept. Eu nu mă iau 80

după vorbele scornite pe seama ei în oraş, dar îmi place să