Nikolai Petrovici îi mărturisi în câteva cuvinte simţămintele sale, apoi se despărţiră. Pavel Petrovici ajunse în capătul grădinii şi căzu şi el pe gânduri, îşi ridică şi el ochii spre cer.
Însă în ochii lui minunaţi şi întunecaţi nu se oglindi decât lumina stelelor. Nu se născuse romantic, şi el, cu sufletul lui pătimaş, elegant şi sec, de mizantrop, în felul franţuzesc, nu ştia să viseze.
— Ştii ce? spuse în aceeaşi noapte Bazarov lui Arkadi. Mi-a venit o idee grozavă. Tatăl tău spunea azi că a primit o invitaţie de la acea simandicoasă rudă a voastră. Taică-tău nu merge; hai să ne repezim noi doi la… Acel domn te-a invitat doar şi pe tine. Aici se simte furtuna. Mai schimbăm aerul, vedem şi oraşul. Ne vânturăm vreo cinci, şase zile şi basta.
— Şi pe urmă te întorci aici?
— Nu, trebuie să trec şi pe la taică-meu. Stă la treizeci de 61
verste de… Nu l-am văzut de mult şi nici pe mama. Trebuie să-i mai bucur şi pe bătrâni. Sunt oameni cumsecade, mai ales tata; are mult haz. Şi apoi nu mă au decât pe mine.
— Şi ai să stai mult la ei?
— Nu cred. Mi-e teamă că am să mă plictisesc.
— Dar la întoarcere mai treci pe la noi?
— Nu ştiu… am să văd. Ei, atunci ce facem? Mergem?
— Fie, spuse alene Arkadi.
În sufletul lui se bucura foarte mult de propunerea prietenului său, dar socotea că-i de datoria lui să nu-i arate.
Nu degeaba era nihilist!
A doua zi plecară împreună la… Tineretului din Mariino îi păru rău de plecarea lor. Duniaşa vărsă chiar o lacrimă…
însă bătrânii răsuflară uşuraţi.
XII
Oraşul ***, unde plecaseră prietenii noştri, era sub conducerea unui guvernator din generaţia nouă, un progresist şi totodată un despot, ceea ce se întâmplă foarte des în Rusia. Acesta, în decursul primului an de guvernare, izbutise să se certe nu numai cu mareşalul nobilimii, fost căpitan de cavalerie, proprietar de herghelii şi om foarte primitor, dar şi cu propriii lui funcţionari. Conflictele astfel iscate au luat până la urmă asemenea proporţii încât la Petersburg ministerul a găsit de cuviinţă să trimită o persoană de încredere spre a face cercetări la faţa locului.
Alegerea superiorilor s-a oprit asupra lui Matvei Ilici Koleazin, fiul acelui Koleazin sub tutela căruia se găsiseră
cândva fraţii Kirsanov. Făcea şi el parte din „cei tineri”, adică
împlinise cu puţin înainte patruzeci de ani, dar năzuia de pe 62
acum să ajungă om de stat şi purta pe piept, de o parte şi de alta, câte o stea. Una dintre ele, e drept, era străină şi nu prea importantă. Ca şi guvernatorul, pe care venise să-l judece, era socotit progresist şi, deşi era un as, nu semăna cu majoritatea aşilor. Avea despre sine cea mai înaltă părere; vanitatea lui nu cunoştea margini, dar se comporta cu simplitate, avea o privire binevoitoare, asculta cu îngăduinţă
şi râdea atât de blajin încât la prima vedere putea trece drept un „băiat bun”. În împrejurări mai importante ştia totuşi să
strângă şurubul, cum se spune. „Trebuie să ştii să fii energic”, spunea el atunci. L’énergie est la première qualité d’un homme d’état28; cu toate acestea de cele mai multe ori era tras pe sfoară şi orice funcţionar cu oarecare experienţă îl ducea de nas. Matvei Ilici vorbea cu mare respect de Guizot29
şi se străduia să lase tuturor şi oricui impresia că el nu face parte dintre oamenii învechiţi sau din acei birocraţi înapoiaţi, că dă atenţia cuvenită fiecărei manifestări importante din viaţa societăţii. Acest fel de a vorbi şi-l însuşise bine.
Urmărea chiar, ce-i drept, cu un fel de superioritate îngăduitoare
şi
nepăsătoare,
dezvoltarea
literaturii
contemporane, aşa cum un om matur se alătură câteodată
unei cete vesele de copii întâlnită pe stradă. La drept vorbind, Matvei Ilici nu se deosebea mult de acei bărbaţi de stat din vremea lui Alexandru care, când se pregăteau să meargă
seara în vizită la doamna Svecina, care trăia pe atunci la Petersburg, citeau dimineaţa câte o pagină din Condillac30; numai că întrebuinţa alte mijloace, mai moderne. Era un curtean dibaci, un mare şiret şi nimic mai mult. În afaceri 28 Energia este cea mai de scamă însuşire a unui om de stat (fr.).
29 François Guizot (1787—1874), istoric burghez francez şi om politic. A căutat să creeze în Franţa blocul burgheziei şi nobilimii după exemplul Angliei, pentru a preîntîmpina o nouă revoluţie.
30 Etienne Bonnot de Condillac (1715—1780), luminist francez, filozof senzualist. adept al lui John Locke. A scris Tratat despre senzaţii în care arată că întreaga activitate spirituală a omului ia naştere numai din senzaţii. În Logică se arată un precursor al logicii matematice: orice gândire este în esenţă un calcul.
63
publice nu se pricepea, nu-l ajuta capul, dar ştia foarte bine să-şi vadă de interesele lui personale. În privinţa asta nu-l putea nimeni duce de nas, ceea ce era principalul.
Matvei Ilici l-a primit pe Arkadi cu bunăvoinţa proprie unui demnitar luminat, ba chiar se poate spune mai mult, cu afabilitate. Totuşi s-a mirat aflând că rudele poftite de el rămăseseră la ţară. „Papa al tău a fost întotdeauna un original”, spuse el jucându-se cu ciucurii de la cordonul halatului său bogat de catifea şi, deodată, întorcându-se către un tânăr funcţionar, cu uniforma cuviincios încheiată
până la gât, exclamă cu un aer îngrijorat: „Ce-ai spus?”
Tânărul, ale cărui buze se lipiseră una de alta de mult ce tăcuse, îşi îndreptă ţinuta şi privi nedumerit pe şeful său…
însă Matvei Ilici, după ce-l descumpăni astfel pe subalternul său, nici nu se mai uită la el. În genere, demnitarilor noştri le place să-şi descumpănească subalternii. Mijloacele la care recurg ei în acest scop sunt destul de variate. Între altele, unul destul de des întrebuinţat, „is quite a favourite”31 după
