când, după cum spunea: „fiecare albiniţă îşi ia dijma de la fiecare floricică…” Arkadi se retrase.

Îl găsi pe Bazarov la hanul la care trăseseră şi trebui să

stăruie mult ca să-l facă să meargă cu el la guvernator.

— N-ai ce-i face! făcu în sfârşit Bazarov. Dacă ai intrat în horă, trebuie să joci! Dacă am venit să vedem pe domnii moşieri, hai să-i vedem!

Guvernatorul îi primi binevoitor pe cei doi tineri, dar nu-i pofti să stea jos, rămânând şi el în picioare. Era întotdeauna agitat şi grăbit. De dimineaţă se îmbrăca într-un mundir cu o cravată strânsă tare la gât, n-avea timp nici să mănânce ca lumea, nici să bea, şi întruna dădea ordine. În gubernie fusese poreclit Bourdaloue33 , făcându-se aluzie nu la cunoscutul propovăduitor francez, ci la rusescul burda34. Îi pofti pe Kirsanov şi Bazarov la balul lui şi peste două minute 32 Şi-a trăit traiul (fr.).

33 Louis Bourdaloue (1632—1704), iezuit francez, orator, cunoscut prin predicile sale.

34 Poşircă.

65

îi pofti din nou, socotindu-i de data aceasta fraţi şi numindu-i pe amândoi Kirsanov.

Pe când se întorceau de la guvernator spre han, deodată

sări dintr-o droşcă ce trecea prin faţa lor un om de statură

mică, cu un dolman cum poartă slavofilii35, care se repezi spre Bazarov strigând:

— Evgheni Vasilici!

— A! Dumneata eşti, Herr Sitnikov, spuse Bazarov fără a se opri din mers. Ce vânt te aduce pe aici?

— Închipuie-ţi, am venit cu totul întâmplător, răspunse acesta şi, întorcându-se spre droşca, făcu semn de vreo cinci ori cu mâna, strigând: Vino după noi, vino după noi! Tatăl meu are aici o treabă, urmă el sărind peste şănţuleţ, şi ni-a rugat pe mine… Astăzi am aflat că sunteţi aici şi am şi fost pe la dumneavoastră… (Într-adevăr cei doi prieteni, după ce se întoarseră în camera lor, găsiră o carte de vizită cu colţurile îndoite şi cu numele lui Sitnikov, pe o parte în franţuzeşte, iar pe cealaltă în ruseşte.) Sper că nu veniţi de la guvernator?

— Nu mai spera; venim direct de la el.

— Aha! în căzu! acesta am să mă duc şi eu pe la dânsul.

Evgheni Vasilici fă-mi te rog cunoştinţă cu… priete… cu dumnealui…

— Sitnikov, Kirsanov, mormăi Bazarov, tot fără a se opri din mers.

— Mă simt foarte măgulit, începu Sitnikov, mergând alături de el, hlizindu-se şi scoţându-şi în grabă mănuşile din cale afară de elegante. Am auzit mult vorbindu-se… Sunt un vechi cunoscut al lui Evgheni Vasilici şi, pot spune, discipolul lui. Lui îi datorez renaşterea mea…

Arkadi aruncă o privire spre discipolul lui Bazarov. O

nelinişte încordată şi tâmpă se citea pe trăsăturile mărunte 35 Slavofili, reprezentanţi ai unui curent social rus din mijlocul se colului al XIX-lea, care a luat naştere în condiţiile crizei prin care trecea Rusia iobăgistă, curent care a oglindit interesele moşierilor a căror gospodărie suferea influenţa capitalismului în dezvoltare.

66

dar nu neplăcute ale obrazului ferchezuit. Ochii mici, înfundaţi cu sila parcă, priveau fix şi neliniştit totodată; neliniştit îi era şi râsul scurt şi metalic.

— Puteţi să mă credeţi, urmă el, că atunci când Evgheni Vasilici a spus pentru prima oară de faţă cu mine că nicio autoritate nu trebuie recunoscută, am fost cuprins de un entuziasm atât de mare, de parcă aş fi fost orb şi abia atunci am văzut lumina! „Iată, m-am gândit eu, în sfârşit am găsit omul!” Şi fiindcă veni vorba, Evgheni Vasilici, trebuie negreşit să vizitezi o doamnă de aici care e în stare să te înţeleagă pe deplin şi pentru care vizita dumitale va fi o adevărată

sărbătoare. Cred că ai auzit de ea?

— Cine e? întrebă fără chef Bazarov.

— Kukşina Eudoxie, Evdoxia Kukşina. E o fire cu totul deosebită, émancipée 36 în adevăratul sens al cuvântului, o femeie cu vederi înaintate. Ştiţi ceva? Hai să mergem acum cu toţii împreună la ea. Stă la doi paşi de aici. O să dejunăm acofo. N-aţi luat încă dejunul, nu?

— Încă nu.

— Cu atât mai bine. Dânsa, înţelegeţi, s-a despărţit de bărbatul ei şi nu depinde de nimeni.

— E drăguţă? îl întrebă Bazarov.

— N… nu, asta nu s-ar putea spune.

— Atunci de ce dracu ne pofteşti la ea?

— Ei, glumeţule, glumeţule… O să ne trateze cu o sticlă de şampanie.

— Aşa! se vede de la o poştă omul practic. À propos, tatăl dumitale tot se mai ocupă cu comerţul de vinuri?

— Da, spuse grăbit Sitnikov şi râse ascuţit. Ei, ce facem, mergem?

— Nu ştiu, zău.

— Tot spuneai că vrei să vezi oameni, du-te! spuse cu jumătate de glas Arkadi.

— Dar dumneavoastră, domnule Kirsanov? interveni Sitnikov. Poftiţi şi dumneavoastră! Fără dumneavoastră nu 36 Emancipată (fr.).

67

se poate.

— Păi cum o să cădem aşa toţi deodată pe capul ei?

— Nu-i nimic! Kukşina e o femeie minunată.

— Şi o să ne ofere o sticlă de şampanie? întrebă Bazarov.

— Trei! exclamă Sitnikov. Garantez eu!

— Cu ce?

— Cu capul meu.

— Mai bine ar fi cu punga tatălui dumitale… În sfârşit, să

mergem.

XIII