— Tatăl tău cântă la violoncel?
— Da,
— Dar câţi ani are?
— Patruzeci şi patru.
Bazarov izbucni deodată în râs.
— Ce te face să râzi?
— Să-mi fie cu iertare! La patruzeci şi patru de ani, un pater familias 19 din districtul X cântând din violoncel!
Bazarov râdea mai departe cu hohote, dar Arkadi, cu toată
admiraţia pentru mentorul său, de data aceasta nici nu zâmbi.
X
Trecură aproape două săptămâni. La Mariino viaţa se scurgea în tihnă, fiecare cu rostul lui; Arkadi trăia ca un sibarit, iar Bazarov lucra. Cei din casă se deprinseseră cu el, cu felul lui nepăsător de a se purta, cu vorba lui tăioasă şi scurtă. Fenecika mai ales se obişnuise până-ntr-atâta cu el încât într-o noapte trimise să-l scoale! Mitea avea convulsii.
Bazarov a venit şi ca de obicei, jumătate glumind, jumătate căscând, a stat vreo două ceasuri şi i-a liniştit copilul. În schimb, Pavel Petrovici îl ura din tot sufletul! Îl socotea un îngâmfat, un obraznic, un cinic şi un plebeu; bănuia că
Bazarov nu-l stimează şi că aproape îl dispreţuieşte pe el, Pavel Kirsanov! Nikolai Petrovici se cam temea de tânărul 19 Tată de familie (lat.).
45
nihilist şi se îndoia că ar fi având o influenţă bună asupra lui Arkadi; dar îi plăcea să-l asculte vorbind şi asista bucuros la experienţele lui de fizică şi chimie. Bazarov adusese cu el un microscop cu care lucra ceasuri întregi. Servitorii de asemenea ţineau la el, deşi îi cam lua peste picior; simţeau că e unul de-ai lor, nu un boier. Duniaşa chicotea bucuros cu el şi-i arunca câte o căutătură piezişă, plină de înţelesuri, când trecea prin faţa lui în mers săltat ca de prepeliţă. Până
şi Piotr, pe cât de orgolios pe atât de prost, cu fruntea veşnic încreţită de griji, care n-avea alt merit decât acela de a fi politicos, de a şti să citească silabisind şi de a-şi peria mereu surtucul, până şi el zâmbea şi se lumina la faţă ori de câte ori îl băga în seama Bazarov. Băieţii de la curte alergau în urma „doftorului” ca nişte căţeluşi. Numai bătrânul Prokofici nu-l avea la inimă; la masă îl servea morocănos, îl considera un pişicher şi spunea oricui îl asculta că, din pricina favoriţilor, Bazarov semăna cu un porc într-un tufiş.
Prokofici era în felul lui un aristocrat, nu mai prejos decât Pavel Petrovici.
Veniră cele mai frumoase zile ale anului, primele zile de iunie. Vremea era minunată; e drept că de departe ameninţa din nou holera, dar locuitorii guberniei X se deprinseseră cu
„vizitele” ei. Bazarov se scula foarte de dimineaţă şi o pornea la două-trei verste depărtare, nu ca să se plimbe, nu putea suferi plimbările lipsite de scop, ci ca să adune ierburi şi insecte. Câteodată îl lua cu el pe Arkadi. La întoarcere se încingea îndeobşte între ei o discuţie, din care Arkadi ieşea de obicei învins, deşi vorbea mai mult decât prietenul lui.
Odată, când ei întârziaseră mai mult, Nikolai Petrovici ieşi în grădină întru întâmpinarea lor; ajungând în dreptul boschetului, auzi deodată paşii grăbiţi şi glasurile celor doi tineri. Mergeau de cealaltă parte a boschetului şi nu-l puteau vedea.
— Tu nu-l cunoşti destul de bine pe tata, spunea Arkadi.
Nikolai Petrovici îşi ţinu răsuflarea.
— Tatăl tău e un om de ispravă, spuse Bazarov, dar e un 46
om învechit, şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul!
Nikolai Petrovici trase cu urechea… Arkadi nu răspunse nimic.
„Omul învechit” mai rămase câteva clipe nemişcat, apoi o luă încet spre casă.
— Alaltăieri l-am văzut citind din Puşkin, reluă între timp Bazarov. Fă-l să înţeleagă, te rog, că nu se mai potriveşte.
Doar nu mai e copil! E timpul să se lase de fleacuri de astea.
Să fii romantic în timpurile de azi! Ce idee! Dă-i şi tu să
citească ceva ca lumea.
— Ce să-i dau? întrebă Arkadi.
— Cred că pentru început, ar fi potrivit Stoff und Kraft 20 de Büchner21.
— Şi eu m-am gândit la asta, încuviinţă Arkadi. Stoff und Kraft e scris pe înţelesul tuturor.
— Şi iată cum noi amândoi, spunea Nikolai Petrovici, în după amiaza aceleiaşi zile, fratelui său, în cabinetul acestuia, am ajuns nişte oameni învechiţi. Ne-am trăit traiul! Ei, ce să-i faci? Poate să aibă dreptate Bazarov; dar mărturisesc că mă
doare un singur lucru: eu tocmai nădăjduiam că acum o să
se facă o apropiere mai mare, prietenească, între mine şi Arkadi, dar văd că el a luat-o înainte, eu am rămas în urmă
şi nu ne vom mai putea înţelege.
— Dar de unde scoţi că a luat-o înainte? La urma urmei prin ce se deosebeşte într-atât de noi? exclamă nerăbdător Pavel Petrovici. Toate acestea i le-a vârât în cap acest prieten al său, acest nihilist! Nu-l pot suferi pe felcerul ăsta; după
părerea mea e un şarlatan şi atâta tot. Sunt convins că el n-a ajuns prea departe nici în fizică, cu toate broaştele lui.
— Nu, frate, să nu spui asta; Bazarov e inteligent şi ştie carte.
