— Dumneavoastră?

— Eu. Asta pare a te mira. De ce?

— Pentru că, după cât pot să judec, aveţi o fire liniştită şi rece, iar pentru discuţii aprinse e nevoie de pasiune.

— Cum de ai avut vreme să mă cunoşti atât de repede? în primul rând nu am de loc răbdare şi nu mă dau bătută uşor, poate să ţi-o spună şi Katia, iar în al doilea rând, mă aprind foarte lesne.

Bazarov o privi pe Anna Sergheevna.

— Poate. Dumneavoastră ştiţi mai bine. Aşadar doriţi să

atacăm un subiect, poftim. Eu mă uitam la nişte vederi din Elveţia Saxonă din albumul dumneavoastră, şi aţi spus că

asta nu mă poate distra. Aţi spus-o pentru că presupuneţi că

sunt lipsit de simţ artistic. Într-adevăr îmi lipseşte aşa ceva, dar aceste vederi mă puteau interesa din punct de vedere geologic, de pildă, din punct de vedere al formării munţilor.

— Să am iertare, ca geolog ar fi mai potrivit să cercetezi o carte, o lucrare de specialitate şi nu să te uiţi la nişte poze.

— Poza îmi înfăţişează dintr-odată concret ceea ce într-o carte e expus în zeci de pagini.

Anna Sergheevna tăcu un timp.

— Aşadar n-ai niciun pic de simţ artistic? spuse ea sprijinindu-se cu cotul de masă, ceea ce-i apropia obrazul de-al lui Bazarov. Cum te poţi lipsi de el?

— La ce foloseşte? Îmi daţi voie să vă întreb?

— Dacă n-ar fi decât pentru a putea cunoaşte şi studia oamenii.

Bazarov zâmbi.

— În primul rând, pentru aşa ceva există experienţa vieţii; iar în al doilea rând, vă asigur că nu face să te oboseşti să

studiezi câte un individ în parte. Toţi oamenii seamănă între 88

ei, atât la trup cât şi la suflet; fiecare dintre noi are un creier, o splină, o inimă şi plămâni, alcătuiţi în acelaşi fel; şi aşa numitele calităţi morale sunt aceleaşi la toţi, micile diferenţe nu înseamnă nimic. E suficient un singur exemplar uman pentru a-i cunoaşte pe toţi ceilalţi. Oamenii sunt ca arborii în pădure; niciun botanist nu se va apuca să cerceteze fiecare mesteacăn în parte.

Katia, care alegea fără grabă floare după floare, îşi ridică

nedumerită ochii spre Bazarov şi, când îi întâlni privirea fugară şi nepăsătoare, se îmbujora până la urechi. Anna Sergheevna clătină din cap.

— Arborii din pădure, repetă ea. Aşadar, după părerea dumitale, nu există deosebire între un om prost şi unul deştept, între unul bun şi unul rău?

— Ba da, există: ca între un bolnav şi un om sănătos.

Plămânii unui ofticos nu sunt în aceeaşi stare ca ai dumitale şi ai mei, deşi au aceeaşi conformaţie. Ştim aproximativ de unde provin tarele fizice; iar bolile morale provin dintr-o educaţie greşită, din fel de fel de bazaconii, cu care ni se împuie capul încă din copilărie; într-un cuvânt, din pricina decăderii societăţii, îndreptaţi societatea şi nu vor mai fi boli.

Bazarov spunea toate acestea cu un aer de parcă şi-ar fi zis în sinea lui: „Dacă mă crezi sau nu, mi-e totuna!” îşi trecea încet degetele lungi peste favoriţi, în timp ce ochii îi fugeau de la un colţ la altul al încăperii.

— Şi dumneata crezi, spuse Anna Sergheevna, că atunci când societatea se va îndrepta nu vor mai fi nici oameni proşti, nici oameni răi?

— În orice caz, când societatea va fi bine organizată, nu va mai avea importanţă dacă un om e prost sau deştept, rău sau bun.

— Da înţeleg; toţi vor avea aceeaşi splină.

— Întocmai doamnă.

Odinţova se întoarse spre Arkadi.

— Dar părerea dumitale care este, Arkadi Nikolaevici?

— Sunt de acord cu Evgheni, răspunse el.

89

Katia îl privi pe sub sprâncene.

— Mă uimiţi, domnilor, spuse Odinţova, dar o să mai discutăm despre aceasta. Acum însă o aud pe mătuşa noastră că vine la ceai; trebuie să-i cruţam urechile.

Mătuşa Annei Sergheevna, prinţesa X., o femeie mică şi slăbuţă, cu obrazul cât pumnul, cu ochii ficşi şi răi, ce priveau pe sub peruca ei căruntă, intră în odaie, schiţă un salut abia perceptibil către oaspeţi şi se lăsă într-un jilţ mare de catifea, în care, în afară de ea nu avea nimeni dreptul să

se aşeze. Katia îi puse un scăunel sub picioare. Bătrâna nu-i mulţumi, nici măcar nu se uită la ea, ci doar mişcă puţin mâinile sub şalul galben care îi acoperea aproape întregul trup firav. Îi plăcea culoarea galbenă prinţesei, până şi scufia îi era împodobita cu panglici de un galben ţipător.

— Cum ai dormit, mătuşică? întrebă Odinţova cu un glas ceva mai ridicat.

— Iar e câinele ăsta aici, bombăni drept răspuns bătrâna şi, văzând că Fifi înainta cu paşi nehotărâţi în direcţia ea, strigă: Marş, marş!

Katia o chemă pe Fifi şi-i deschise uşa.

Fifi o zbughi bucuroasă afară, nădăjduind că va fi dusă la plimbare dar, rămânând singură în dosul uşii, începu să

zgrepţăne şi să scheaune. Prinţesa se posomorî, Katia dădu să iasă…

— Cred ca e pregătit ceaiul, spuse Odinţova. Să mergem, domnilor. Mătuşică, poftim la ceai.

Prinţesa se ridică din jilţ, fără o vorbă, şi ieşi înaintea tuturor din salon. Toţi o urmară în sufragerie. Un mic servitor în livrea îi trase cu zgomot de la masa jilţul sacrosanct şi plin de perne în care prinţesa se aşeză. Katia turna ceaiul şi o servi pe dânsa cea dintâi, într-o ceaşcă pe care era pictat blazonul ei. Bătrâna îşi puse miere în ceai (găsea că e păcat să bei ceai cu zahăr şi că e prea scump, deşi personal nu cheltuia niciun ban pe nimic), şi deodată

întrebă răguşit:

— Ce mai scrie prinţul Ivan?

90

Nu-i răspunse însă nimeni, Bazarov şi Arkadi înţeleseră

curând că nimeni nu-i dădea importanţă, deşi toţi se purtau respectuos cu ea. „O ţin de parada pentru că e prinţesă”, gândi Bazarov… După ceai, Anna Sergheevna propuse o plimbare; începu însă să bureze şi se întoarseră cu toţii în salon, afară de prinţesă. Sosi şi vecinul, amator de joc de cărţi, cu numele de Porfiri Platonîci, un om grăsuţ, cărunt, cu picioruşe scurte, date parcă la strung, extrem de politicos şi bine dispus. Anna Sergheevna, care vorbea mai mult cu Bazarov, îl întrebă dacă n-ar vrea să se măsoare cu ei la un préférance, după moda veche. Bazarov primi, spunând că e bine să se pregătească din vreme pentru viaţa de medic de provincie, care îl aştepta.

— Să te ţii bine, spuse Anna Sergheevna. Porfiri Platonici şi cu mine o să te facem praf. Iar tu, Katia, adăugă ea, cântă-i ceva la pian lui Arkadi Nikolaevici. Îi place muzica; şi cu acest prilej, o să te ascultăm şi noi.