— La Paris, bineînţeles? întrebă Bazarov.
— La Paris şi la Heidelberg.
— De ce tocmai la Heidelberg?
— Vai de mine, acolo e Bunsen!
La asta Bazarov nu găsi răspuns.
— Pe Pierre Sapojnikov… îl cunoşti?
— Nu, nu-l cunosc.
— Cum se poate, Pierre Sapojnikov… care e toată ziua la Lidia Hostatova.
— Nici pe ea n-o cunosc.
— Ei bine, s-a oferit să mă întovărăşească. Slavă
Domnului, sunt liberă; copii n-am… Ce m-a apucat să spun slavă Domnului? De altfel asta n-are importanţă.
Evdoxia îşi răsuci o ţigară cu degetele ei înnegrite de tutun, îşi trecu limba pe ea, o umezi şi şi-o aprinse. Slujnica intră cu o tavă încărcată.
— Iată şi dejunul! Vreţi să luaţi o gustare? Viktor, destupă
sticla. E specialitatea dumitale.
— Este, este, mormăi Sitnikov şi iarăşi râse ascuţit.
— Femei drăguţe sunt pe aici? întrebă Bazarov golind al treilea pahar.
— Sunt, răspunse Evdoxia. Dar sunt atât de superficiale!
De pildă mon amie42, Odinţova, e nostimă. Păcat că are o reputaţie cam… De altfel asta n-ar fi nimic, dar n-are niciun fel de libertate în gândire, un orizont mai larg, nimic… din toate astea. Ar trebui schimbat tot sistemul de educaţie. M-am şi gândit la asta; femeile noastre primesc o educaţie foarte greşită.
— N-o să poţi face nimic cu ele, interveni Sitnikov. Nu sunt vrednice decât de dispreţ şi eu le dispreţuiesc total şi absolut!
(Nimic nu-i plăcea mai mult lui Sitnikov decât să
dispreţuiască şi să-şi exprime dispreţul. El tăbăra mai ales pe femei, fără a bănui că peste câteva luni avea să facă sluj în faţa nevestei lui, numai pentru că era născută prinţesa Durdoleosova.) Niciuna dintre ele n-ar fi fost în stare să
42 Prietena mea (fr.).
72
înţeleagă discuţia noastră; niciuna dintre ele nu merita ca noi, bărbaţi serioşi, să vorbim despre ea!
— Dar ce nevoie au să înţeleagă discuţia noastră? spuse Bazarov.
— Despre cine vorbiţi? se amestecă Evdoxia.
— Despre femeile drăguţe.
— Cum? Vasăzică dumneata împărtăşeşti părerea lui Proudhon43?
Bazarov se îndreptă din spate, cu trufie.
— Nu împărtăşesc părerile nimănui; am părerile mele.
— Jos cu autoritatea celebrităţilor! strigă Sitnikov, încântat că avea prilejul de a se exprima atât de categoric în prezenţa omului faţă de care se simţea prea supus şi mic…
— Dar Macaulay44 însuşi… începu Kukşina.
— Jos cu Macaulay, tună Sitnikov. Dumneata iei apărarea acestor muieruşti?
— Nu a muieruştilor, ci apăr drepturile femeii, pe care mi-am jurat să le apăr până la ultima picătură de sânge.
— Jos! Dar aici Sitnikov se opri. Păi eu nu le reneg, spuse el.
— Ba da! Văd eu că eşti un slavofil!
— Nu, nu sunt slavofil, deşi, bineînţeles…
— Ba da! Da! Eşti slavofil. Un adept al Domostroiului 45. Îţi lipseşte doar cravaşa în mână!
— Cravaşa e un lucru bun, se amestecă Bazarov; numai că
noi am ajuns la ultima picătură…
