50 Încântat (fr.).
51 Întrebuinţarea greşită a timpului cu forma condiţională.
76
lucios, până pe umerii rotunzi, lujere uşoare de cerceluşi.
Ochii ei luminoşi sub fruntea albă, uşor boltită, aveau o privire liniştită şi inteligentă; da, liniştită, nu îngândurată, iar pe buze îi flutura un zâmbet abia văzut. Din întreaga ei făptură se răsfrângea o putere blândă şi mângâietoare.
— O cunoşti? întrebă Arkadi pe Sitnikov.
— Foarte bine. Vrei să te prezint?
— Bucuros… după cadrilul ăsta.
Odinţova nu scăpase nici ochiului ager al lui Bazarov.
— Cine este? întrebă el. Nu seamănă cu muierile celelalte.
După ce se sfârşi cadrilul, Sitnikov îi conduse pe Arkadi la Odinţova; dar nu părea s-o cunoască atât de bine, căci începu să bâiguie, iar ea îl privea oarecum mirată. Totuşi faţa ei se lumină când Sitnikov rosti numele lui Arkadi. Îl întrebă
pe acesta daca nu cumva era fiul lui Nikolai Petrovici.
— Întocmai.
— L-am văzut pe tatăl dumitale de două ori, şi am auzit multe despre el, urmă ea. Sunt foarte bucuroasă să te cunosc.
În clipa aceea răsări lângă ea un aghiotant şi o invită la dans. Ea acceptă.
— Dansaţi? o întrebă respectuos Arkadi.
— Dansez. Ce te face să crezi că nu dansez? Sau ţi se pare că sunt prea bătrână?
— O, cum puteţi să credeţi… Atunci, îngăduiţi-mi să vă
invit la o mazurcă.
Odinţova zâmbi îngăduitoare.
— Cu plăcere, spuse ea şi îl privi pe Arkadi nu de sus, ci aşa cum privesc surorile măritate pe fraţii lor foarte tineri.
Odinţova nu era cu mult mai în vârstă decât Arkadi, împlinise douăzeci şi opt de ani, dar lângă ea, el se simţea ca un şcolar, ca un tânăr student, ca şi cum deosebirea de vârstă dintre ei ar fi fost cu mult mai mare. Matvei Ilici se apropie de ea cu un aer maiestuos şi cu vorbe măgulitoare.
Arkadi se depărtă fără s-o piardă din văz. În tot timpul cadrilului nu-şi luă ochii de la ea. Vorbea tot atât de firesc cu 77
dansatorul ei, ca şi cu demnitarul, îşi mişca domol capul şi privea liniştita; de vreo două ori râse încetişor. Avea nasul cam gros, ca mai toţi ruşii, iar tenul nu destul de curat; cu toate acestea Arkadi era încredinţat că nu întâlnise încă
niciodată o femeie atât de încântătoare. Îi răsuna mereu în urechi sunetul glasului ei; până şi faldurile rochiei cădeau altfel decât la celelalte femei, mai armonios şi mai bogat, iar mişcările ei erau deosebit de line şi totodată fireşti.
Arkadi se simţi cuprins de sfială la primele sunete ale mazurcii, când se aşeză lângă partenera sa; neştiind cum să
înceapă vorba îşi trecea numai mâna prin păr şi nu găsea niciun cuvânt de spus. Dar nu râmase multă vreme sfios şi tulburat; liniştea Odinţovei îl cuprinse şi pe el. Nu trecuse niciun sfert de ceas că el îi şi povestea despre tatăl şi unchiul lui, despre viaţa la Petersburg şi de la ţară. Odinţova îl asculta cu o bunăvoinţă politicoasă, desfăcându-şi şi strângându-şi uşor evantaiul. Arkadi se oprea din vorbă
numai când veneau cavalerii s-o ia la dans. Sitnikov o invită
şi el de două ori. Când se întorcea la locul ei, îşi lua evantaiul lăsat pe scaun şi nici măcar nu răsufla mai repede, iar Arkadi începea iarăşi să trăncănească, pătruns de fericirea de a fi lângă ea şi de a-i vorbi, privindu-i ochii, fruntea minunată, întreaga ei faţă încântătoare, inteligentă şi gravă.
Odinţova vorbea puţin, dar din cele ce spunea se vedea că
cunoaşte viaţa. După unele reflecţii ale ei, Arkadi trase concluzia că, deşi încă tânăra, această femeie trecuse prin multe şi meditase asupra multor lucruri…
— Cu cine erai când te-a adus domnul Sitnikov la mine? îl întreba ea.
— A, l-aţi observat? întrebă la rândul său Arkadi. Nu-i aşa că are o figură foarte interesantă? Este Bazarov, prietenul meu.
Şi Arkadi începu să-i vorbească despre „prietenul său”.
Vorbea despre el atât de înflăcărat şi cu atâtea amănunte încât Odinţova se întoarse spre Bazarov şi îl privi cu o deosebită atenţie. Între timp mazurca se apropie de sfârşit.
78
Lui Arkadi îi părea rău ca e nevoit să se despartă de partenera lui; petrecuse cu ea aproape un ceas atât de plăcut! E drept că în timpul acesta simţise mereu că se arăta îngăduitoare faţă de el, şi că se cuvenea parcă să-i fie recunoscător… dar inimile tinere nu se lasă copleşite de asemenea sentimente.
Muzica încetă.
— Merçi, spuse Odinţova ridicându-se. Mi-ai făgăduit că ai să vii să mă vezi. Să-l aduci şi pe prietenul dumitale. Sunt foarte curioasă să cunosc, un om care are îndrăzneala să nu creadă nimic.
Guvernatorul se apropie de Odinţova, îi anunţă că se serveşte supeul şi, cu un aer preocupat, îi oferi braţul.
