Anna primi să-i fie soţie. Duseră casă împreună vreo şase ani, după care soţul ei muri lăsându-i întreaga sa avere.
După moartea lui, Anna Sergheevna râmase aproape un an la ţară, fără să iasă în lume; apoi pleca împreună cu sora ei în străinătate, dar nu mai departe decât în Germania, unde o prinse dorul de ţară, şi se întoarse înapoi stabilindu-se la scumpa ei moşie, Nikolskoie, situată la vreo patruzeci de verste de oraşul *** . Acolo avea o casă splendidă, foarte bine mobilată; şi o grădină minunată, cu seră. Răposatul Odinţov nu se scumpea la nimic. Anna Sergheevna se ducea arareori la oraş, mai mult pentru treburi, şi nu rămânea acolo decât foarte puţin. Nu era iubită în gubernie; căsătoria ei cu Odinţov stârnise multă vâlva. Circulau pe socoteala ei tot soiul de scorneli: că ar fi fost complicea tatălui ei în matrapazlâcurile acestuia la cărţi; că nici în străinătate nu se dusese de florile mărului, ci din nevoia de a ascunde urmările nenorocite ale… „Înţelegeţi ce urmări?” adăugau clevetitorii indignaţi. „E trecută prin ciur şi prin dârmon”, iar un faimos om de duh din gubernie adăuga: „şi prin multe alte site”. Toate aceste bârfeli ajungeau la urechile ei, dar ea nu le lua în seamă. Avea o fire independentă şi destul de hotărâtă.
Aşezată în fotoliu, cu capul sprijinit de spetează şi mâinile puse una peste alta, Odinţova îl asculta pe Bazarov.
Împotriva obiceiului său, acesta vorbea mult şi. se străduia 82
vădit să-şi captiveze interlocutoarea, ceea ce iarăşi îl miră pe Arkadi. Dar n-ar fi putut spune da că Bazarov îşi atingea ţinta sau nu. După faţa Annei Sergheevna era greu de ghicit ce simţea; păstra mereu aceeaşi expresie, prietenoasă, inteligentă; ochii ei frumoşi erau luminaţi de atenţie, dar o atenţie netulburată. Atitudinea nefirească a lui Bazarov în primele momente ale vizitei o impresiona neplăcut, ca un miros rău sau un sunet strident; dar numaidecât înţelese că
el se simţea stingherit, ceea ce o măguli chiar. Numai vulgaritatea nu putea s-o suporte, însă nimeni nu l-ar fi putut învinovăţi pe Bazarov de vulgaritate. În ziua aceea Arkadi avu prilejul să se mire întruna. Se aşteptase ca Bazarov să înceapă a vorbi cu Odinţova, ca faţă de o femeie inteligentă, despre convingerile şi vederile lui. Mai ales că îşi exprimase chiar ea dorinţa de a asculta ce spune un om
„care are îndrăzneala să nu creadă în nimic”; dar Bazarov vorbea despre medicină, despre homeopatie şi botanică. Se dovedi că Odinţova nu-şi pierduse vremea cât stătuse în singurătate la ţară; citise câteva cărţi bune şi se exprima într-o rusească corectă. Ea aduse vorba despre muzică, dar observând că Bazarov neagă arta, se reîntoarse pe nesimţite la botanică, cu toate că Arkadi se pornise pe tema însemnătăţii pe care o au melodiile populare… Odinţova se purta mai departe cu el ca faţă de un frate mai mic. Părea să
preţuiască în el bunătatea şi simplitatea tinereţii, atâta tot.
Conversaţia a ţinut mai bine de trei ceasuri, tihnită, variată
şi însufleţită.
Cei doi prieteni se ridicară în sfârşit ca să-şi ia rămas bun.
Anna Sergheevna îi privi cu prietenie, le întinse amândurora mâna ei frumoasă şi albă, rămase o clipă pe gânduri şi spuse cu un zâmbet nehotărât dar cald:
— Dacă nu vă temeţi de plictiseală, domnilor, veniţi o dată
la mine, la Nikolskoie.
— Vai de mine, Anna Sergheevna, exclamă Arkadi, pentru mine e o deosebită fericire…
— Dar dumneata, monsieur Bazarov?
83
Bazarov făcu numai o plecăciune, şi Arkadi avu pentru ultima oară prilejul de a se mira: prietenul lui se înroşise.
— Ei, ce spui? îl întrebă el, pe stradă, îţi menţii părerea că
e „ceva-ceva”?
— Cine să mai ştie! Vezi cât e de rece! spuse Bazarov şi, după o tăcere, adăugă: parcă ar fi o ducesă, o regină. Îi lipseşte numai trena şi coroana pe cap.
— Ducesele noastre nu vorbesc ruseşte ca ea, observă
Arkadi.
— A trecut prin multe greutăţi, frăţioare, a gustat şi din pâinea noastră.
— Şi totuşi e încântătoare, făcu Arkadi.
— Are un trup splendid! urmă Bazarov. Ce frumos i-ar sta pe masa de disecţie.
— Încetează, pentru Dumnezeu, Evgheni! Asta-i prea de tot.
— Hai, nu te supăra, delicatule! Am mai spus: e de prima calitate. O să trebuiască să mergem la ea.
— Când?
— Chiar şi poimâine. Ce avem noi de făcut aici? Să bem şampanie la Kukşina? Să ascultăm vorbind pe ruda ta, demnitarul liberal… Chiar poimâine s-o întindem într-acolo.
Tocmai bine, conacul tatălui meu e prin apropiere.
Nikolskoie, este pe drumul spre ***, nu-i aşa?
— Da.
— Optima 52. Ce să mai tărăgănăm? Nu tărăgănesc decât proştii şi înţelepţii! îţi repet: are un trup splendid!
Peste trei zile cei Joi prieteni erau în drum spre Nikolskoie.
Ziua era senina şi nu prea caldă, iar căluţii de poşta bine hrăniţi alergau toţi în pas, răsucindu-şi cozile împletite şi legate la vârf. Arkadi privea drumul şi zâmbea fără să ştie nici el de ce.
— Poţi să mă feliciţi, strigă deodată Bazarov, astăzi, 22
iunie, e ziua mea onomastică. Să vedem ce-mi pregăteşte îngerul meu păzitor. Astăzi mă aşteaptă cei de acasă, adăugă
52 Foarte bine (lat.).
84
