— Ultima picătură de ce? îl întrerupse Evdoxia.
— De şampanie, onorată Avdotia Nikitişna, de şampanie nu de sânge de-al dumitale.
— Nu pot să rămân nepăsătoare când femeile sunt atacate, 43 Pierre-Joseph Proudhon (1809—1865). publicist, economist şi sociolog francez, unul dintre predecesorii anarhismului contemporan, ideolog al micii burghezii.
44 Thomas Babinglon Macaulay (1800—1859), istoric burghez, publicist şi om politic englez.
45 Culegere de reguli de comportare şi precepte casnice din secolul al XVI-lea.
73
urmă Evdoxia. E groaznic, groaznic. În loc să tăbărâţi pe ele, mai bine aţi citi cartea lui Michelet46 De l'amour 47. E o minunăţie! Domnilor, hai să vorbim despre dragoste, adăugă
Evdoxia lăsând să-i cadă languros mâna pe o pernă
mototolită de pe divan.
Deodată se făcu tăcere.
— Nu, de ce să vorbim despre dragoste, spuse Bazarov, dar aţi rostit adineauri un nume: Odinţova… Mi se pare că aşa iaţi spus? Cine e doamna aceasta?
— E încântătoare! Încântătoare! făcu piţigăiat Sitnikov. O
să i te prezint. Inteligentă, foarte bogată, văduvă. Din nefericire nu-i destul de evoluată. Ar trebui să lege mai strâns cunoştinţă cu Evdoxia noastră. Beau în sănătatea dumitale, Evdoxie! Să ciocnim! „Et toc, et toc, et tin-tin-tin! Et toc, et toc, et tin-tin-tin!”
— Viktor, eşti un ştrengar!
Gustarea se prelungi mult. După prima sticlă de şampanie urmă o a doua, a treia şi chiar a patra… Evdpxia trăncănea întruna, iar Sitnikov îi ţinea isonul. Au vorbit mult despre ce este căsătoria, prejudecată sau crimă, şi dacă oamenii când se nasc sunt toţi la fel sau nu? Şi ce este de fapt individualitatea? Lucrurile ajunseră în sfârşit până acolo că
Evdoxia, cu faţa aprinsă de băutură, pocnind cu unghiile ei turtite în clapele unui pian dezacordat, începu să cânte cu o voce răguşită, întâi cântece ţigăneşti, apoi romanţa lui Seymour-Shiff: Grenade rêve endormie 48, în timp ce Sitnikov, cu o eşarfă pe cap, făcea pe îndrăgostitul care se topea auzind cuvintele:
„Şi buzele mele cu ale tale
Să le unim într-un sărut fierbinte
Până ia urma Arkadi nu mai putu răbda.
46 Jules Michelet (1798—1874), istoric şi scriitor francez.
47 Despre dragoste (fr.).
48 Grenada visează adormită (fr.).
74
— Domnilor, a început să semene a balamuc, observă el cu glas tare.
Bazarov, care numai din când în când aruncase câte un cuvânt ironic în discuţie, fiind ocupat mai ales cu şampania, căscă zgomotos, se ridică şi, fără să-şi ia rămas bun de la gazdă, ieşi împreună cu Arkadi. Sitnikov se repezi în urma lor.
— Ei, ce ziceţi? întrebă el slugarnic, aţinându-le calea când din dreapta, când din stânga. V-am spus eu! E o persoană
extraordinară! De-am avea multe femei ca asta! în felul ei este un fenomen de înaltă moralitate.
— Dar prăvălia asta a lui taică-tău e tot un fenomen moral? spuse Bazarov arătând cu degetul spre cârciuma prin faţa căreia treceau în acea clipă.
Sitnikov râse iarăşi ascuţit. Se ruşina de originea lui şi nu ştia dacă trebuie să se simtă măgulit sau jignit de faptul că
Bazarov începuse tam-nesam să-l tutuiască.
XIV
Câteva zile mai târziu avu loc balul guvernatorului. Matvei Ilici era în adevăr „eroul serbării”. Mareşalul nobilimii declara, cui voia să-l audă, că venise anume din respect pentru el. Cât despre guvernator, chiar şi în timpul balului şi chiar şi atunci când nu se mişca din loc, nu contenea de „a da ordine”, Matvei Ilici se comporta cu multa afabilitate şi tot cu atâta prestanţă. Se arăta prietenos cu toată lumea: faţă de unii cu un uşor dispreţ, faţă de alţii cu o nuanţă de respect.
Cu doamnele era deosebit de curtenitor, „en vrai chevalier 75
français 49 şi râdea necontenit cu un glas plin, răsunător, mereu acelaşi, aşa cum i se cade unui înalt demnitar. Pe Arkadi îl bătu pe umăr spunându-i cu glas tare „nepoţelule”, pe Bazarov, îmbrăcat într-un frac cam ponosit, îl onoră în treacăt cu o privire piezişă dar îngăduitoare ce luneca peste obrazul acestuia, şi cu un mârâit nedesluşit dar amabil, din care nu se putea înţelege decât „sunt”… şi… „foarte”; lui Sitnikov îi întinse un deget şi-i zâmbi, însă cu capul întors în altă parte; până şi Kukşinei, care venise la bal fără crinolină
şi cu mânuşile murdare, însă cu o pasăre a paradisului prinsă în păr, îi spuse chanté” 50. Era foarte multă lume şi cavalerii nu lipseau: civilii stăteau mai mult pe lângă pereţi, dar militarii dansau cu foc, mai ales unul dintre ei, care stătuse vreo şase săptămâni la Paris, unde învăţase tot felul de exclamaţii îndrăzneţe: „zut”, „ah fichtre” „pst, pst, mon bibi” şi altele de felul acesta. Le pronunţa la perfecţie, cu un adevărat şic parizian, ceea ce nu-l împiedica să spună: si j’aurais în loc de si j’avais51, absolument în sensul de negreşit, într-un cuvânt se exprima în acel jargon ruso-francez de care râd cu atâta poftă francezii când nu se simt obligaţi să ne asigure că vorbim limba lor ca nişte îngeri,
„comme des anges”.
Arkadi, după cum ştim, dansa prost, iar Bazarov nu dansa de fel; amândoi stăteau într-un colţ al sălii unde în curând veni şi Sitnikov; acesta, cu o mutra ironică şi dispreţuitoare, făcea reflecţii răutăcioase, se uita cu un aer impertinent în jur şi părea să petreacă de minune. Deodată se schimbă la faţă şi, întorcându-se către Arkadi, îi spuse, fâstâcit parcă:
— A sosit Odinţova.
Arkadi întoarse capul şi văzu o femeie înaltă, într-o rochie neagră, care se oprise în uşa sălii de bal. Îl izbi ţinuta ei plină
de demnitate. Braţele goale erau lăsate în jos cu graţie de-a lungul trupului ei zvelt; cu aceeaşi graţie atârnau din părul ei 49 Ca un adevărat francez (fr.).
