299

- Unde-o fi băiatul ăla? întrebă ea şi ieşi repede pe prispă şi îl văzu. —

Niculae! şopti ea turburată rău de înfăţişarea copilului. Lasă, mamă, că

facem noi rost de alţi bani, nu te las eu pe tine aşa! Avem oile alea, trebuie să se întoarcă Achim cu ele... Şi chiar dacă n-o vrea tat-tău vând eu un pogon de pământ şi tot nu te las... aide, scoală-te în sus şi nu mai sta aşa, că dacă te îmbolnăveşti...

După plecarea perceptorului, Moromete nu se mai culcă.

- Unde sunt băieţii ăia? o întrebă el pe mamă.

- Au plecat cu căruţa... Ilie, şopti ea uitându-se drept în ochi, ai aflat ceva de Achim?

Gândul ţîşnise aproape fără voia ei şi în aceeaşi clipă înţelese că nu greşise. Moromete însă nu zise nimic, se sculă de pe pat şi ieşi.

- Ilie, vorbeşte odată! strigă mama ieşind neliniştită în urma lui. Despre Achim era vorba, nu se putea înşela, dar ce putea fi atât de rău încât să-l dărâme şi să-l întunece atât de mult? Mai rău decât că

Achim n-a izbutit să facă deloc bani, ce putea fi?

- Tu n-auzi, Ilie? strigă ea din nou, de astă dată cu un glas poruncitor, făcându-l să se oprească din drum. Tu n-auzi, Ilie?

- Taci! strigă deodată Moromete şi în aceeaşi clipă ridică pumnul. Taci din gură! aproape că urlă el schimonosit groaznic la faţă. Vă omor dacă nu tăceţi din gură!

Mama amuţi şi îngălbeni. Fiindcă nu înţelegea, o fluturare de spaimă

trecu peste chipul ei. Moromete amuţi şi el o clipă, dar apoi se smulse din loc şi ameninţă încă:

- Dacă mai văz pe cineva înaintea ochilor... Şi dacă mai aud o vorbă... Şi pieri cu paşi mari pe după colţul casei.

XXII

Mama se grăbi să pregătească prânzul, şi fetele, neliniştite şi ele, o ajutară amândouă în tăcere. Când mămăliga fu răsturnată pe masă, se auzi zgomotul podiştei peste care trecea căruţa; Paraschiv şi Nilă se întorceau de la câmp.

Moromete apăru de după colţul casei şi, fără să se uite la cei doi care deshămau, intră în tindă şi îşi luă locul pe pragul lui. Se adunară apoi cu toţii şi începură să mănânce într-o tăcere apăsătoare. Paraschiv şi Nilă înţeleseră

de la ceilalţi că nu e bine să turbure cu vreun cuvânt tăcerea tatălui. Toate privirile erau întoarse înăuntru: aveau toţi pleopele trase în jos ca şi când un somn greu ar fi plutit peste întreaga familie.

300

Moromete avu astfel timp să cerceteze în linişte, de pe pragul li chipurile celor doi. Nu descoperi însă nimic. Paraschiv avea ca totdeaui aceeaşi înfăţişare a lui, lipsită de lumină, dedesubtul căreia era greu i bănuieşti ce se petrece, iar Nilă aceeaşi frunte încreţită în sus, care dovede că cu greu ar fi putut avea el o voinţă vinovată. Pe Paraschiv însă pute; să-l vezi vinovat până în măduva oaselor, dar puteai să te şi înşeli. Şi î afară de asta nu cumva Paraschiv, văzând acum familia înconjurată d primejdia ruinei, să-şi fi schimbat sau să-şi schimbe gândurile?

Moromete lăsă lingura din mână şi-si puse coatele pe genunchi. Aceast mişcare făcu ca pleoapele celorlalţi să se ridice pe jumătate, la pândă. îş

revenise tatăl? Avea să-i liniştească sau să-i îngrijoreze şi mai mult? Ii privinţa lui Niculae oare ce hotărâse?

- Am scăpat de perceptor! spuse Moromete cu un glas care putea

îndreptăţi revenirea speranţelor, sau măcar o parte din ele. Dar mai avem banca, şi Achinvvăz^că^nu se întoarce. Pesemne că n-a primit telegrama.

Paraschive7 du-te după ce mănancTpfc la primărie şi dă-i şi tu o telegramă, cheamă-l să se întoarcă îndărăt, că nu e vreme de pierdut.

Spunând acestea întoarse capul în altă parte, prefăcându-se că nu se uită la Paraschiv. Se feri însă zadarnic, pentru că Paraschiv nu se arătă nici uimit, nici potrivnic. A fi trebuit să se împotrivească, fiindcă telegrama pe nimiejejujj-ar fi adus,,fără doar şi poate, îndărăt pe Achim. Pe de altă parte mama şi fetele se cam mirară; înţeleseseră dinainte că Achim n-a trimis bani fiindcă nu i-a făcut sau dacă i-a făcut i-a cheltuit pe acolo, cum povestise Scămpsu, prin .cârciumi £U rnuieri §i că astăzLtatăl aflase, tot de la Scămosu, că nici acum n-are bani, că i-a cheltuit tot aşa, chefuind.

Dar telegrama? De ce s-o dea Paraschiv? .__»

- Eu l-aş lăsa să mai stea, fiindcă văz că a făcut treabă pe acblo, mi-a trimes patru mii de lei, dar banii ăştia i-am şi dat lui Aristide, aşa că tot n-avem cu ce plăti banca şi trebuie să se întoarcă repede să vindem oile, spuse Moromete după câteva clipe de tăcere.

Aceste cuvinte buimăciră întreaga familie. Dezorientată, mama se uită

zadarnic la chipul nepătruns al bărbatului ei, iar Paraschiv aproape că se înecă cu dumicatul. El făcu o sforţare să înghită, îşi ridică privirea turbure asupra tatălui său şi bolborosi:

- Când ţi-a trimes Achim patru mii de lei?

în aceeaşi secundă Moromete îşi feri ochii. Ceea ce licărea în privirea lui Paraschiv era greu de îndurat.

- Azi, înainte să vie perceptorul, răspunse el cu un glas blând. M-am dus la Scămosu să mă împrumute el cu nişte bani, şi Scămosu taman se pregătea să vie pe la noi. S-a întors aseară de la Bucureşti şi Achim a trimes banii prin el. Dar ce folos! adăugă Moromete cu îngrijorare, l

arătându-se stăpânit numai de gândul că Achim n-a primit decât prima telegramă. Tot trebuie să se întoarcă şi să vindem oile.

- Să vindem oile? nu se putu stăpâni să nu strige Paraschiv. După ce că

ţi-a trimes patru mii de lei, mai vrei să le şi vinzi? Ce-ai făcut cu patru mii de lei? se stropşi el în pornirea şi mânia lui tulbure.

- N-auzi, bă, că i-a plătit lui Aristide? şopti Nilă speriat de ameninţarea nesfiită şi făţişă care se simţea din glasul fratelui. Ce-l mai întrebi?! adăugă

el cu un reproş mic şi uimit.

- I-a plătit lui Aristide? Şi ce dacă i-a plătit? strigă Paraschiv din ce în ce mai furios şi mai surd. Ce-mi pasă mie că i-a plătit? îşi ieşi el din sărite, nemaiştiind ce spune. Deodată Paraschiv îşi întoarse capul spre Nilă şi urlă

înfiorându-i pe toţi: îmi spui tu mie, că i-a plătit? Şi ce mă priveşte pe mine că

i-a plătit? Când ţi-oi da un pumn după ceafă te podideşte sângele pe gură.

Faţa lui întunecată începuse să prindă pete albe. Nilă însă, de frică, se făcuse roşu şi nu îndrăznea nici să mai mănânce. Când, după câteva clipe de tăcere grea, Paraschiv puse mâna pe lingură să mănânce mai departe, Moromete, uitându-se la el cu o privire intensă, îi explică:

- Ai întrebat ce-am făcut cu patru mii de lei şi Nilă a spus că ai auzit că i-am plătit lui Aristide. N-a zis că te-ar privi pe tine ce-am făcut eu cu banii, aşa că nu văz de ce i-ai da un pumn după ceafă să-l podidească sângele pe gură!

Drept răspuns Paraschiv încetă deodată să mai facă vreo mişcare şi-şi

ridică privirea ameninţătoare şi spre tatăl său; dar numai atât, numai o clipă; nu îndrăzni mai mult; în clipa următoare îşi continuă mişcările mestecând furios.

- Degeaba te superi! observă Moromete cu aceeaşi blândeţe nefirească

în glas. A zis Nilă altceva?!!! se adresă el apoi către ceilalţi, cu o uimire şi cu o înfăţişare care aştepta cu tot dinadisul un răspuns.

Nu îndrăzni însă nimeni să deschidă gura. Un răspuns la uimirea provocatoare a tatălui putea fi primejdios; Paraschiv o dovedise. Tot aşa, pe neaşteptate, Paraschiv se satură să mai mănânce şi se ridică brusc în picioare. Scăunelul de sub el se răsturnă şi îl împiedică să plece; izbi în el cu bocancul lui milităresc, trimiţându-l în spinarea lui Niculae şi părăsi tinda cu paşi grei.

în urma lui, Moromete îşi plecă fruntea. Nu mai putea fi nici o îndoială: al lui Cătănoiu nu minţise şi nici nu se putea spune că Paraschiv şi-a schimbat sau şi-ar putea schimba gândurile. Oftă îndelung şi greu şi o tristeţe neagră