Nevenindu-i încă să creadă, nevasta lui Ţugurlan intră în odaie, aşternu o faţă pe măsuţa de la geam şi aduse pahare. Totul se petrecu în tăcere.
Când Marin puse sticle pe masă, şeful de post se apropie şi trase perdelele de la geam, să nu se vadă în drum. Apucă sticla şi turnă hotărât, fără să-l prea ia în seamă pe Ţugurlan. Nu zise noroc, ciocni doar şi dădu paharul pe gât dintr-o singură sorbitură. Turnă iar şi paharul de vin tremura în mâna lui, dar nu de slăbiciune, ci de emoţie pentru vin. La al treilea pahar faţa aspră i se mai destinse şi se uită în sfârşit la Ţugurlan, care în acest timp nu-l slăbise nici o clipă din priviri.
246
- Bă, eu nu sunt jandarm al dracului! se răsti şeful de post rezemându-se cu cotul de masă şi uitându-se drept în ochii lui Ţugurlan. Ai auzit tu de mine ceva p-aici prin comună? (Supărat, îşi turnă al patrulea pahar). Nimeni nu poate să zică de mine că am făcut ceva cuiva! Asta s-o ştii de la mine, că eu nu sunt prost şi n-am venit aicea să beau cu tine ca să mănânc c.t de pomană. Crezi că eu nu ştiu cine eşti tu? Ştiu, dar tu nu ştii cine sunt eu. Te-ai luat după palmele pe care ţi le-am dat, dar când ai fost în armată, ia să-mi spui, câtepalme de astea ai-mâncat? Şi acuma am să vin eu să-ţi pun ţie întrebarea şi să-ţi dovedesc că ţr-ai făcut-o singur cu mâna ta. Pentru că ţi-ai făcut-o singur, fiindcă dacă veneai la mine şi-mi spuneai: uite, dom' şef, aşa şLâ§a! eu te-aşi fi învăţat ce să faci, nu mjtcunoştij nu ştii pe câţi am scăpat.eu.de. la puşcărie. Uite al lui Baltag, să te duci să-l întrebi şi pe Lisandru Piţur. (Jandarmul îşi aprinse o ţigară, fuma, vru să continue, dar îl întrerupse tuşea, tuşi şi scuipă alături de masă şi şterse furios cu talpa cizmei ca şi când ar fi strivit ceva). Să nu crezi că am venit la tine să mă rog să-mi dai arma! spuse el aproape cu duşmănie, clătinând mărunt din cap şi ameninţând cu privirea. Să nu crezi chestia asta! Fac .un raport că am fost dezarmat prin atac de forţă majoră şi pe urmă tu beleşti coceanul, nu eu.
Martor mi-e primarul şi lumea care era acolo! Dar eu vreau să-ţi pun ţie întrebarea de ce te-ai apucat tu cu ai lui Aristide? Şi la chestia asta să te vedem cum răspunzi!
Şeful de post, în timp ce vorbise, se aplecase din ce în ce mai mult spre Ţugurlan. Se retrase dintr-o dată şi puse din nou mâna pe sticlă. Ţugurlan
tăcea.
- Eu am venit aici acum şapte ani! Eu numai o singură dată am fost mutat, şi de la Stoileşti de unde am venit le-a părut rău după mine. Eu n-am nimic pe conştiinţă! Dar ştiu cum să procedez, şi dacă beau acum un pahar cu tine (Ţugurlan nu se atingea de vin), mâine când ne-om întâlni pe drum, dacă vreai îmi dai bună ziua, bine, dacă nu, nu! Şi îi găsesc aici: pe domnul primar Aristide, pe domnul notar, pe domnul Toderici, pe domnul Crâşmac, pe domnul Stan Cotelici, pe domnul Tudor Bălosu! Şi veneau oamenii la mine: dom' şef, aşa şi-aşa, mi-a omorât un mânz, m-a bătut, nu mi-a plătit...
Chem la anchetă: aduce martori că nu e adevărat. Poţi să-i faci ceva? Cu ce dovedeşti? Dragă Căciulă, nene Izmana, frate Peline, mi-a dat statul misiunea de jandarm, dar n-am ce să-ţi fac! Vino cu martori şi-ţi fac proces.
Aude omul cum stă povestea, vine cu martori şi-i fac proces, dar are el bani să ia avocat, ca să-l apere? Domnul Crâşmac ia un avocat, iar domnul notar ia doi! Şi vine altul să-i fac şi lui proces. Şi mă uit la el şi-i spun! „Bă, ce vreai să faci tu?" „Să-l dau în judecată!" „Dar n-ai să mă înjuri pe mine?" „De ce?"
„Că-ţi fac proces!" „De ce să te înjur?" „Păi fiindcă o să cheltuieşti degeaba şi o să mă înjuri pe mine
247
că te-am pus la cheltuială!" Se duce omul acasă. Mai vine el altă dată să-mi ceară să-i fac proces? Nu mai vine! De ce? Pentru că a băgat la cap că
mai bine să se fereaş£ă de^ojnnuJL^rimar şi de domnul Crâşmac şi şă ţi-ajnngă r.i| q\ )a_ prnr.e.s. Acum şase ani era unul al lui Ciucă, de acolo de la ei din Cotoceşti. Stătea toată iarna pe la ei prin curte, tăia lemne, vai de capul lui, avea o grămadă de copii. Vara muncea toată ziua pe câmp, cu muierea şi cu copiii (copiii şi muierea mai veneau acasă, dar el rămânea şi noaptea, dormea la vie, le păzea via aia cu struguri albi). Şi mă pomenesc într-o zi că vine la secţie. „Ce e, mă, Ciucă?" Aşa şi pe dincolo, s-a îmbolnăvit şi a zăcut în spital. Era alb la faţă. „Şi ce vreai de la mine? Vorbeşte şi tu mai tare, că nu se înţelege nimic", i-am spus eu (abia i se auzea glasul!). Hîr-mîr, abia am putut să pricep că domnului Năstase nu-i mai plăcea de el şi că
tocmise altă slugă. Dar nu era aia, că mai găsea el unde să muncească, dar zicea că avea la el cinci mii de lei. Am rămas trăsnit. „Cinci mii de lei?" „Am adunat şi noi, zice, să cumpărăm un pogon de pământ". Avea două fete mari şi zicea că una să ia pogonul de pământ, alteia să-i rămână casa, iar băieţii când s-or face mari, e mai lesne cu ei, că sunt băieţi, dar fetele e greu să se mărite fără nimic. M-am dus la Aristide şi l-am întrebat. „Habar n-am, zice, fi-meu, Tache, se ocupă cu chestiile astea, întreabă-l pe el". „I-am dat toţi banii, dă-l în mă-sa", mi-a răspuns Tache. Nici măcar n-a vrut să stea de vorbă. L-am chemat iar pe Ciucă: „Ai martori că ai muncit la el?" „Păi toată lumea ştie", zice. „Dar ai martori căjiuJisa_dat nimic?" „Păi el trebuie să aibă martori, nu eu", zice Ciucă. Hm! Avea şi el dreptate. M-am dus iar la Tache. „Ai chitanţă
că i-ai plătit cinci mii de lei?" „Care cinci mii de lei? zice Tache. L-am ţinut pe mâncare şi îmbrăcăminte." „Domnule Tache, îi spun, omul a venit la mine şi declară că a muncit la dumneavoastră cinci ani de zile, cu o mie de lei pe an, cu mâncare şi un rând de haine pe iarnă. El aşa zice." „Minte, dă-l în mă-sa."
„Are martori, zic, are să te dea în judecată." „Să mă dea, zice, şi eu am martori." Nu era de competenţa mea, aşa că nu i-am făcut eu procesul, i l-a făcut alde Dobrescu, avocatul. II ţii minte pe Ciucă? Era unul aşa, înalt şi slab, cu nasul mare, cam ameliţa de-un picior, îi scăpase odată securea în fluierul piciorului. Era pe primăvară. L-a apucat primăvara ailaltă şi procesul
tot nu l-a câştigat. Pe toamnă a căzut iar la pat şi a murit în spital.
Şeful de post se opri şi-şi udă gâtlejul uscat cu un pahar de vin. Se uită la Ţugurlan şi mormăi: - De ce nu beai?
Ţugurlan apucă paharul şi îl dădu pe gât. Se înnoptase de mult şi între timp muierea aprinsese lampa şi o pusese în firidă.
248
- Acum trei ani, pe toamnă, vine la mine al lui Baltac cu falca ruptă.
„Dom'şef, zice, dau declaraţie că aşa şi pe dincolo şi mă duc şi-l omor." „Pe cine, mă?" „Pe Tache al lui Aristide." „Ce ţi-a făcut?" O chestie cu nişte lemne... într-o noapte Tache a trimis doi inşi cu tunicile în cap, i-au spart lui alde Baltac geamul, au intrat peste el şi l-au bătut numai în fălci. „Nu da nici o declaraţie, îi spun, du-te în... mă-tii, omoară-l, fă ce vrei, dar dacă te dovedesc cu martori, puşcăria te mănâncă." S-a pus alde Baltac la pândă şi l-a prins; a stat şi a aşteptat câteva luni până a crezut Tache că nu mai e nimic şi într-o noapte Baltac şi cu frate-său, şi ei tot cu tunicile în cap, l-au prins şi l-au bătut tot aşa, în fălci... Dar mai rău! Prinde orbul scoate-i ochii!
Am anchetat cazul de faţă cu Tache şi cu tat-său, domnul primar: „Baltac, unde-ai fost în seara cutare, la ora cutare?" „în seara cutare, la ora cutare, zice Baltac, am fost la Pălămida să cumpăr nişte blană." „Blana mă-tii, zic, lasă că-ţi arăt eu ţie". „Am martori că am plecat / cu căruţa şi dacă vreţi uite şi hârtia de vânzare de la negustor cu data şi TV-ziua aiaj întrebaţi şi negustorul." (Dracu să-l ia pe Baltac, cum băgaseel / în cap sa se ferească! Chestia cu hârtia de laTnegusţor nici eu n-aşi fi putut ' . să-TlnvaTmai bine; nu ştiu cum o fi aranjat el cu iigguşţgniLăi.Qirn. jle-a I pândit el ca chiar în ziua aia să-i prindă pe Tache!) L-am dat afară şi 1|' i-am spus lui Aristidej.jJDjamnuIejmmar, vă spun etT["nu e ăsta!" Â scăpat I Baltac de puşcărie, căjlacăjvu_venea la mine^ ar fi^fost în stare să se ducă
orbeşte peste ăla şi s-o păţească! Ei şi acum, azi pe seară aşa, stăm eu în secţie şi-mi făceam rapoftuX"în*cepu şeful deodată cu alt glas, dând la o parte sticla goală şi turnând din cealaltă. „Ţîrrr! Domnule şef, vino imediat . la primărie că a sărit unul să-l omoare pe fi-meu!" „Cine dracu o fi nebunu ăla?
mă întreb eu. Unde domnule primar?" „La moară!" „Cine e?!" „Unul al lui Ţugurlan!" Al lui Ţugurlan! Cum să nu ştiu! Atunci, când cu chestia cu nunta, când l-ai bătut pe ăla la nuntă, crezi că n-am aflat?! Crezi^că n-a venit; ălaJajnine^^PăijdrjLaj^ţe^a^us să zici ce i-ai zis? i-am spus eu. N-am dreptul să-l, chsmJa.jie.etie fiindcă .ULte.-ai fegatde el şi nu el îe tine." Dar cu.muier^a^lui^ta^^GQj£lici1_când i-ai turnat laptele în cap? Jpă-l în judecată", i-am spus lui Stan Cotelici, dar el nu vrea să te dea pentriTatâta lucru, că ar fi râs lumea de el, ar fi j/ruj^şăj^gciiejne la „secţie şi să te bat. Te-am chemat? Nu te-am cEemat! Puteam să te chem?! Puteam!!! Puteam să-ţi trag, în mod legal, o bătaie a dracului, s-o ţii minte cât oi trăi?! Cum să nu pot, d-aia sunt şef! N-am făcut chestia asta! Eu nu fac chestii d-astea! Dar acum, frate Peline, ai pus-o de mămăligă! încheie şeful de post pe neaşteptate cu un glas dramatic. Ai crezut că-mi bat joc de tine când ţi-am spus acolo în faţa primăriei de ce n-ai venit să-mi spui
- Chiar dacă ştiam, tot nu veneam, răspunse Ţugurlan răguşit de tăcere.
249
mie!
Jandarmul se posomori şi nu mai spuse nimic timp de câteva minute.
Rămase nemişcat, cu mâna pe pahar, cu pleoapele peste ochi. S-ar fi părut că acest răspuns îi amintea de ceva şi că amintirea aceasta îl uimea, de altfel
ca şi răspunsul lui Ţugurlan. îşi ridică încet pleoapele şi se uită la omul din faţa sa cu privire străină, rece: nu mai înţelegea. Se posomori din nou şi turnă
vin, de astă dată numai în paharul său, atât de mult îl stăpânea neînţelegerea. Nu se lipise oare nimic din tot ceea ce spusese el de Ţugurlan? Se uită bănuitor la el şi îl întrebă:
- Unde e puşca?
- E la mine.
- Ad-o încoace!
Ţugurlan se ridică, se duse la paie şi aduse arma. Jandarmul o luă şi o puse alături, lângă el. Se făcuse târziu. Jandarmul se ridică, mai turnă un pahar, pe care îl bău din picioare, apoi spuse:
- Eu n-am să-ţi fac nimic, dar ai lui Aristide n-au să se uite la bani ca să
te bage în puşcărie. Bună-seara!
- Bună-seara, dom' şef! răspunse Ţugurlan, cu un glas curat şi ieşi \ după el să-l petreacă.
