Bodârlache, care avea multe pogoane de pământ, nu era un om prea deştept, dar în urma laudelor lui Moromete, oricărui flăcău i-ar fi pierit pofta să se mai însoare aşa de lesne cu Manda (Paraschiv descoperise cu acel prilej că Manda lui Bodârlache mai era şi foanfă).

Paraschiv n-o luă pe Manda lui Bodârlache, dar el nu-i spusese că n-o mai ia. Fata îl întreba câteodată ce are de gând, dar Paraschiv răspundea mereu că la toamnă, acum a trecut vremea; toamna se însoară lumea!

Manda avea nouăsprezece ani, abia ieşise în lume şi se ferea de aşa-zisul ei viitor bărbat. Când Paraschiv se aşeza lângă ea pe marginea şanţului, nu trecea multă vreme şi începea să se neliniştească. Atunci se ridica şi pleca. Paraschiv încerca s-o ţină, dar ea se zbătea crâncen, intra în curte şi se ridica peste gard. Dacă Paraschiv mai rămânea, fata stătea cu el de vorbă în acest fel, apoi după o vreme se dădea jos de pe stinghia ulucii şi ieşea iarăşi în şanţ, unde nu rămânea mult timp.

Felul acesta de a face dragoste îi amintea lui Paraschiv de vremea când avea el şaptesprezece ani, fapt care îl întărâta, îl scotea din sărite. Poate din cauza aceasta nu-i spusese fetei că n-o mai ia; n-ar fi vrut s-o lase aşa cum o cunoscuse.

în drum spre casa fetei el continuă să se gândească la ultimele întâmplări care avuseseră loc în familie. Căuta încet, fără grabă, feluri de răzbunare împotriva tatălui, ceva pe măsura lui, ceva care să lase urme adânci şi de

neuitat. Tatăl său era nemaipomenit de puternic. Până şi acum, în ultima clipă, când perceptorul îi dăduse o primă lovitură, el găsise 308

puterea să se prefacă şi să-i întindă lui, lui Paraschiv, cursa aceea cu cei patru mii de lei trimişi de Achim. Se lăsase prins^Sţăpânit de aceste gânduri Paraschiv ajunse la casajui Bodârlache. El se opri şi trebui să facă o sfiartaxc&ăjasă pentru câtva timp din plasa gândurilor sale răzbunătoare.

Deşi era târziu, fata ieşi la poartă. Ea îl întrebă însă de ce n-a venit mai devreme. Paraschiv îi răspunse că a avut treabă, că a stat toată seara de vorbă cu ai lui. La întrebarea fetei care voia să ştie despre ce au vorbit, el îi răspunse că despre ei au vorbit, adică despre însurătoarea lor.

Auzind aceste cuvinte, Manda se lipi de flăcău şi îşi vârî pentru întâia oară palma sub braţul lui. Paraschiv se făcu că nu bagă de seamă şi vorbi mai departe, se agăţă la întâmplare de ceea ce spusese chiar el mai înainte că adică s-ar fi prăpădit stând de vorbă cu ai lui despre însurătoare. începu cu un glas bun să-i spună o poveste lungă care ţinu multă vreme, şi în cuvintele „alde tata zicea că", „şi eu ziceam că" reveneau des în vorbirea lui.

- Da, încă de astă-iarnă alde tata zicea „ia-o, mă, ce mai aştepţi", dar eu ziceam că când să fac nunta? S-a mai pomenit să faci nunta în postul Paştilor? Alde tata zicea că n-are nimic, o iai acuma şi faci nunta la toamnă, ce mare brânză? Eu ziceam că nu, de ce să n-o iau cu nuntă! Ce, n-avem de unde? Tăiem douăzeci de găini, trei-patru oi şi facem o nuntă să pârâie satul!

Şi în seara asta mă pomenesc cu alde tata că: „Ce faci, bă, Paraschive, uite, a venit şi toamna, nu te însori?" Eu zic că: „Stai, bă, să se coacă strugurii, să

se facă vinul, vreai să cumpăr vin de la Aristide?" „Dar de ce să nu cumpărăm, zice alde tata, n-avem cu ce?" „Ba avem, zic eu, dar ce să dăm banii pe vin dacă avem vinul nostru?" Alde tata se răsteşte la mine, că: „Ce, nu cumva o să dau de băut vin din ăsta prostu de la noi? Luăm vin calitatea întâia de la Pălămida, parcă n-avem cu ce?" „Ba avem, zic eu, dar ce facem de ţuică?" „însoară-te tu şi nu-ţi fie frică de ţuică", zice alde tata. Şi pe urmă

mama zice şi ea: „însoară-te, Paraschive, uite odaia, de când am spoit-o, de când te aşteaptă!" Frati-meu Nilă: „Bă, să-mi dai mie plosca să chem oamenii la nuntă. O să-l punem pe-al lui Briţă să-ţi spună oraţiile, că are cal frumos, ai văzut cum mergea călare prin sat cu bradul în mână, la nunta ăluia a lui Troscot"... Alde mama zice: „Dar trebuie să vorbesc şi eu cu cuscră-mea, să

vedem câte găini tăiem! Trebuie vorbit din pripă, să nu te pomeneşti că s-a terminat mâncarea!" Şi d-aia am întârziat, uite, vezi şi tu! Şi eu zic să ne luăm de duminică într-o săptămână, să mă duc mâine să tocmesc lăutari, că vreau să avem la nuntă două tarafuri de lăutari şi Ilie Neaţă te pomeneşti că cine ştie cine pune mâna pe el...

Fata începuse de mult să tremure, dar nu se ridica să plece; asculta pierdută vorbele flăcăului şi din ce în ce se alătura cu mai mult curaj de 309

umărul lui. într-o vreme, cerul, care încă de cu seară se tot frământa, se întunecă de tot şi începu să picure. Paraschiv se ridică şi o întrebă pe fată

unde să intre. Fata începu să tremure rău şi îi răspunse că poate să meargă

pe prispă.

- Pe prispă au să ne audă ai tăi; că vreau să stăm de vorbă cum aranjăm, şopti Paraschiv grav.

- Atunci să mergem în şopron, răspunse fata luând-o înainte. Intrară în şopron şi acolo fata rămase mereu în picioare; Paraschiv se

prefăcu că nu se sinchiseşte de acest lucru. Se aşeză jos la picioarele ei şi cu acelaşi glas bun continuă povestea lui nesfârşită. Afară, ploaia se aşternuse stăruitor peste pământul întunecat şi din când în când cerul era sfâşiat de fulgere şi zgâţâit de bubuituri grele. Cu toate stăruinţele flăcăului, fata stătu tot timpul în picioare rezemată de unul din stâlpii vechi şi tari ai şopronului.

XXV

Paraschiv se întoarse acasă pe al doilea cântat al cocoşilor, aţâţat şi otrăvit de noaptea pierdută în zadar sub şopronul lui Bodârlache. Ploaia continua să cadă şi drumurile se umpluseră de noroi şi băltoace scârboase.

Până ajunse acasă ploaia îl udă până la piele. în timpul nopţii Moromeţii mutaseră aşternutul de pe prispă în odaie şi cineva încuiase uşa de la tindă

cu zăvorul. Paraschiv era atât de acrit încât pentru întâia oară nu mai ţinu seama de nimeni ai casei şi începu să izbească în uşă furios. Izbea cu bocancii lui milităreşti, ameninţând destul de tare şi fără teamă pe toţi cei dinăuntru. Până să-şi făurească el un plan de răzbunare se simţea împins înainte de o pornire turbure pe care abia şi-o stăpânea.

Catrina se trezi din somn speriată de zgomote. Moromete se trezi şi el.

Se trezi, dar când deschise gura şi vorbi în întuneric, avea un glas atât de limpede şi liniştit încât s-ar fi putut crede că nu dormise deloc până atunci; el întrebă neturburat din aşternutul lui:

- Care eşti, mă, acolo, de baţi aşa?

întrebase cam încet, de aceea cel de afară nu auzi, bătea mereu.

- Du-te de deschide, trebuie să fie Paraschiv! îl îndemnă mama.

- Ce, m-am băgat slugă să deschid uşa înaintea lui? răspunse Moromete fără să se mişte din aşternut. Şi continuă să întrebe: Mă, n-auzi? Care eşti acolo?

Tot atunci bătăile în uşă se opriră. Moromete repetă întrebarea lui neturburată:

- Bă, surdule! care eşti acolo?

310

Nfi-'?i° .—vjâ^ <■ -.— — - ^ 'L V s e-n Urmară câteva clipe de linişte, după care deodată se auzi un fel de urlet gros şi înfricoşător care spunea:

- Deschide, bă, uşa, că când i-oi da un picior o dărâm pe voi cu casă cu tot. -Ci:"

- Nilă, şopti feraieTa-îngrozită, scoal' în sus şi deschide uşa!

- Ce spui tu? întrebă Moromete din aşternut. O dărâmi cu casă cu tot? Ia să vedem, baremi oi fi şi tu în stare de ceva.

- Tată, mai taci din gură! zise fata cea mare sărind iute din pat si ieşind în tindă.

Din aşternutul ei, femeia se văita în întuneric cu un glas rău prevestitor:

- Aoleu, Ilie, Ilie! Iisuse Cristoase! Apără-ne!

Din tindă se auzi scrâşnetul zăvorului apoi paşi şi smiorcăituri de încălţăminte fleşcăită. Fata se întoarse în aşternut, lăsându-l pe Paraschiv în întunericul tindei.

v - Aprinde lampa, Tito! şopti Catrina. II laşi în întuneric? O fi ud! ;,

- S-o aprindă singur! Cine îl pune să se întoarcă la ziuă!? J - Ai să vezi tu, când ţi-oi da eu un pumn, cum o aprinzi! se auzi glasul Vlui Paraschiv din întunericul tindei.

^ - Taci din gură! şopti mama cu groază, adresându-se fetei. O fi beat!

îţi dă una şi te achită!

Fata însă nu se sperie deloc. Bombăni în şoaptă, dar destul de tare ca să

fie auzită de fratele vitreg!

- Achită! Achită un c.t!

Se pare însă că nu fu auzită, pentru că tăcerea continuă. Totuşi fata ţinea să arate că nu-i e frică. De aceea continuă să bombănească în aşternutul ei: