măcar nu se uita la el, îi vorbea uitându-se în altă parte, iar când Ilinca aduse din casă două căpătâie înflorate şi le puse pe prispă, învăţătorul refuză la fel de nepoliticos, spunând să i se dea mai bine un scaun. Zăpăcită
şi roşie de ruşine, fata aduse un scăunel din acelea cât şchioapa (altele nu aveau) şi învăţătorul se urcă pe prispă şi se aşeză pe el ţărăneşte.
262
Preotul ceru şi el un astfel de scaun, peste care însă puse căpătâiul înflorat, să-i fie moale.
- Unde e băiatul? întrebă învăţătorul.
Niculae se înfăţişă în pragul prispei dar nu se apropie, rămase acolo tulburat, cu capul lui mare şi cu izmenele cu un crac mai lung şi cu unul mai scurt.
- Mai eşti bolnav? îl întrebă învăţătorul.
- Nu mai sunt.
- De ce ţii băiatul bolnav, nea Ilie? îl întrebă învăţătorul pe Moromete fără
respect. Sau crezi că frigurile nu înseamnă boală? Păi dumneata ştii că de friguri poţi să mori? Sau unde dumneata eşti sănătos, puţin îţi mai pasă de copil?! Nea Ilie, reluă învăţătorul, strâmbându-şi buzele şi clătinând din cap fără consideraţie, am venit la dumneata fiindcă mi-a spus părintele, dar să ştii că n-aş fi venit! Du-te, Moromete, se adresă apoi lui Niculae, făcându-i semn cu capul. Să stăm niţel de vorbă cu tac-tău.
Niculae pieri după colţul casei. Nu mai avea nici o îndoială: învăţătorul avea ceva în felul lui de a fi care te făcea să înţelegi că ştie el lucruri pe care când i le va spune lui taică-său, acesta va rămâne mut şi nu va mai putea decât să zică: „Bine, domnule învăţător, dacă aşa stau lucrurile, văd şi eu că
n-am nici o ieşire şi că trebuie să-l dau pe băiat la şcoală." Şi Niculae era atât de convins că aşa are să se întâmple totul, că o luă încet spre grădină să se culce sub dud şi să trăiască singur bucuria acestor clipe hotărâtoare.
El se înşela însă. învăţătorul avea acea înfăţişare a cuiva care ştie că
întreprinde ceva zadarnic; dacă ţinea totuşi să-i spună omului ce credea, o făcea în nădejdea că poate va fi totuşi înţeles şi atunci, cine ştie, spusele lui vor pătrunde prin carapacea groasă pe care orice ţăran o are, oricât ar fi de deştept, peste creierul lui.
Preotul însă era mai încrezător şi-i arăta lui Moromete mai multă
consideraţie.
- De ce te-ai lăsat de politică, Moromete? întrebă el parcă încântat că
Moromete făcuse această ispravă. Taman acum când a început mie să-mi placă, nu-ţi mai place dumitale.
- Nu m-am lăsat deloc, sfinţia-ta, răspunse Moromete. îi dau înainte!
- Atunci să te văd, ai să vii la întrunire?
- Care întrunire?
- Poimâne seară la Aristide, la bancă. Vine prefectul! .J^Jjic^rje Moromete._ajutor de primar", spunea Aj^şj^^zudiniuieaiâj, Moromete întoarse privirea să vadă dacă preotul nu glumeşte. Nu glumea deloc.
263
- Altă treabă n-am eu acuma, părinte, decât să fac politică cu Aristide!
spuse Moromete enervat brusc.
Şi preotul începu să râdă:
- Păi ziceai că îi dai înainte!
- Ii dau eu, dar... spuse Moromete şi nu-şi termină gândul, se supără
parcă şi mai rău şi-şi plecă fruntea. Şjjrit plin ^ jfornrji părintg,. continuă
ajrjoyiupă_câte¥a clipe, ridicâîîdu-şi din nou fruntea. Am făcut şi eu câteva boabe de grâu §i mă gândesc cum să fac să-mi rămână şi mie să am de pâine.
- Lasă, nu te mai plânge cu cinci sute de duble de grâu» zise preotul, şi Mpromeţe_Ji aruncă o privire bănuitoare, întrebându-se de unde ştie popa cât grâu„a făcut el
fi trecu prin cap că popa a auzit că are grâu mult şi că a venit după
căpătat pentru biserică. vSe ştia că părintele Provinceanu avea de gând să
strângă de la oameni să zugrăvească biserica, dar celălalt paroh strângea şi el pentru biserica lui care era neterminată şi oamenii nu vroiau să dea pentru două biserici.
- Păi, mai am altceva afară de dublele alea? zise Moromete cu un glas care dădea de înţeles că dacă părintele nu avea grâu, în schimb avea leafă
şi leturghii la biserică.
-Nu te speria, că nujţj le iajiimeni, spuse învăţătorulghicindu-igând.uL
Uite_de_C£ am yenitJr ngji Ilie»,
Moromete asculta jupuind un ziar împăturit să-şi facă foiţă pentru ţigare.
învăţătorul vorbi timp de câteva minute şi spuse că nu se poate ca un băiat aşa cum avea Moromete să nu urmeze mai departe o şcoală
