316

Auzind glasul poruncitor şi obraznic al fiului vitreg, femeia o înghioldi pe fată cu pumnul:

- Ieşi şi tu afară d-aici! Nu mai sta aici!

Tita nu mai spuse nimic şi se îndreptă spre uşă; atunci Paraschiv lăsă din mână ciorapii lui murdari de noroi, se ridică de pe scăunel şi se apropie de ladă. Apropiindu-se, el apucă lacătul în mână şi îl răsuci cu putere; se auziră

pârâituri de lemn care plesneşte. Fata tresări şi se aruncă asupra fratelui, vrând să-l dea la o parte. ParaşcJyy^aJmJbrânci cu o mânăjjar_ciL ceajaltă

răsuci balai»atete,jâ .smulse 4in lemnul jorJţivecEÎ^Jraş£deJadă răsturnând fflaîdarul de covoare de deasupra şi deschise capacul. în clipa când vârî mâna înăTOtruŢfata se reţjezî iarăşi la el; de astă dată ea se agăţă de capac furio3Sâ"şi cu atâta violenţă, încât Paraschiv, prins cu mâna înăuntru, scoase un urlet. El se răsuci strâmb, îşî scoase laba de sub capae . şi o plesni pe fată djceptîn. obraz. Tita încercă în aceeaşi clipă să-i întoarcă lovitura, dar Faraschiv o izbi iarăşi, de astă dată în cap, făcând-o să se clatine, şi pentru că fata nu se lăsa, căutând să-l izbească şi ea, Paraschiv o trânti în mijlocul casei. Răzbită de lovituri, Tita încercă să apuce un scăunel, dar Paraschiv i-l smulse cu uşurinţă şi-i plesni o labă peste ochi. Cu toate loviturile primite, fata nu scoase nici un cuvânt, nu strigă şi nu se vaită; se ridică de jos şi se agăţă din nou de capacul lăzii. Obrajii îi ardeau ca focul şi din ochi îi ţâşneau fulgere de ură. în acest timp, Catrina ieşise de câteva ori afară şi strigase zadarnic spre grădină.

în casă, Paraschiv reuşise să răscolească în ladă şi să scoată din ea mai multe perechi de ciorapi. Când, în cele din urmă, Moromete deschise uşa tindei şi intră în odaie, Paraschiv tocmai îşi trăgea unul din ei peste talpa noroioasă a piciorului; ciorapul era însă prea lung, era femeiesc, căputa lui trecea dincolo de genunchi şi Paraschiv nu ştia ce să facă cu el, să-l îndoaie pe gleznă sau să-l tragă în sus pe toată lungimea lui. Din pat, Nilă se uita la el cu veselie.

Moromete închise uşa încet şi rămase nemişcat lângă ea; el văzu teancul de pături şi covoare răsturnate, îl văzu pe Paraschiv încălţându-se cu ciorapi albi şi curaţi, o văzu pe Tita cu chipul umflat de lovituri şi pe femeie plângând încet; îşi întoarse privirea spre pat şi îl văzu pe Nilă aşteptând în aşternut. Se desprinse de lângă uşă şi-şi îndreptă privirea spre femeia lui. între timp Niculae şi cu Ilinca intraseră şi ei în casă.

- Ce e cu voi?! întrebă Moromete.

Nimeni nu-i răspunse. Moromete întreba pe toată lumea, dar se uita nedumerit spre femeie.

- Uite unde am ajuns, se auzi glasul mamei, întrerupt de sughiţuri. De ani de zile ţi-am spus mereu: Ilie, Ilie, trece-ne nouă, ăstora, jumătate de loc de casă, să ne facem noi cocioaba noastră şi să-i lăsăm pe ei aici. Că

317

după ce că i-am crescut şi mi-au mâncat sufletul, acuma sar cu pumnul să mă omoare!

Omul se apropie de femeie şi îi puse mâna pe umăr cu sfială: Fata cea mare nu se mai putu stăpâni şi ţipă ascuţit:

- Ce tot mai întrebi, nu vezi?- întrebi de pomană! Parcă nu vezi!

Strigătul fetei clocotea. Moromete întoarse capul spre ea şi o privi adânc.

Fata tremura din tot trupul. Ea strigă iară cu încordare, fără să ia în seamă

privirea tatălui:

- Măcar dacă ne-ai fi spus dinainte, ne luam cămaşa pe noi şi plecam! Să

nu ne laşi bătaia lor de joc!

Nu apucă să termine cuvintele din urmă, Moromete ridică mâna şi cu dosul palmei o izbi peste obraji cu toată puterea. Toată lumea tresări.

Paraschiv ridică fruntea şi se uită cu un aer tâmpit la tatăl său. O umbră de teamă îi trecu peste chip. Lovitura o înspăimântă rău pe fată; ura şi furia care îi ţâşneau din priviri se stinseră ca şi când n-ar fi fost şi în locul lor apăru groaza.

Moromete se întoarse spre femeie şi o întrebă iar cu acelaşi glas stăpânit şi care părea blând şi sfios:

- Spune, Catrino, ce ai tu? Spune, n-auzi? Vorbeşte o dată!

Pentru că mama nu răspunse, omul o izbi cu pumnul în cap de două ori, întrebând-o mereu ce are, să-i spună ce vrea. Ciudat însă: înainte de a fi lovită, ea plângea; întâiul pumn o făcu să plângă şi mai tare, dar la al doilea, deodată tăcu cu desăvârşire. Moromete u dădu al treilea pumn; la cel de al treilea, mama se lăsă în jos lângă pat, se ghemui cu capul între genunchi şi încetă chiar să mai sufle.

- Ce, tu n-auzi? Ce e cu tine? Ai amuţit?

După ce rosti aceste cuvinte întoarse spatele la toată lumea şi vru să

iasă. în casă izbucni atunci deodată un plâns sfâşietor, greu de obidă şi de nedreptate, plâns care îl făcu pe om să-şi răsucească umerii şi să ameninţe iar:

- Haide-hai! Tito! Pesemne că nu te doare!

în acest timp, Paraschiv se hotărâse să ridice totuşi ciorapii în sus peste pantaloni. Nilă se uită la el foarte intrigat; îi şi spuse chiar, în clipa când Moromete deschise uşa să iasă:

- Bă, Paraschive, trage-i sub pantaloni, peste izmene, că râde dracului lumea de tine!

Aceste cuvinte îl opriră pe tată să iasă. El începu chiar să-şi facă o ţigară, în timp ce fata plângea şi urla chinuită de necaz şi de ură neputincioasă; ceilalţi, în afară de Paraschiv şi Nilă, tăceau înspăimântaţi. Moromete linse ţigara de la un cap la altul, o înfipse între buze şi murmură:

- Dă-i un foc, Niculae!

318

Băiatul ţâşni ca un glonţ şi se întoarse cu vătraiul plin de spuză şi de tăciuni. Moromete aprinse, trase un fum şi puse iar mâna pe clanţă să iasă

afară. în tăcerea în care nu se auzea decât plânsul rupt al fetei, Moromete se adresă celor doi cu un glas părtinitor şi spuse:

- Paraschive, Nilă, veniţi cu mine în coşar! Ploaia asta a înmuiat

acoperişul, mi-e frică să nu se dărâme!

Paraschiv se uită la tatăl său şi murmură cu nepăsare:

- Lasă-l să se dărâme!

Apoi se ridica 3e~pe~scaunel şi izbi pământul cu picioarele să-şi scuture bocancii de noroiul uscat. Noroiul însă se crăpă fără să cadă şi atunci Paraschiv mormăi:

-=Ja-£tă=ini».mă, ăsta micu, o treanţă!

Niculae, speriat, se uită în toate părţile, neştiind ce să facă; se uită întâi la tatăl său, dar tatăl tăcea, apoi la maică-sa, după aceea la surori.

- Dă-mi, mă, o treanţă, surdule! bolborosi Paraschiv. Ce.te uiţi? ~Niculae se vârî sub pat, merse de-a buşilea până după sobă.

- Nilă, se auzi glasul lui Moromete blând, tu ce mai stai de pomană? Hai cu mine că s-au rupt căpriorile coşarului!

NÎlă răspunse şi el nepăsător, căutând să semene în totul cu fratele său mai mare:

- Dă-le dracului de căpriori! Moromete le explică:

- Dă-le dracului nu e greu de zis, dar vine pe urmă şi se dărâmă coşarul!

Ce-i faci atunci? De undeJai altul!

Nilă nu îndrăzni să mai spună nimic şi atunci Paraschiv îl ajută: el se întoarse într-adins cu spatele la tatăl său şi în aşa fel încât se vedea limpede că mişcarea aceasta ţinea loc de răspuns. Moromete se uită liniştit la spatele fiului, măsurându-l din ceafă şi până la călcâi, după care spuse cu glas senin şi împăcat, dezvinovăţindu-se: