Ar fi vrut să întrebe: omul ei nu se schimbase? Tot aşa curat rămăsese, cum îl ştia ea? Puşcăria nu-l speriase şi nu cumva uitase ce fel de om fusese?
- Ce să-mi spună? întrebă fostul soldat.
- Ştiu şi eu? Nu arăta speriat?
- Speriat? Hm! avea nişte ochi cu care parcă te apăsa.
- Slăbit nu era?
- Nu era neam! Adică, ce să spun, gras nu era, dar nici nu-i ieşeau ochii din cap de foame, ca la alţii. Ştia să rabde, alţii de foame se făceau ca animalele. El nu! Arăta bine! Păi de-aia mi-a şi plăcut de el şi am venit să-ţi spun. Că altfel, câţi nu sunt care îţi cer fel de fel de servicii.
- Of, Doamne, şopti tânăra muiere luptându-se cu greu să înfrângă
încordarea care i se urcase în gât. Câte mai trebuie să pătimim! Taman în ultima vreme începuse şi el să se împace cu lumea şi taman acum a păţit-o.
Dar bine că zici că se ţine tare şi nu şi-a plecat genunchii. Că nu e nimic mai rău decât să suferi degeaba. Ţi-o fi foame, se adresă apoi fostului soldat. Ai venit pe drum şi e departe de la Tătărăşti până aici.
în aceste zile Birică şi Polina primiră şi ei o veste. Le-o adusese la poartă
şeful de post.
Birică Ion era citat la judecătoria de ocol să se prezinte la data de 2
septembrie, în calitate de inculpat în procesul de furt săvârşit asupra dom-271
nului Ţudor Bălosu. Agenţii forţei publice erau obligaţi să ducă la îndeplinire numita citaţie.
Şeful de post îl puse pe Birică să semneze şi vru să afle şi despre ce furt e vorba, dar Birică nu-i dădu nici o lămurire. Vestea îl lua pe neaşteptate.
După bătaia de pe mirişte, nu se mai întâmplase nimic. Birică socotise că, din pământul tatălui ei, Polina avea dreptul la cel puţin cinci jgogoane to jjămâţit, nu socotise pe cele patru de pădure şi tot atâtea de vie, şi nici pe cele cumpărate de curând de la Boţoghină şi Traian Pisică; de fapt socrul său avea vreo patruzeci de pogoane de pământ care dacă ar fi fost împărţite la toţi membrii familiei, cum se făcea de obicei ca să se afle zestrea de drept a unei fete, ar fi însemnat să i se cuvină Polinei cel putinopţjDogcang, dar Birică spusese că un tată are dreptul să dea unuia mmmuîtşi altuia mai puţin; cinci pogoane erau deci atât cât un tată
părtinitor şi nedrept putea să dea, mai ales că nici vite, nici unelte şi nici altceva nu luaseră, şi Polina spusese şi ea la fel, şi măsuraseră şi seceraseră
prin urmare cinci pogoane de grâu. Tudor Bălosu nu mai suflase un cuvânt,
îi lăsase să secere, să care grâul la arie, să treiere şi să-l ducă acasă.
Iată
însă că îi dăduse în judecată.
Polina era în mijlocul bătăturii cu cumnatele ei, cu mâinile şi picioarele pline de pământ, făcea chirpici pentru casă. Se apucaseră de ea îndată după
treieriş, cumpărând totul pe grâu, prin schimb direct, atâtea duble pentru salcâmi de fundament, atâtea pentru şindrilă şi metri cubi de blană - metri cubi şi şindrila le luase Birică făcând două drumuri la munte -iar tâmplarului, căruia îi comandaseră uşi şi ferestre, îi plătiseră tot cu grâu. Polina se apropie şi, ferindu-şi braţele pline de pământ până peste coate, întinse capul alături de umerii bărbatului ei şi ceru să vadă şi ea hârtia. O citi şi rămase câteva clipe nemişcată. Se uitară unul la altul în tăcere.
- Hm! făcu după aceea Polina. Ce zici, Birică?
- Ce să zic! O să ne condamne să-i dăm grâul îndărăt, să plătim chel-tuielile de judecată şi dacă vrea tat-tău, se poate să iau şi câteva luni de puşcărie.
- Când zice că e procesul? întrebă Polina.
- Peste două săptămâni, la 2 septembrie.
Polina se uită iar la bărbatul ei şi încetul cu încetul ochii ei care erau ţtât de catifelaţi şi de frumoşi se micşorară şi căpătară culoarea oţelului clătină
din cap cu îndoială: nu credea că la data aceea de 2 [tatăl ei se va prezenta la proces. Birică clătină şi el din cap. ipună? La ce se gândea?
2, '
- Nu, şopti Birică gânditor, înţelegând că soţia lui îi dă toată libertatea să
ia orice fel de măsuri împotriva tatălui ei. Nu, să mergem întâi la proces, să
vedem ce face, mai spuse el.
Ea îşi aplecă fruntea: avea dreptate omul ei, trebuia văzut... Nu se putea spune că tatăl ei nu avusese prilejul să-şi dea seama cât de hotărâtă era ea şi bărbatul ei să câştige această luptă. Dacă la proces el avea să
îndrăznească să meargă mai departe, însemna că încă nu-şi dădea seama cu cine avea de-a face.
Polina gândea că nu mai târziu decât a doua zi după proces, el avea să
afle o dată pentru totdeauna ce fel de fiică şi ginere avea. Se duse liniştită la cumnatele ei să facă mai departe chirpici pentru casă. Cumnatele auziseră
totul şi nu întrebară nimic. în dimineaţa aceea a secerişului înţeleseseră toţi că Polinei lui Bălosu nici prin gând nu-i trece să-şi lase bărbatul din pricină
că tatăl ei nu vrea să-i dea zestre şi de atunci începuseră să ţină la ea. Era rău că Birică se bătuse cu ai ei pe mirişte, dar era drept; Birică nu vroia să se îmbogăţească din averea socrului; cerea cinci pogoane de pământ, dreptul cât de cât al Polinei; şi dacă acum venise citaţie pentru proces, ruşinea era pentru Bălosu şi familia lui, nu pentru Birică.
XVI
