- Ce-ai, mă, de ce ne scoli? N-auzi că plouă afară? mârâi el fără teamă, ceea ce făcu ca foşnetele şi trosniturile de oase ale celor ce se sculau să se oprească.

Moromete nu zise nimic, cu toate că asemenea vorbe spuse cu un astfel de glas nu fuseseră niciodată rostite în faţa lui. El se ridică doar pe jumătate în pat şi în liniştea care se făcuse întrebă cu o bunăvoinţă de neînţeles pentru situaţia în care se afla puterea lui de tată:

- Ce-ai spus, mă, Paraschive? Ce zici că ai spus?

Auzind un astfel de glas, Paraschiv se porni deodată mânios şi nestăpânit:

- Ce tot ne scoli de pomană cu noaptea în cap? Mai lasă-ne dracului să

dormim! în fiecare dimineaţă: „Mă, n-auzi? Mă, n-auzi? Scoal' în sus c-avem treabă!" Ce treabă avem?

Paraschiv tăcu o clipă: apoi se adresă lui Nilă: ijJunde te ridici? Nu vezi că plouă?^^...

■Jimeni dintre copii nu înţelegeace se întâmpla cu tatăl lor. Totdeauna când se răzvrătea cineva în casă, din nepăsător şi liniştit cum era, tatăl deodată ridica un pumn în aer şi răcnea: „Bă! Smintitule! Te omor!" Răcnetul acesta înţepenea aerul, făcea să piuie creierul celui răzvrătit, iar groaza îi spulbera nemulţumirea ca şi când n-ar fi fost.

314

Astăzi, în faţa revoltei lui Paraschiv, se pare că Moromete dădea înapo tăcea. Paraschiv bolborosi iar din aşternut:

- Am ajuns bătaia ta de joc; după ce că ţi-am muncit o viaţă înţreagj nici să dormim nu ne laşi!

Moromete răspunse fiului; glasul lui nelinişti pe mamă şi pe fete; er un glas blând, poate chiar fricos:

- De,

dacă ţi-efsomn, dprmi, de! Poţi să dormi! ^i după ce vorbi astfel se adres fetelor: Sculaţi-vă voi şi lăsaţi-l să doarmă. O fi ostenit, săracul, a trasTI jug toată noaptea! -

Batjocura însă nu prea mai avea tărie, mai ales că Paraschiv răspuns numaidecât, devenind ameninţător:

- Săjmnz„eu4?ejcineva că trage aşternutul; îi umflu botul! Nimeniiiu mai spusenimic. Ca niciodată însă, Moromete se dădu întâiu jos din pat şi începu să se îmbrace, mama şi fetele săriră şi ele. Afară s

făcuse ziuă de mult.

Nilă se ridicase în capul oaselor şi nu ştia ce să facă: să asculte di fratele lui mai mare, ori de tatăl său. Stătea ca o momâie în aşternu! căsca şi se scărpina. Moromete îl îndemna cu blândeţe:

- Hai, Nilă, dă-te jos! Să te duci şi să mai dai cu ţesala peste caii ăia Uite, s-a oprit ploaia, trebuie să mergem la moară!

- Stai, mă, acilea, nu fi prost! bolborosi Paraschiv lovindu-l cu cotu în burtă. ■

Moromete se îmbrăcă în tăcere. Tot în tăcere, după ce se îmbrăcă ieşi afară din casă. Ieşind, el lăsă uşa deschisă.

După plecarea tatălui, Paraschiv se dădu jos din pat, deşi mai înaintt ameninţase că are să-l lovească pe cel care o să tragă aşternutul: arăt: obosit şi parcă încreţit, îmbătrânit. Tăcerea duşmănoasă din jurul lui se pare că îl răscoli rău, pentru că dându-se jos din pat el întinse o mâni spre uşa lăsată deschisă de tatăl său şi o trânti cu toată puterea în canaturile ei.

Zgomotul făcut fu neaşteptat de violent şi ochiul crăpat al unui gearr se desprinse din ramă şi căzu dincolo, spărgându-se cu un zornăit care nu suna a bine.

Catrina nu se mai putu stăpâni. Galbenă la faţă, ea 0 măsură pe fii de sus până jos şi îl huidui scurt cu un glas întunecat:

- Huo! La oase! Sparge, mă! Trânteşte!

Paraschiv răspunse numaidecât cu un glas îngroşat de ură:

- Sparg! Le-ai făcut tu? E ale tale?

- Du-te, Ilinco, şi cheamă-l pe ăla de afară! porunci mama. Ie$i afară şi strigă-l să vie încoace.

Fata cea mică ieşi repede din casă. Numaidecât după aceea i se auzi glasul pe prispă, chemând:

- Tată! Ia vino încoace! Hai repede încoace.

Paraschiv se aşezase pe un scăunel şi se uita mohorât la ciorapii lui uzi, plini de noroi. într-o vreme bolborosi veninos:

- CJ^amăJ..liiCQa£eJjg^ aia!

într-adevăr Ilinca se întoarse în casă-şLadeveri:

- Nii ştiu ce" tot face în grădină, că nu vrea să vie!

- I-ai spus ce fac ăştia aici? strigă mama. Du-te şi spune-i, ce vii aici ca proasta! Ieşi afară!

- I-am spus! răspunse fata dârz.

- Şi acu' ce te uiţi? Treci în tindă şi aprinde focul! Nu mai sta aici între ăştia! Niculae, ieşi afară pe prispă!

Niculae şi Ilinca ieşiră din odaie. Nilă stătea încă în pat, se uita la cei din casă, se scărpina şi rânjea prosteşte; rânjea şi el batjocoritor, simţind că s-a terminat cu puterea tatălui. Totuşi, rânjetul lui se stinse de ruşine când mama îl pironi cu privirea şi îi spuse:

- Şi tu ce-ţi arăţi colţii, Nilă, îţi pare bine că ai ajuns stăpân? O să ne f ducem de aici, să rămâneţi voi cu tat-tău, să vă mănânce câinii!

Paraschiv, auzind-o vorbind astfel, mârâi:

- Unde o să vă duceţi? La văgăuni?

La văgăuni însemna locul pHn de gropi de la marginea satului unde mureau sau erau omorâte animalele bătrâne.

- Nu ne lasă el Dumnezeu, răspunse mama cu obidă amară. O să fie vai de capul vostru, că mi-aţi mâncat sufletul, câinilor!

- Hai, mamă, vezi-ţi de treabă! spuse Tita liniştită. Te iei după capul lui?

Paraschiv se uită la sora lui cu îngăduinţă, ca la o muscă, şi buzele lui

•împletite se întinseră a veselie; el aruncă ciorapii murdari sub pat şi porunci fetei:

- Ia bagă tu mâna în lada aia şi dă-mi aici nişte ciorapi curaţi, dacă vrei să nu-ţi cârpesc una după ceafă.

Lada aceea era comoara casei; Paraschiv, Nilă şi Achim fuseseră învăţaţi de tuşa lor, încă de mici, să creadă că înăuntrul lăzii se găseşte toată munca lor; că acolo ar fi ascuns mama lor vitregă şi surorile vitrege toată averea; că

lada are fundul înţesat de icuşari şi mamudele, de bani de aur şi de argint.

Era încuiată cu un lacăt destul de mare şi în afară de fete şi mama lor nimeni nu umbla în ea; pe fundul ei se aflau într-adevăr icuşari şi bani de argint şi anume doi icuşari şi trei lei monedă măruntă în valoare de o mie de lei.