„Nu e nimic, zice omul, trece." Când s-a întâlnit a treia oară, ăla n-a mai îndrăznit să-i spună. „Nu îndrăznesc să spun, zice, e rău de tot." „De ce?" „L-am văzut cum îl duceau legat, furase." „Da, nu e prea bine, a zis omul, dar trece şi asta." în fine, când se întâlnesc ei iar după un an, omul întrebă: „Nu l-ai mau văzut pe fi-meu?"" „Ba l-am văzut", zice. „Ei?" „Mă, zice acum era bine! Ieşise din închisoare şi l-am găsit într-o cârciumă cu nişte muieri.
Chefuia acolo cu ele, bea vin." Dar omul a dat din cap: „Nu, zice, acum e rău; asta nujnai trece^.
Moromete se uită câteva clipe în jos, printre genunchi, scuipă subţire printre dinţi şi încheie:
- Aia e !
Se ridică apoi după prag şi ieşi afară. Ieşi întâi pe prispă, unde rămase câteva clipe pe gânduri, apoi se dădu jos şi nu se mai văzu. în tindă se făcu tăcere deplină. Povestirea scurtă a tatălui le uluise pe fete şi pe mamă.
Niculâe rămăsese în colţ, cu dumicatul uitat în gură. El nu înţelesese bine tâlcul celor povestite şi de aceea rupse tăcerea şi întrebă prosteşte:
- Cum? Ce-a făcut? Ce-a făcut, Ilinco? Fata, cu mătura în mână, îl înghioldi:
- ScoaP în sus d-aici, să mătur, şi mai taci din gură!
Uimit de tăcerea nefirească din tindă, Niculae se urcă pe prag şi făcu loc.
Ilinca începu să măture apăsat, ocolind labele picioarelor celor doi fraţi vitregi. în cele din urmă li se adresă şi lor, scurt, întunecat:
- Daţi-vă la o parte să mătur!
XIII
Moromete nu credea totuşi că era chiar aşa de rău, că într-un timp' atât de scurt Achim prinsese gustul să cheltuie banii pe care îi câştiga cu vin şi cu femei, dar nu-i plăcea ceea ce auzise şi mai ales nu înţelegea.
259
La urma-urmei pentru ce a socotit Achim că e mai bine să-si cumpere haine, pantofi şi cravată, când fusese vorba că primii bani pe care avea să-i câştige trebuia să-i trimită acasă? Nu fusese de faţă când tăiase salcâmul?
Se împrumutase la Aristide cu o sumă neobişnuit de mare şi nu ştia Achim, nu presupunea, că acest împrumut, care avea să se facă în urma lui, trebuia acoperit tocmai de el, de Achim?
Punându-şi aceste întrebări, Moromete se văzu silit să răspundă că într-adevăr Achim nu ştia şi nu presupunea, altfel totul ar fi de neînţeles. Se pare că Achim luase drept bună ideea că dacă la toamnă aduce trei mii de lei, toată povestea s-a încheiat.
„Fie!" gândi Moromete şi îl scoase pe Achim din socoteli... Până la venirea lui n-avea nici un rost să mai pomenească de el. Bineînţeles însă că
Paraschiv şi Nilă nu trebuiau nici ei să mai aibă pretenţii la grâu, adică din vânzarea care se va face curând pentru târgul de la 6 august trebuiau să
cumpere numai fetele, urmând ca la târgul de Vinerea Mare, când se va întoarce Achim cu bani, să-şi cumpere ei, să-şi ia numai ei de îmbrăcăminte.
Fonciirea şi banca aveau să fie plătite tot din grâu, şi anume grâul care li s-ar fi cuvenit lui Paraschiv şi Nilă, dacă Achim ar fi trimes bani. Cum Achim n-a trimes, şi după cât se poate înţelege, nici nu va trimite, va veni la toamnă
cu toţi banii, e cât se poate de limpede că Paraschiv şi Nilă trebuie să aştepte ca Achim să se întoarcă.
Cu podul plin de grâu, Moromete simţea bine pământul sub picioare.
Cinci sute de duble erau acolo, în pod, în mod sigur. Patruzeci pentru sămânţă, o sută şaizeci pentru făină până la anul. Rămâneau trei sute de vânzare.
De pildă(gândea Moromete): Şi dacă: 300 x 60 = 18 000 lei!
300 x 50= 15 000 lei, era rău?! Dar dacă: 300 x 70 = 21 000 lei? Ei?!
Era exclus?
Anul trecut în octombrie, oborul din Costeşti dădea 70 de lei/. In orice caz: \ 300 x 50 = 1.5 000. Admitem cazul cel mai rău!...
4 000 Aristide
5 000 banca (plus dobânda, n-are importanţă!)
2 000 fonciirea
Total 11 000
Din cincisprezece mii rămâneau patru mii de lei pentru fete, adică exact cât aveau să primească şi Paraschiv şi Nilă când s-o întoarce Achim de la Bucureşti. „Dar prăpăditul ăla de Niculae?" se întrebă Moromete 260
într-o zi, aducându-şi aminte de el. Nu mai spun de mine şi de mă-sa, pe noi ne lăsăm la o parte, dar a secerat şi el anu ăsta, ar trebui să-i iau şi lui ceva! Dar ce să-i iau, că el vrea la şcoală! Auzi ce-i trece prin cap!"
- Vrei la şcoală, Niculae? îl întreabă pe băiat cu un glas ciudat, vesel, şi Niculae nu băgă de seamă această veselie ascunsă şi sări ars:
- Da, taicule!
Stătea pe prispă cu burta pe carte, iar tatăl său stătea mai încolo cu coatele pe genunchi. „Aşadar? Nu cumva?"... îi trecu prin cap lui Niculae. -
Mă, Niculae, păi n-am cu ce, taicule! zise Moromete cu duioşie şi blândeţe, dar totodată cu gravitate şi hotărâre. Era pentru întâia oară când îi vorbea astfel. Trebuie cheltuială şi de unde să luăm noi bani?! Spune şi tu! mai adăugă Moromete.
- A!... făcu Niculae stins şi chipul lui se lungi şi se îngălbeni. Dar îşi reveni curând. Tatăl său nu ştia pesemne de ideea renunţării lui la pământ.
Nu zise nimic, nu i-o spuse de teamă ca tatăl său să n-o respingă imediat.
