frumos, cu haine ca la oraş şi cu încălţăminte bună.

77

Ceea ce nu ştiau însă oamenii era că rareori lipsea de la masa lui Iocan puiul fript cu usturoi şi pâinea albă şi proaspătă ca untul. Totuşi de vreo câţiva ani încoace, Iocan nu prea mai lucra cu atâta râvnă, se îngrăşase şi mai mult şi mai ales începuse să facă politică. Se înfierbânta, vorbea mult şi

câteodată uita fierul sub foaie şi ameninţa cu cleştele înroşit pe adversarii săi politici. Fierarul fusese la început averescan, apoi votase pentru P.N.Ţ.-

Mihalache şi după asasinarea lui Duca de către legionari devenise liberal fracţionist, ca şi Moromete (nimeni nu ştia ce legături făceau ei între asasinarea primului ministru şi fracţiunea brătienistă).

Fierarul se bucura de multă consideraţie mai ales când îi ruşina pe şcolari întrebându-i care e legea lui Arhimede. Când se ducea la Piteşti sau la Roşiori să cumpere fier, se întorcea cu fel de fel de cărţi pe care le citea din scoarţă până în scoarţă, cărţi cu titluri ciudate, care zăpăceau oamenii: Progres? Există Dumnezeu? sau Niţă Pitpalac la Karlsbad.

în faţa fierăriei se afla o poiană mare cu pământul bătătorit, plină de caiele rupte, de unghii de cal, cuie şi belciugării arse. Fierarul bătuse în pământ stâlpi groşi pentru legatul cailor nărăvaşi. Adunările cele mai zgomotoase aveau loc pe poiana fierăriei mai ales duminica dimineaţa, dar dacă de la ele lipseau Moromete şi Cocoşilă, nu erau prea reuşite; Moromete era abonat la Mişcarea, Iocan la Curentul, iar Cocoşilă primea Dimineaţa şi dacă veneau fără ziare asta însemna pentru ceilalţi că Moromete şi Cocoşilă

erau supăraţi şi n-aveau chef să discute politică.

Totuşi rareori poiana era goală, chiar dacă Moromete şi Cocoşilă nu erau acolo, se găseau destui ambiţioşi care încercau să le ţină locul.

De la o vreme Moromete începuse să se intereseze mult de dezbaterile din parlament, mai ales de când aflase că Iorga ia parte la ele. Socotea că

marele învăţat trebuia tocmai de aceea să fie şi un mare om politic, şi Moromete urmărea în dezbateri ceva care după părerea lui numai un om învăţat putea să înfăptuiască. „Dacă el spune că face lucrul ăsta, eu îl susţin, domnule, să ia puterea", declarase Moromete la fierărie, dar fără să

dezvăluie care era lucrul acela.

Numai că Mişcarea nu dădea, în cele patru pagini ale ei, dezbaterile din parlament şi astăzi Moromete se ducea la fierărie mai ales pentru a-l întâlni pe Cocoşilă, să le citească în ziarul lui, în care le găsea expuse pe larg.

Era însă prea de dimineaţă şi Iocan nu deschisese fierăria, nu se auzea piuitul cunoscut al nicovalelor. Moromete mergea încet pe lângă garduri, cu secerile pe umăr şi se oprea de la o podişcă la alta. Oamenii ieşiseră pe la porţi; plouase în timpul nopţii şi vroiau să ştie ce fel de ploaie a fost. Tocmai trecea unul desculţ, cu izmenele sumese, şi spunea că vine 78

de la câmp, a plecat călare de dimineaţă şi că a dat ploaie bună, n-a căzut piatră nicăieri.

- Te-ai procopsit, Moromete, observă cineva de pe o podişcă. A dat ploaie taman când înfloreşte spicul. Câte pogoane ai pus, zece?

- Ba paisprezece! se supără Moromete. Nouă pogoane, mari şi late!

- Hehe! râse omul de pe podişcă. Ce mi-e nouă, ce mie-e zece! Hehe!

făcu el râzând iar, de astă dată galben, cu invidie.

- A dat ploaie, Moromete, îl luă apoi altul în primire, de la altă podişcă, un om care vorbea tare fără nici un efort.

Aci Moromete se opri. Acest om avea într-adevăr un glas care se auzea de la un kilometru chiar şi când şoptea. ÎI chema Dumitru lui Nae şi era unul dintre cei cu care Moromete sta de vorbă ceasuri întregi, un prieten mai tânăr... Toată lumea ştia ce face Dumitru lui Nae acasă la el. „Vasile, pune caii Ia căruţă să mergem la moară"... „Păi ce dracu are de

; şchioapătă?"... „Lasă, dă-i ovăz". Iar tăcerile, oricât de lungi, nu stin-

ghereau deducţia: „Deşartă taratele în colţ..." „De ce dracu n-ai fiert-o mai bine?..." Atât treburile cât şi glasul lui erau, nu se ştie de ce, foarte odihnitoare. Odată, nu i s-a auzit glasul timp de câteva săptămâni. Umbla cu capul gol şi tăcea. îi murise un copil şi vecinii au fost trişti şi ei.

X - Da, aprobă Moromete grav, a plouat. Şi după câteva clipe de gândire adăugă: Eu zic că a plouat de-a înecat toţi şoarecii în găurile lor.

- Şoarecii?! se miră celălalt (şi cuvântul şoarecii se auzi limpede peste toată uliţa), apoi deodată înţelese: Da, şoarecii aşa în general. Da, dracu i-a luat! conveni el.

- Auzi ce zice Victor ăsta al lui Bălosu, zise Moromete fără nici o trecere, şi glasul Iui, pe lângă al lui Dumitru lui Nae, parcă nici nu era, nu se auzea deloc. Fusei adineauri pe la ei şi băui o ţuică. Cică asta devine după facultăţi!

- Hehe! râse Dumitru lui Nae. Hehe, Moromete! Adică cum?

- Nici eu nu ştiu! zise Moromete, înghesuindu-şi capul cu umerii, de uimire. „Cum e, Victore?" îl întreb. „După facultăţi, nea Ilie", zice.

- Hehe, Moromete! râse omul din nou. Hehe! Te duci la fierărie? Hai că

merg şi eu.

Porniră amândoi pe marginea drumului.

O fată trecu pe lângă ei cu un căldăroi cu apă. Dădu bună dimineaţa.

Moromete îl lăsă pe celălalt să răspundă.

- Mizdra, explică apoi Moromete arătând cu capul în urmă pe fată. Cică

soră-mea Guica s-ar fi dus acasă la alde Besensac. „Ai un flăcău, cică i-ar fi zis, pe alde Năstase. Nu vrei să-l însori cu Mizdra? îl cere Mizdra de bărbat."

Besensac l-a chemat pe Năstase: „Uite, mă, Năstase, zice, Mizdra vrea să se mărite cu tine".

< 79

Moromete se opri şi nu mai zise nimic. Dumitru lui Nae aşteptă timp de câţiva paşi, apoi i se auzi glasul pe uliţă:

- Şi Năstase ce-a zis?

- Năstase? Năstase a refuzat.

- Ce vorbeşti!

- Refuz! spuse Moromete repetând cu un gest, tăind orizontal aerul cu degetul. Aşa cică ar fi zis, încheie el.

Celălalt mergea înainte, legănându-se. Moromete în urma lui, cu secerile pe umăr şi cu mâinile în buzunare.

- Bună dimineaţa, Udubeaşcă, salută Moromete pe cineva dintr-o curte.

Unde-ai fost ieri?

- N-am fost nicăieri, am stat acasă! răspunse Udubeaşcă naiv, mirat că

fusese crezut plecat undeva, când el stătuse toată ziua în ograda lui.

- Ce vorbeşti! Păi nu te-am văzut! zise Moromete cu un glas din care nimeni n-ar fi putut ghici că nu l-a văzut pe Udubeaşcă din pricină că omul nu se distingea prin nimic ca să fie văzut.

Se apropie de fierărie şi Moromete fu întâmpinat de departe cu exclamaţii. Iocan abia deschisese şi poiana era plină. Unii stăteau în picioare, alţii pe nişte butuci vechi, aduşi acolo cine ştie de când şi tociţi de şedere, toţi gălăgioşi şi parcă nerăbdători. Dar Moromete nu-i luă în seamă, nu se grăbi să se ducă la ei. Se opri din nou pe o podişcă, îl părăsi pe Dumitru lui Nae şi intră în curtea cuiva. Abia peste o jumătate de ceas ieşi de acolo. Era ras proaspăt.

XIX