neobişnuită cu asemenea acte de terorism, au fost suprimate; în schimb s-autolerat...
- Ce este ăsta? întrerupse Iocan.
- Ţărănist! răspunse repede Moromete şi continuă: în schimb s-au tolerat articolele de slăvire (aici Moromete pronunţă
cuvântul slăvire în înţelesul lui bisericesc) articolele de slăvire a crimei...
Se opri copleşit de uimire şi-şi dădu pălăria pe ceafă.
- Mă, voi auziţi ce spune ăsta aici?! întrebă el şi începu să-i înjure pe toţi, fapt care îl cam zăpăci pe Ion al lui Miai.
k- De ce ne înjură Moromete?! se miră el.
- Nu pe noi, pe ăia din parlament, îi explică Din Vasilescu.
Din Vasilescu ţinea în mână un bulgăre mare de pământ galben şi moale pe care îl frământa parcă în joacă. Nu se mira nimeni de el, îl cunoşteau că
avea obiceiul să stea uneori şi să facă din pământ fel de fel de figuri pe care le da apoi copiilor...
în procesele cu caracter de asasinate politice se omitea cercetareaautorilor morali, ceea ce constituia o prima de încurajare pentru noi atentate.
în aceste conditiuni, cererea de prelungire a măsurilor excepţionale, venită dinpartea unui guvern care le-a avut aproape patru ani, constituie o sfidare şi ofarsă, o tristă farsă ce poate avea incalculabile consecinţe pentru ţară...
încredinţat că sunt în asentimentul întregii opinii publice, ce/plecarea deîndată a guvernului...
- He! Cade guvernul! exclamă Ion al lui Miai, fericit că înţelesese în sfârşit şi el ceva din ceea ce se citise.
Nimeni nu avu nimic de spus şi Moromete aşteptă câteva clipe înainte de a continua. începeau dezbaterile.
- Ei, ia să vedem ce răspunde guvernul la chestia asta! zise Iocan nerăbdător.
- Din discursul domnului Madgearu s-ar putea înţelege că România stă pe un vulcan si că aceasta ar fi opera partidului liberal, răspunse Moromete citind replica ministrului de justiţie. N-aş vrea să fiu silit să împrospătez memoria opoziţiei cu referiri la evenimentele din februarie '33. S-ar putea 90
vedea atunci că partidul naţional-ţărănesc îşi face aici propriul luirechizitoriu (întreruperi şi zgomot pe băncile opoziţiei; strigăte furioase).
- Ia uite, domnule, ia uite, domnule, murmură Moromete uluit.
- Ei, sunt daţi dracului, exclamă şi Dumitru lui Nae cu admiraţie. Furtuna de strigăte şi protestări continuă apoi cu aceeaşi violenţă.
Moromete citea cu pauze mari încercând să înţeleagă. Grupările parlamentare din opoziţie protestau împotriva cenzurii, dar o pretindeau pentru adversari. Era învinuit guvernul că a instituit starea de asediu, dar în acelaşi timp era acuzat cu violenţă că s-a îngăduit unui ziarist comunist din Paris să asiste la procesul unor comunişti.
Răspunzând, reprezentanţii Ministerului de Justiţie îşi permiteau con-traatacuri nimicitoare. „Ce-aţi fi vrut dumneavoastră să facă guvernul în cazul ziaristului comunist? întreba subsecretarul de stat. Răspundeţi cu toată
loialitatea". „Ii puneam în vedere ca în cinci sau zece ore să părăsească
ţara." „Aşa s-a şi făcut! răspundea subsecretarul triumfător. Am impresia acum că predilecţia dumneavoastră pentru ipoteze de această natură v-a pus în trista situaţiune a cuiva căruia i-a dispărut scaunul de sub dânsul."
Grupările antisemite şi profasciste protestau împotriva interzicerii de către guvern a uniformelor şi ameninţau că vor veni aci în parlament în cămăşi albastre şi verzi. Ministrul, care ştia tot aşa de bine ca şi parlamentarii că de fapt nu uniformele ar trebui interzise, ci grupările înseşi, ameninţa direct că majoritatea guvernamentală va vota legea şi cei care vor călca-o
„vor popula închisorile".
Grupările „creştine" înţeleseră sensul ascuns al ameninţării şi dădură
înapoi, declarând că „noi, care ne iubim în egală măsură ţara..."
- Opreşte că s-a fleşcăit! întrerupse Cocoşilă. Vezi mă, prostule, adăugă
apoi triumfător. Credeai că altă treabă n-au ei în parlament decât să discute că ai tu fonciire multă de plătit!
- Păi nu se putea, fiindcă era chestiunea asta la ordinea zilei, răspunse Moromete. Şi pe urmă n-ai văzut că nici Iorga nu era acolo?
- în orice caz văz că guvernul a ieşit bine din afacerea asta! constată
Iocan cam zăpăcit.
- Păi şi opoziţia a ieşit bine când a vorbit Madgearu la început, observă şi Cocoşilă.
- E bine! zise Dumitru lui Nae cu gura mare şi-şi întinse picioarele lui lungi cât putu mai încolo. Cade guvernul! Vin ţărăniştii iar la putere, vine alde Crâşmac!
- Mă, Dumitre, bine că ţi-aduseşi aminte! zise Iocan fără să pomenească
de candidatura sa viitoare. Nu mai putea alde Crâşmac să mai meargă pe 91
jos. Venea de la primărie cu bicicleta. Când ajungea la pod o striga pe fi-sa de departe: Ginaa! Ginicaaaa...
- Ha, ha, ha! râse Dumitru lui Nae auzind glasul scălămbăiat al fierarului, din care înţelese că acesta îl dispreţuia de mult pe adversarul său ţărănist.
Mă, Iocane, dacă vreai să nu iasă Crâşmac iar, dă-te cu ţărăniştii! Să ştii că
