Astfel toat[ familia se bucur[ c`nd ]nv[\[torul, ]ntr-o sear[, vesti c[ a ]nt`lnit ]n Armadia pe notarul din Gargal[u, care tocmai are mare nevoie de un ajutor priceput =i ar primi cu pl[cere pe Titu, pl[tindu-i o leaf[ foarte bun[. Titu ]ng[lbeni.
— Gargal[u? zise d`nsul cu glas stins, m[sur`nd ]n g`nd dep[rtarea dintre Jidovi\a =i locul surghiunului.
— Gargal[u... Nu e departe, r[spunse b[tr`nul, parc[ ar fi ghicit rostul ]ntreb[rii. Al =aptelea sat de la Armadia... Notarul e un om de isprav[. Ave\i s[ v[ ]n\elege\i ca fra\ii. +i pe urm[
185
Liviu Rebreanu
acolo po\i str`nge =i bani, c[ci nu vei avea nici o cheltuial[,
]nc`t s[ po\i pleca mai t`rziu unde te ]ndeamn[ inima... Nu-i vorba s[ te ]mpotmole=ti ]n Gargal[u. E ceva provizoriu...
Herdelea vorbea at`t de bl`nd c[ Titu nu g[si putin\a s[ se supere. Dar, fiindc[ voia s[ se sf[tuiasc[ mai ]ntì cu Rozica, r[spunse ]n doi peri:
— Bine, bine... Acum s[ m[ mai g`ndesc =i eu pu\in, o zi, dou[... C[ doar nu arde...
Roza Lang, sim\ind c[ lumea forfote=te, ]l pov[\ui s[ se duc[, dar ]l puse s[ jure c[ nu o va ]n=ela =i c[ va veni c`t mai des posibil. }n schimb ]i f[g[dui =i ea c[ va merge s[-l vad[, fiindc[
de acum nu mai poate tr[i f[r[ iubirea lui, de=i trebuie s[ fie cu ochii ]n patru, c[ci o lume ]ntreag[ umbl[ s[-i sf`=ie inima...
}n joia c`nd Herdelea v[zu iar ]n Armadia pe Friedman =i-l
]ncuno=tiin\[ c[ s[pt[m`na viitoare Titu poate pleca la post, pe la amiaz[ se ]nt`lni, prin fa\a liceului, nas ]n nas cu judec[torul, care tocmai ie=ea de la slujb[. }nv[\[torul salut[
respectuos, dar b[g[ de seam[ c[ ungurul ]ncrunt[ din spr`ncene f[r[ m[car s[ mi=te din cap. Dup[ ce se dep[rt[
c`\iva pa=i, judec[torul ]l strig[ ]napoi =i-l ]ntreb[ brusc, privindu-l aspru =i iscoditor:
— Ascult[, domnule Herdelea, dumneata ai f[cut unui \[ran din Pripas o pl`ngere, la minister, ]mpotriva mea?
}nv[\[torul =ov[i o clip[ =i pe urm[ r[spunse b`lbìnd cu limba de plumb, abia g[sind cuvintele ungure=ti ]n minte:
— Eu! Oo, cum v[ ]nchipui\i una ca asta? Eu care... re-spectul legilor...
— Foarte bine, morm[i judec[torul ]ntorc`ndu-i spatele cu dispre\.
}nt`lnirea aceasta ]i ]nfipse un cui ]n inim[. Vas[zic[ ungurul b[nuie=te, poate chiar =tie sigur, c[ el e autorul reclama\iei?... P`n[ acas[ ]ntoarse =i suci toate urm[rile posi-bile ale nenorocitei ]nt`lniri. Dar cum s[ fi aflat ungurul? Sau poate chiar el ]nsu=i o fi sc[pat undeva vreo vorb[ tr[d[toare?
Cu neputin\[ n-ar fi, c[ci ]ntre prieteni cam are =i el obiceiul 186
Ion
s[ spuie vrute =i nevrute. Apoi fusese destul de nerod s[ se
]ncread[ c[ l-a pocnit at`t de ur`t ]nc`t parc[-l =i vedea desti-tuit, de nu =i ]ntemni\at... Dac[ ]ns[ se dovede=te acum aievea c[ el a f[cut jalba, atunci ungurul e ]n stare s[-=i ]mplineasc[
amenin\area. Vorbele de deun[zi ale copistului ]i r[sunau ]n urechi iar[=i, parc[ mai ]nfrico=[toare.
Acas[ tocmai sosise scrisoarea lui Pintea care hot[ra cununia pentru Duminica Tomii. Se sili s[ se bucure, ca =i ceilal\i, dar inima ]i r[mase mohor`t[. G[si un pretext =i se repezi peste drum, la Glaneta=u, s[ reaminteasc[ lui Ion c[, dac[ va sufla vreun cuv`nt, va fi foarte r[u pentru am`ndoi. Fl[c[ul i se p[ru cam nep[s[tor, de=i s-a jurat iar[=i c[ mai bine s[-l taie
]n buc[\i dec`t s[ v`nd[ tocmai pe domnul ]nv[\[tor care i-a f[cut numai bine. Jur[mintele lui totu=i nu-l lini=tir[. Din toat[
purtarea lui Ion parc[ citea =i mai l[murit primejdia.
Sufletul i se umplu de o ]ngrijorare dureroas[. Familiei ]ns[
nu se ]ndura s[-i m[rturiseasc[ nimic. De ce s[ le tulbure bucuria? La urma urmelor poate frica ]l face s[ exagereze, poate c[ con=tiin\a vinov[\iei ]=i bate joc de d`nsul... Un strop de n[dejde ]i picura ]n inim[, pornind o lupt[ vajnic[ cu presim\irile rele.
5
Vasile Baciu se zv`rcoli toat[ noaptea ca pe j[ratic. Baba Firoana parc[-i urnise ]n creieri toate g`ndurile care acuma nu-=i mai reg[seau locurile. Stinse lampa brusc ca =i c`nd i-ar fi fost ru=ine de lumin[. Prin ]ntuneric putea geme mai slobod.
Patul i se p[rea de fier, oric`t ]ndrepta paiele sub cear=af ca un bolnav ostenit de z[cere. Dup[ cuptor, Ana, cu respira\ia supt[, ]=i ascu\ea auzul, ]ntocmai ca ]n noaptea c`nd se fr`nsese
]ntìa oar[ ]n bra\ele lui Ion, p`ndind somnul tat[lui ei =i a=tept`nd, la fiece mi=care, s-o ]nha\e de picioare, s-o trag[
jos din culcu= =i s-o zdrobeasc[...
Spre ziu[, fata a\ipi pu\in. C`nd se trezi, speriat[, ]n cas[
p[trunseser[ zorile albe de iarn[ =i b[tr`nul nu se mai vedea.
187
Liviu Rebreanu
}n sufletul ei groaza se m[sura cu p[rerea de r[u. Barem de-ar fi b[tut-o, ar fi sc[pat de ad[starea aceasta mai chinuitoare ca orice durere. Lacrimile =i vaietele i-ar fi u=urat suferin\a trupeasc[, ]n vreme ce astfel o piatr[ de moar[ ]i turte=te ]ncetul cu ]ncetul inima, vr`nd s[ stoarc[ un r[spuns la ]ntrebarea: ce vrea s[ fac[ tata? Ea de mult ]=i ]nchipuia c[ b[tr`nul =tie cu cine a p[c[tuit =i se minuna mereu c[ tace. Uneori se g`ndea c[ ]nadins a=teapt[ p`n[ se va ]ntoarce Ion de la munte. Dar acuma fl[c[ul era iar acas[ =i Vasile Baciu se n[t`ngea ]n t[cere.
