\[ranului:
— Mare mirare s[ nu fie b[iat, m[i Vasile!... Numai s[-i ajute Dumnezeu s[-l poarte s[n[toas[...
Fata se ghemui pe vatr[, ca un cìne vinovat, cu ochii ]n p[m`nt, a=tept`nd s-o omoare. Vasile Baciu ]ns[ nu rosti nici o vorb[. St[tu toat[ seara cu cotul pe col\ul mesei, cu privirea
]nghe\at[, oft`nd des ca un bolnav de moarte.
4
Ghi\[ Pop, singurul copist rom`n de la judec[toria din Armadia, unul din pretenden\ii d[sc[li\ei de pe vremea c`nd ju-179
Liviu Rebreanu
cau ]mpreun[ teatru ]n Monor, st`nd ]ntr-o zi la un pahar de bere cu Herdelea, cu care era prieten din copil[rie, ]i spuse c[ e zarv[ mare la judec[torie din pricina anchetei or`nduite de ministrul justi\iei, ]n urma pl`ngerii lui Ion Pop-Glaneta=u din Pripas. Judec[torul turbeaz[ =i a=teapt[ dintr-o clip[ ]ntr-alta sosirea unei comisiuni de la tribunalul din Bistri\a, trimis[
s[ cerceteze =i s[ raporteze f[r[ ]nt`rziere. To\i se ]ntreab[ cine i-o fi f[cut pozna asta judec[torului?
— S[-\i ]nchipui, drag[ Zaharie, ce cap are =eful! sf`r=i z`mbind copistul. Nu c[ i-ar fi fric[. Fiindc[ vorba ceea: corb la corb nu scoate ochii. Dar ru=inea pe el s[ se pomeneasc[
cu asemenea bob`rnac. Cred c[ mai bucuros ar fi fost s[-i fi tras cineva dou[ palme ]n pia\a bisericii, dec`t s[ p[\easc[ una ca asta. S-a =i jurat ]ns[ c[ nu se mulcome=te p`n[ nu afl[
cine a ]ndemnat pe \[ran s[ fac[ jalba =i cine i-a f[cut-o, =i p`n[ nu-i bag[ ]n pu=c[rie pe to\i!
Herdelea sim\i o s[geat[ prin inim[ auzind vestea =i mai ales amenin\area judec[torului. De fric[ se g`ndi un moment s[ m[rturiseasc[ copistului c[ el e autorul pl`ngerii =i s[-l
]ntrebe cum s[ se apere de s-ar ]nt`mpla s[-l descopere ]n cele din urm[? Dar ]=i lu[ seama repede. Oric`t de prieten i-ar fi Ghi\[ Pop, tot s-ar putea s[ scape o vorb[ pe undeva, chiar f[r[ voie, =i s[-l nenoroceasc[. Apoi, cur`nd, =tiindu-se la ad[post, o m`ndrie priincioas[ ]i umplu pieptul, care parc[-i zicea: „Uite ce ai fost ]n stare s[ faci tu, Zaharia Herdelea!
Vezi ce putere ai? S[ mai pofteasc[ cineva s[ te ]nfrunte!“ R`se deci =i el, ]=i frec[ mìnile =i zise copistului, tr[g`nd cu ochiul:
— Las[-l c[ bine-i face, fie vorba-ntre noi! S[-l mai zg`l\ìe ni\el =i pe dumnealui, c[ prea se fudule=te de parc-ar fi frate cu sf`ntul Petru!
Cum ajunse acas[, strig[ pe Ion =i-i povesti ce-a auzit, av`nd grij[ s[-i reaminteasc[ foarte grav c[, orice l-ar ]ntreba comisiunea, el s[ spun[ sus =i tare c[ jalba i-a scris-o un domn de la Bistri\a pe care nici nu =tie cum ]l cheam[. Dup[ ce fl[c[ul se jur[ =i se ]nchin[ c[ va face ]ntocmai, Herdelea declar[ cu 180
Ion
mult[ demnitate c[ ]n sf`r=it a sosit =i ceasul drept[\ii. Se credea ]n sufletul lui r[zbun[torul nedrept[\ilor... Laura =i Ghighi
]mp[rt[=eau m`ndria tat[lui lor, mai cu seam[ pentru c[
judec[torul n-avea buna-cuviin\[ nici s[ le salute, c`nd le
]nt`lnea, de=i le cuno=tea foarte bine. D[sc[li\a ]ns[ ar fi fost mai bucuroas[ s[ vad[ la r[coare =i pe popa Belciug, pe care nu-l putea suferi oric`t c[uta d`nsul s-o lingu=easc[; pe cine a scos ea de la inim[, scos r[m`ne ]n vecii vecilor.
— Fii pe pace, nevast[, ]i zise Herdelea trufa=, c[ nu scap[
nici sfin\ia sa cu m`na goal[ din comedia asta! Are s[ m[n`nce
=i el ru=inea cu lingura, n-ai grij[!
Niciodat[ n-a s[l[=luit at`ta m`ndrie ]n casa Herdelea ca
]n zilele acestea. Viitorul se ]ntrez[rea trandafiriu. Din toate p[r\ile n[dejdile bune sur`deau.
Laura, de c`nd se logodise, trecuse printr-o schimbare mare.
Serioas[ fusese ea ]ntotdeauna, dar acuma parc[ seriozitatea
]i =edea mai bine. De unde p`n[ atunci nu se potrivise deloc
]n p[reri cu mama ei, azi vorbeau ca dou[ tovar[=e =i nu se sfia s-o ]ntrebe mereu, ba cum se g[te=te cutare m`ncare, ba cum se croiesc pantalonii b[rb[te=ti, ba cum se fac mur[turile...
Era hot[r`t[ s[ fie o gospodin[ des[v`r=it[, s[ vad[ Pintea c[, de=i ea n-a avut zestre, are ]n schimb at`tea alte calit[\i pre\ioase ]nc`t se poate lua la ]ntrecere cu orice domni=oar[
din Ardeal. Mai ales se g`ndea c[ va iubi foarte mult pe George, ca astfel s[-l r[spl[teasc[ pentru dezinteresarea lui care, pe l`ng[ c[-i face cinste, e o floare a=a de rar[ ]n lumea asta materialist[. Dar ]ndat[ ce voia s[-=i ]nchipuie cum ]l va iubi, se izbea de nedumerire. Nu c[ i-ar mai fi p[sat de Aurel Ungureanu. La=itatea lui o sc`rbea, ]ndeosebi de c`nd auzise din gura viitorului ei socru pomelnicul neamurilor distinse care, era sigur[, o vor primi cu bra\ele deschise. Totu=i se ]ntreba ]n sufletul ei dac[ tocmai schimbarea aceasta brusc[ nu e o dovad[ de egoism interesat din partea ei?
La urma urmelor Aurel i-a fost drag. }=i amintea cu c`t[ tremurare de inim[ ]i dorea vizitele, cum i se ]ntip[rea ]n minte 181
Liviu Rebreanu
fiece vorb[ a lui, cu ce pl[cere dansau ]mpreun[ la toate petrecerile... Amintirile o z[p[ceau. Dac[ asta n-a fost iubire, atunci ce-i iubirea?... Adev[rat c[ pe urm[ el s-a purtat ur`t neav`nd nici o tres[rire de indignare c`nd a aflat c[ Pintea i-a cerut m`na, ceea ce ]nsemneaz[ c[, pentru el, iubirea ei a fost o juc[rie f[r[ pre\, o simpl[ trecere de vreme. Poate ]ns[ c[ =i ea a fost vinovat[, c[ n-a f[cut cu el dec`t exerci\ii de cochet[rie... Dar Pintea? Se ro=e=te g`ndindu-se la s[rutarea lui de logodn[, la str`ngerile de m`n[, la vorbele lui de dragoste =optite cu o ]nfl[c[rare st`ngace. Toate nu st`rnesc nimic ]n inima ei, afar[ de o sfial[ aproape dureroas[... P`n[
acuma c`teva s[pt[m`ni avusese convingerea c[ iubirea e ceva foarte poetic, eteric =i romantic, ceva sc[ldat ]n serenade, oft[ri ascunse =i vis[ri la lun[; crezuse c[ cel care va iubi-o aievea va r[pi-o ]ntr-o noapte f[r[ stele. Iar azi e ]n pragul cununiei
=i, ]n loc de fraze pompoase, mintea ei fr[m`nt[ numai buc[t[rie, gospod[rie, proz[ =i, printre acestea, dorin\a vag[
de-a vedea pe George mare, frumos =i bun... Lucr`nd la trusou, r[m`nea deseori cu mìnile ]n poal[ =i cu ochii ]n gol, a=tept`nd parc[ un r[spuns care nu putea veni. Pintea ]i scria
]n fiecare zi =i ea primea scrisorile cu o str`ngere de inim[ din ce ]n ce mai mare. }i era fric[ de clipa ]n care vor ]nceta
