Dou[ zile sp[lase =i fiersese ]n tind[ rufele murdare; azi avea de g`nd s[ le laie =i s[ le limpezeasc[ ]n G`rla Popii ce curge ]n dosul casei, la cap[tul gr[dinii. Se ]nc[l\[ cu opincile, ]=i suflec[ poalele =i zadiile, =i porni cu toporul subsuoar[, s[ sparg[ ghea\a =i s[-=i potriveasc[ locul. }n gr[din[ z[pada r`dea, alb[ =i sticlitoare, ca obrazul unei fecioare neprih[nite.
Anei parc[-i era mil[ s-o calce cu opincile greoaie =i s[ strice pojghi\a de fulgi proaspe\i care suspinau dureros sub pa=ii ei.
Din c`teva lovituri de topor desfund[ o gaur[ rotund[ ]n ghea\a groas[ de-o palm[ =i c[ptu=it[ cu om[t. Apa zbucni afar[ ]n bolbociri m`nioase, ca =i c`nd s-ar fi c[znit s[ se smulg[ de sub ap[sarea ]nvelitoarei de ghea\[, ]nmuind =i m`njind f[r[
cru\are z[pada de primprejur... Apoi fata se duse =i se ]ntoarse, av`nd subsuoar[ un co= de rufe ude de le=ie, peste rufe scaunul de l[ut =i maiul, iar ]ntr-o m`n[ aduc`nd o oal[ cu ap[ fierbinte
]n care s[-=i dezmor\easc[ degetele c`nd o va fi r[zbit gerul.
}=i ]mp[r\ise treburile a=a ]nc`t s[ se poat[ ]ntoarce de mai multe ori ]n cas[ cu buc[\ile l[ute =i limpezite, s[ vad[ dac[ a venit b[tr`nul. B[tea zdrav[n cu maiul rufa a=ezat[ pe scaunul lung =i cu picioare scurte, ca s[ ias[ mai ]ntì le=ia, apoi o d[dea
]n g`rl[. O b[tea iar =i iar o d[dea prin ap[, p`n[ ce r[m`nea ca z[pada de curat[; pe urm[ o storcea bine, o scutura =i o punea la o parte... Gerul ]i d`rdìa carnea =i oasele. Oboseala o istovea din ce ]n ce. Nu sim\ea ]ns[ nimic. Apa fierbinte se r[ci ]n oal[, uitat[. }n schimb capul ]i duduia de aceea=i ]ntrebare aprins[: „Ce 188
Ion
va face?“ +i cu c`t se ]nte\ea, cu at`t lua parc[ mai multe ]n\elesuri:
„Ce va face tat[l ei, ce va face Ion, ce va face lumea...“
I se statornicise ]n creieri siguran\a c[ Baciu s-a dus la Ion...
=i acuma ghicea mereu, ba c[ va fi bine, ba c[ va fi r[u... }n r[stimpuri totu=i, f[r[ s[-=i dea seama, se oprea din lucru, trudit[ de povara ce-o purta sub inim[. Deseori privirea i se sc[lda pierdut[ ]n apa care se zb[tea la picioarele ei, c`nd ispititoare ca ni=te =oapte de dragoste, c`nd amenin\[toare ca un du=man
]nsetat de r[zbunare. Dar g`nduri de moarte nu se mai puteau apropia de sufletul ei. Ba, aduc`ndu-=i aminte cum era c`t pe-aici s[-=i fac[ seama ast[-var[, umbl`nd pe l`ng[ Some=, se mira ce nesocotit[ a fost =i repede se ]ndrepta din =ale, respira ad`nc =i-=i m`ngìa p`ntecele rotund, ]n ne=tire, cu mìnile cr[pate =i ro=ite de ]nghe\...
Vasile Baciu plecase ]n faptul zilei, brusc, dup[ o noapte
]ntreag[ chinuit[ de =ov[iri =i chibzuiri. Mintea lui, neobi=nuit[
cu fr[m`ntarea g`ndurilor, clocotise ne]ncetat ca o oal[ plin[
=i descoperit[, uitat[ pe un j[ratic mare. O ru=ine ame\itoare
]i str`ngea inima, nu pentru c[ fata a r[mas ]ns[rcinat[, ci pentru c[ George nu vine s-o ia... dac[ a p`ng[rit-o. Ru=inea ]l
]nfuria ]ns[ c`nd ]=i zicea c[, deoarece fl[c[ul nu se gr[be=te s[ fie om de treab[, va trebui s[ se duc[ d`nsul s[ se ]n\eleag[
cu Toma, s[ nu se ]nt`mple s[ nasc[ Ana =i pe urm[ s[ ]nghit[
to\i ru=inea cu pumnii. Dar adic[ de ce n-ar veni George, precum se cuvine? Bine, poate c[ nu se ]nvoie=te cu zg`rcitul de tat[-s[u ]n privin\a zestrei... Dar de ce nu trece m[car s[-i spuie lui c[ uite a=a =i a=a, c[ doar nu e peste nou[ m[ri =i nou[
\[ri? Ori poate n-o fi d`nsul tat[l copilului? G`ndul acesta se
]mbr`ncea uneori ]n mintea lui, ]i zdruncina tot sufletul. Atunci se zv`rcolea ]n pat, sufla ca un balaur, suduia printre din\i =i era gata-gata s[ apuce de g`t pe Ana =i s-o str`ng[ p`n[ ]i va stoarce ei dezmin\irea. Se potolea ]ns[ alung`ndu-=i din cap asemenea ]nchipuire =i zic`ndu-=i convins c[ George trebuie s[-=i fac[ datoria =i, spre a se convinge deplin, ]ncerca s[-=i reaminteasc[ am[nunte din purtarea fl[c[ului, de pe vremea 189
Liviu Rebreanu
c`nd el ]i f[g[duia negre=it pe Ana =i-i zicea „m[i ginere“; mai ales se c[znea s[ retr[iasc[ noaptea aceea c`nd, de=i dobor`t de rachiu, parc[ a auzit gemetele fetei amestecate cu o for[ial[
aspr[ =i ]nfundat[, c[ci atunci trebuie s[ se fi ]nt`mplat pozna... Se ]n=ela singur silindu-=i ]n urechi ]nchipuirea unor =oapte groase care n-ar putea fi dec`t ale lui George =i care-i ]nles-neau sarcina =i-i mulcomeau zv`rcolirile inimii.
}n toat[ fr[m`ntarea lui nu era nici o ur[ ]mpotriva Anei.
Nici nu se g`ndea m[car s-o ia ]n seam[ serios. O =tia supus[
=i n-o ]nvinuia. }i era necaz doar c-a fost at`t de proast[ =i s-a dat lui George ]nainte de-a o fi cerut. Era ]ns[ sigur c[ a f[cut-o
]n credin\a de-a asculta porunca lui, care mereu i-a b[tut capul cu feciorul Tomii. Cum s[-i g[seasc[ vreo vin[ c`nd ea habar n-are ce-i lumea, c`nd ar fi fost ]n stare s[ se m[rite cu Ion al Glaneta=ului, dac[ nu i-ar fi t[iat-o d`nsul?
}n sf`r=it, fiindc[ trebuia s[ hot[rasc[ ceva, ]=i zise c[ dis-de-diminea\[ se va abate pe la Toma, s[ zv`rle o vorb[ ]n treac[t, a=a ca din ]nt`mplare, s[ =tiriceasc[ g`ndurile lui =i pe-ale fl[c[ului.
Cum s-a luminat de ziu[ a pornit spre Toma ca s[-l nimereasc[ negre=it acas[. Ie=ind pe poart[ se g`ndi c[ trebuie s[ lase la o parte orice sfial[ =i s[ mearg[ de-a dreptul s[-l
]ntrebe ]n ce ape se scald[... Dup[ ce coti ]ns[ pe uli\a din dos =i ]ncepu s[ se apropie de casa lui Toma, hot[r`rea ]i sc[zu pas cu pas, iar locul i-l lu[ ru=inea umflat[ de m`ndrie. „Eu s[-l rog pe Toma s[-mi ia fata? Dar mai bine s[-mi smulg[ limba! murmur[ z[rind casa de piatr[ ]n[l\`ndu-se peste coperi=ele celor dimprejur. C[ doar nici eu nu-s fleandur[, c-am fost =i primar ]n sat =i, slav[ Domnului, am ce b[ga-n gur[...“
Trecu pe dinaintea casei f[r[ s[ ]ntoarc[ m[car capul. Numai cu coada ochiului se uit[ =i v[zu poarta mare, cu st`lpii
]nflori\i acoperit[ cu cote\ul de porumbei, apoi co=arul seme\ ca o cas[ de om bogat, plin ochi cu p[pu=oi, apoi ]n ograd[ o
]ntreag[ ciread[ de vite, dintre care unele lingeau la un bulg[re zdrav[n de sare, iar altele rumegau alene sufl`nd fuioare albe 190
Ion
de aburi pe nas, apoi ]ns[=i casa cu acoperi= de \igl[, cu ferestre domne=ti ]mpodobite cu chenare late, vinete-]nchise, cu falnice cununi de porumb at`rnate de c[priori deasupra pris-pei, cu u=a tinzii deschis[, unde, pe vatr[, ardea o flac[r[ uria=[
]n jurul c[reia se mi=ca o femeie =i un b[rbat, care parc[ era George, apoi gr[dina c`t o livad[, cu pomi mul\i, cu stoguri de f`n =i de paie, cu o claie de lemne t[iate. „Oameni cu stare, ce mai calea-valea“, ]=i zise Vasile Baciu ca =i c`nd acuma =i-ar fi dat de-abia seama c`t de bogat trebuie s[ fie Toma.
}=i aduse aminte de ni=te locuri ale lui, sem[nate cu grù de toamn[, aproape de drumul spre p[dure, despre care auzise c[ i le-ar fi stricat s[niile ce se duceau dup[ lemne. De mult se tot g[tea s[ mearg[ s[ vad[ ce-i cu ele. }=i iu\i pa=ii.
