e fiul dumitale? }mi pare foarte bine!... La revedere!...

Herdelea nici nu apucase s[ deschid[ gura. De altfel nici nu avea ce zice, c[ci era doar la discre\ia avocatului care, dac[

voia, ]l putea face de ru=ine tocmai ]n ajunul nun\ii Laurei, v`nz`ndu-i cu toba tot din cas[.

— Las[ c[-i bine a=a cum a zis ungurul, vorbi Titu v[z`nd descurajarea tat[lui s[u =i ]n\eleg`nd acuma zbucium[rile lui.

Se pare om cumsecade... Cum ]l cheam[, tat[?

— Cum, tu nu-l cuno=ti pe Lendvay? zise Herdelea, ad[ug`nd apoi cu o team[ aproape copil[reasc[: Sechestru, licita\ie... vai de capul meu! Ce-o s[ zic[ m[-ta? Ce-o s[ zic[

Laura?

— Adic[, cum, ce-o s[ zic[? strig[ t`n[rul ]nfl[c[rat. Dar nu le-ar fi ru=ine s[ mai zic[ ceva?... Pentru cine ai dumneata necazurile astea acuma, dac[ nu pentru ele?... Ori crezi c[-s a=a de proaste s[ nu priceap[ nici at`ta? M[ mir c[ te mai g`nde=ti la ele... Apoi parc[ cine =tie ce lucru mare-i un sechestru =i o licita\ie de form[! C[ doar \i-a spus, =i de zece ori, c[

sunt numai de form[...

Merg`nd spre cas[ cu Titu, ]nv[\[torul ]=i mai u=ur[ inima povestindu-i ce ]ntors[tur[ a luat pl`ngerea lui Ion =i c[ desigur chiar Ion l-a p`r`t c[ i-a f[cut-o.

— E o canalie =i Ion, fire=te! zise Titu din ce ]n ce mai

]nsufle\it, c[ci ]n afacerea aceasta el nu vedea dec`t c[ tat[l s[u e un martir al iubirii pentru \[ranul rom`n. Dar ce are a face, tat[! Trebuie s[ fii m`ndru c[ suferi fiindc[ ai ap[rat pe un rom`n, chiar dac[ rom`nul s-a ]nt`mplat s[ fie un mi=el...

E o fapt[ superb[!

— Dar tu nu-\i ]nchipui ce urm[ri grele poate s[ aib[! gemu b[tr`nul pu\in mai ]mb[rb[tat, g`ndindu-se la cuvintele judec[-

torului despre „calomnie“ =i „tribunal“.

— Cu c`t vor fi mai grele, cu at`t te vei ridica mai sus ]n stima tuturor! zise t`n[rul invidios c[ nu este el ]n locul

]nv[\[torului, s[ se poat[ l[uda pretutindeni cu sacrificiile lui pentru cauza neamului.

238

Ion

D[sc[li\a =i fetele, auzind de sechestru =i de licita\ie, se a=ternur[ pe bocete =i vaiete c[ ru=inea aceasta nemaipomenit[ are s[ distrug[ norocul Laurei, fiindc[ Pintea are s[ afle =i s[-i ]ntoarc[ spatele... Ca s[ arate c`t sunt de convinse c[ a=a are s[ fie, fetele nici nu mai continuar[ ]n ziua aceea lucrul la trusou, l[s`nd ]n ma=ina de cusut un cear=af de plapum[

aproape ispr[vit, cu sumedenie de ajururi =i dantele =i cu mo-nograma ei brodat[ frumos ]ntr-un col\. Titu se sili toat[ dup[-

amiaza =i toat[ seara s[ le explice c[ sunt proaste dac[ nu vor sau nu pot s[ ]n\eleag[ c[ e vorba numai de o form[. Femeile

]ns[ nu admiteau nici o l[murire =i Laura nu se lini=ti dec`t zic`ndu-=i c[ ea nu va mai fi aici s[-i crape obrajii de ru=ine c`nd vor veni cu toba s[ p`ng[reasc[ salona=ul ]n care =i-a

\esut ea visurile ei de fat[... Fire=te c[ ]n asemenea atmosfer[

nici Herdelea =i nici Titu nu mai ]ndr[znir[ s[ le mai pun[ ]n curent =i cu amenin\[rile judec[torului, de=i t`n[rul se l[udase c[ are s[ le spun[ tot din fir ]n p[r.

Av`nd acuma un suflet cu care putea vorbi de temerile ce-l ap[sau, ]nv[\[torul se sim\i mai ]nviorat =i mai u=urat. P`n[

una-alta ]ns[ trebuia s[ vad[ mai de aproape de =coal[, c[ci se putea lesne ]nt`mpla s[-i pice o vizit[ a subinspectorului care, dup[ retragerea lui Cernatony, se va ar[ta desigur =i mai zelos ca ]n trecut, ]n n[dejdea c[ o s[ fie numit el inspector.

De aceea mai citea, nu lipsea de la =coal[, ca s[ fie preg[tit pentru orice ]mprejurare. R`vna aceasta de altfel ]i f[cea bine risipindu-i pu\in g`ndurile mohor`te.

}ntr-adev[r, ]n ultima zi ]nainte de vacan\ele Pa=tilor, se opri o calea=c[ falnic[ ]n fa\a =colii. Era subinspectorul Horvat care

]nadins venise a=a de t`rziu =i pe nea=teptate. St[tu ]n clas[

vreo dou[ ore, cercet`nd tot, ascult`nd pe to\i copiii,

]ncurc`ndu-i numai pe ungure=te =i str`mb`ndu-se ur`t dac[

nu-l ]n\elegeau... }n sf`r=it isc[li jurnalul-program =i spuse lui Herdelea, ]ncruntat:

— Ar fi bine s[ te ocupi mai mult =i mai serios... }\i recomand chiar s[ te ocupi, dac[ nu vrei s[ ne sup[r[m!

239

Liviu Rebreanu

Tr[sura plec[ cu d`nsul ]n goan[, vr`nd s[ inspecteze ]n aceea=i zi =i =colile din Jidovi\a =i din Armadia.

Herdelea, cu p[l[ria ]n m`n[, ]=i f[cu cruce c`nd nu-l mai v[zu =i murmur[ am[r`t:

— O, bat[-te m`nia lui Dumnezeu, c[ acru mai e=ti!

Oft[, d[du drumul copiilor =i porni spre cas[ cu capul ]n p[m`nt.

— Asta-i r[splata dup[ treizeci de ani de munc[! se g`ndi d`nsul ab[tut. Numai cinci ani... numai cinci ani s[-mi mai ajute Dumnezeu! Pe urm[ ai dracului s[ fie to\i inspectorii din lume...

Din pensioara mea voi tr[i =i eu omene=te cu baba, c[ p`n[

atunci poate s[ se a=eze =i copiii, dac[ o vrea Atotputernicul.

El, care-=i b[tea joc de d[sc[li\[ pentru c[ bolborosea mereu rug[ciuni, acuma, c`nd nevoile =i nepl[cerile se \ineau de d`nsul ca scaiul de oaie, ]=i punea toat[ n[dejdea ]n puterea cereasc[ =i-=i ]nt[rea inima ]n[l\`ndu-=i cugetul fierbinte =i umilit spre Dumnezeu.

Seara, dup[ cin[, pe c`nd Herdelea povestea am[nun\it vizita subinspectorului, se pomenir[ ]n cas[ cu Ion, cu o

]nf[\i=are foarte fericit[, r[sp`ndind parc[ numai bucurie ]n jurul lui. Familia ]nv[\[torului r[mase tr[snit[ de ]ndr[zneala aceasta. Titu, ]ncetul cu ]ncetul, spusese totu=i surorilor lui =i apoi mamei cum a tr[dat Ion pe Herdelea =i c[ urmarea poate s[ fie o mare nenorocire. Aceasta, precum =i purtarea fl[c[ului

]n vremea din urm[, f[cuse ca acuma s[ fie privit drept cel mai netrebnic om din sat. Astfel, f[r[ a-i r[spunde la bun[ seara, d[sc[li\a, tremur`nd de m`nie =i sc[p[r`nd sc`ntei din ochi, se n[pusti asupra lui:

— Gros obraz ai, becisnicule, dac[, dup[ tic[lo=iile pe care le-ai f[cut ]nv[\[torului, mai ]ndr[zne=ti s[ ne treci pragul!

Ion ]ns[ nu se sfii deloc =i zise lini=tit =i supus, dar cu aceea=i fa\[ mul\umit[:

— Amu ierta\i-m[!... Z[u, doamn[, ierta\i-m[!...