Cur`nd ie=i din sat, uit`nd c[ pornise la Toma, cuprins numai de g`ndurile mo=iei sale. }=i afl[ p[m`nturile neatinse, a=ternute cu p`nz[ groas[ de z[pad[... Fiindc[ tot a venit p`n[ aici =i p[durea era aproape, se duse s[ dea o rait[, chibzuind c-ar fi bine s[-=i mai care c`teva s[nii de lemne p`n[ ce nu ]ncepe om[tul s[ se topeasc[, cel pu\in s[ nu mai aib[ grija asta p`n[
]n iarna viitoare. }nv`rtindu-se prin p[dure =i ochindu-=i copacii de t[iat, ]i veni ]n minte claia de lemne din gr[dina lui Toma =i apoi hot[r`rea cu care plecase de acas[. Atunci se
]nfurie c[ s-a l[sat ]nfrico=at =i se ]ntoarse gr[bit spre sat. „Adic[
mie s[-mi fie ru=ine c[ n-au ei obraz? morm[i el din ce ]n ce mai sup[rat. Apoi, dac[-i a=a, stai c[ ]ntorc eu cojocul!“
George ad[pa vitele. Cump[na f`nt`nii sc`r\ìa ascu\it ]n vreme ce g[leata plin[ se ]n[l\a greoi.
Vasile Baciu intr[ ]n ograd[ tr`ntind porti\a =i, apropiindu-se de fl[c[u, zise cu glas r[stit:
— Bine, m[i George, apoi a=a te por\i tu cu mine? Apoi de-aceea te-am ogoit eu ca ochii din cap =i te-am ]mbr[\i=at =i te-am cinstit, ca s[ m[ faci de ru=inea lumii =i pe urm[ s[-ntorci spatele?
George, foarte lini=tit, ridic[ g[leata =i o r[sturn[ peste ghea\a de c`teva degete ce se prinsese ]n jgheabul de l`ng[
f`nt`n[. Apa se rostogoli n[valnic, ]mpro=c`nd boturile care 191
Liviu Rebreanu
sorbeau cump[tat =i speriindu-le, a=a ]nc`t toate se ]n[l\ar[ o clip[ ca la comand[.
— Cum ai zis, bade Vasile? f[cu fl[c[ul, ]ntorc`nd numai capul =i \in`nd cu am`ndou[ mìnile g[leata goal[.
Nep[sarea =i r[ceala lui George ]l scoaser[ din \`\`ni. Strivi o sudalm[ ]ntre din\i =i apoi urm[, tot dojenitor, dar c[ut`nd s[ se st[p`neasc[:
— Apoi v[d c[ nu e=ti om de treab[, m[i b[iete, auzi tu?
— Apoi de ce? zise George nemi=cat.
— Apoi pentru c[ nu e=ti de treab[, auzi? Te-ai legat de fata mea, ai l[sat-o cu p`ntecele la gur[ =i amu te faci c[ nici n-o cuno=ti... A=a \i-i \ie omenia, ai?
— Eu?
— Vezi bine c[ tu!
Fl[c[ul d[du drumul g[le\ii, ]=i =terse mìnile pe cioareci
=i veni l`ng[ Vasile, p[=ind foarte greoi =i av`nd pe fa\[ un z`mbet comp[timitor care-\i plesnea obrajii. Se uit[ drept ]n ochii lui Baciu =i vorbi cump[tat, ca =i c`nd ar vrea s[ risipeasc[
din mintea lui orice ]ndoial[:
— Apoi s[ =tii c[ gre=e=ti, bade Vasile, c[ eu nu-s de vin[!
Nu, crede-m[! Eu pot s[ pun m`na pe cruce c[ nici nu m-am atins de ea... Mie mi-a fost tare drag[ Anu\a =i am venit pe la dumneavoastr[ =i m-am silit ]n fel =i chip s[ facem cum e mai bine. Apoi dac[ s-a ]nt`mplat altfel, nu-i vina mea, bade Vasile. C[ eu m-am dat la o parte c`nd am v[zut cum a ie=it altul noaptea din cas[ =i ]nc[ am auzit ce-am auzit...
Vasile Baciu pricepu ]ndat[ =i sim\i ca =i c`nd l-ar fi tr[snit cu o m[ciuc[ ]n cre=tetul capului. Ochii i se ro=ir[ =i ograda
]ncepu s[ se clatine mereu mai tare, apoi s[ se ]nv`rteasc[
parc[ s-ar fi zdruncinat p[m`ntul. Mai ascult[ o vreme jelania fl[c[ului, imput[rile lui, m`ngìerile lui, dar nu le mai
]n\elegea. V[zu ca prin vis cum vine spre d`n=ii mama lui George, care vorbi mult cu glasu-i pl`ng[tor, ]=i fr`nse mìnile, se ]nchin[, se uit[ spre cer... }n creierii lui ]ns[ nu mai p[trundea nimic. Acolo se z[vor`se singur g`ndul c[
192
Ion
George nu-i vinovat =i acuma se zv`rcolea ca o fiar[ prins[
]n capcan[.
Se ]ntoarse acas[, f[r[ s[ =tie cum, n[ucit, b[l[b[nindu-se pe picioare mai r[u dec`t dac[ ar fi b[ut trei zile =i trei nop\i.
Drumul i se p[ru nesf`r=it. De-abia a=tepta s[ soseasc[, s[ se izbeasc[ cu capul de to\i pere\ii, cel pu\in astfel s[-=i ast`mpere chinul ce-l rodea ne]ncetat.
C`nd deschise poarta, v[zu pe Ana care venea de la g`rl[
cu co=ul ]nc[rcat de rufe limpezite. Cum o z[ri, Vasile sim\i o tres[rire aprig[. }ntr-o clip[ mintea i se lumin[ iar =i ]n g`ndurile lui r[s[ri Ion al Glaneta=ului, cu o ]nf[\i=are dispre\uitoare =i triumf[toare, ar[t`nd cu m`na p`ntecele Anei. Apoi, repede, fata disp[ru, r[m`n`nd ]n ochii lui numai burta ei ]ncins[ cu betele tricolore peste zadiile sumese, o burt[ uria=[, vinovat[, ur`t[, a\`\[toare, ]n care ru=inea se l[f[ia sfid[toare =i trufa=[.
C`nd a dat cu ochii de tat[l s[u, Ana s-a oprit ]ncremenit[
de privirea lui rece, st[ruitoare =i s[lbatic[ ce-i str[b[tea ]n inim[ ca un pumnal. Groaza i se trezi ]n suflet at`t de sf`=ietoare c[ ]ncepu s[ \ipe desperat[, cu un glas foarte sub\ire:
— Nu m[ omor], t[tuc[, nu m[ omor], nu m[ omor]!
Co=ul ]i c[zu din bra\e, rufele albe se ]mpr[=tiar[ prin z[pad[, iar mìnile ei moarte se ]ncruci=ar[, ca o ap[rare, pe p`ntecele rotund ]n vreme ce \ip[tul ei se repeta tot mai jalnic, mai slab =i mai r[gu=it.
}ntocmai ca fiara care, cu privirea st[p`nitoare =i-a ame\it prada, dar totu=i spre a-=i spori pl[cerea s`ngeroas[, mai a=teapt[ un r[stimp ]nainte de-a o zdrobi, tot astfel =i Vasile Baciu st[tu pe loc sorbind cu ochii dezn[dejdea Anei =i ascult`ndu-i strig[tele ]ngrozite care ]l ]nt[r`tau ca ni=te ]ndemnuri vr[jma=e... }n sf`r=it, cu pa=i grei =i rari, se apropie de ea,
