ad[ug[ Ion cu un r`njet r[ut[cios care-i ]nnegri toat[ fa\a.
— Nu \i-e ru=ine obrazului s[ vorbe=ti a=a, afurisitule =i sp`nzuratule! izbucni doamna Herdelea revoltat[. Voi nenoroci\i fetele =i le face\i de r`s =i pe urm[ v[ mai bate\i joc de suferin\ele lor... Tic[losule!...
Ion str`nse iar din umeri, ]n semn c[ oc[rile d[sc[li\ei =i intr[ pe o ureche =i-i ies pe cealalt[. Dar apoi, auzind glasul
]nv[\[torului care se ]ntorcea acas[ vorbind tare cu Macedon Cerceta=u, intr[ repede ]n tind[:
— Da ce-i, domnule ]nv[\[tor, ce minune s-a ]nt`mplat?
]ntreb[ Zenobia nemaiput`ndu-=i st[p`ni curiozitatea.
— }ntreab[-\i mai bine odrasla, c[ el =tie mai multe ca to\i!
zise Herdelea sup[rat. P`n[ am ajuns eu, se ispr[vise b[taia, povesti d`nsul familiei ner[bd[toare, urc`nd ]n pridvor. A l[sat-o mai mult moart[ dec`t vie, biata fat[... Am v[zut-o. |i se fr`nge inima. E plin[ de s`nge =i zdrobit[ ca o gr[mad[ de carne. Vai de sufletul ei, nenorocita!... Acum Vasile s-a mai ast`mp[rat.
L-am dojenit, dar ]n zadar. Zice c[ Ana e grea ]n vreo cinci luni cu Ion al Glaneta=ului =i c[ de-aceea a b[tut-o...
6
A doua zi Vasile Baciu se a=ez[ de diminea\[ ]n c`rcium[
=i b[u p`n[ t`rziu dup[ pr`nz, singur, ]ncruntat, t[cut, izbind doar ]n r[stimpuri cu pumnul ]n mas[ at`t de stra=nic c[ Avrum tres[rea dup[ tejghea =i repede se uita dac[ n-a spart cumva vreo sticl[ sau vreun pahar, pe urm[ pl[ti cinstit p`n[ la un 196
Ion
ban, trecu acas[ =i se n[pusti iar asupra Anei, plin[ de v`n[t[i,
=i o b[tu p`n[ ce o scoaser[ vecinii din mìnile lui.
A treia zi ]ns[ parc[ se mai potoli. Spre amiaz[ lu[ de m`n[
pe Ana =i-i vorbi foarte lini=tit, dar cu aceea=i lucire rece =i ciudat[ ]n ochi, cu care o ]ngrozise alalt[ieri:
— Ascult[-m[, draga tatii, =i ia seama bine ce-\i spun, c[-s om b[tr`n =i m`ncat de toate necazurile din lume. O dat[ nu m-ai ascultat =i tare r[u ai p[\it... Amu ce s[ mai faci? Ai gre=it, vezi bine, c[ cine nu gre=e=te. A=a-i omul. Dar gre=eala ]ndreptare a=teapt[, altminteri ne-ar m`nca to\i cìnii... Amu m-am g`ndit =i eu, =i m-am r[zg`ndit, c[-s mai h`r=ìt cu via\a... Cu p`ntecele la gur[ vezi tu bine c[ nimeni ]n lume n-are s[ te ia...
Vasile Baciu se opri, scr`=ni din din\i. Dar nu ]ng[dui s[-l cotropeasc[ m`nia, ci, ]nghi\ind scuipatul, ]ntinse g`tul =i urm[
mai rar, ]ndulcindu-=i iar graiul:
— Tu ai gre=it, draga tatii, tu singur[ trebuie s[-\i ]ndrep\i gre=eala... A=a!... Ori poate nu zic bine?... Ba zic, zic... Ei,
=-apoi am socotit c[ s[ te duci tu la Glaneta=u t[u, c[ tu \i l-ai ales, dac[ nu m-ai ascultat, =i s[ te ]n\elegi cu feciorul... C-a=a se cade, fata tatii!... A=a! S[ v[ ]nvoi\i cum o fi mai bine, c[ eu n-am ce s[ m[ amestec... A=a, draga tatii...
— Apoi s[ m[ duc, t[tuc[, b`lbì Ana cu glas pl`ns, cu ochii ]ncremeni\i de spaim[.
— Apoi s[ te duci, draga tatii, zise Baciu mohor`ndu-se iar.
+i Ana porni ]ndat[ spre Glaneta=u, cu sufletul greu, cu trupul zdrobit. Mintea-i era stoars[ ca un burete uscat. Nici o n[dejde, dar nici ne]ncredere. Mergea cum o purtau pa=ii, ca un cìne izgonit. }i iu\ea mersul groaza privirii ciudate a b[tr`nului ]n care f`lfìa parc[ moartea ei.
Se pomeni ]n casa Glaneta=ului, f[r[ s[-=i dea seama dac[ a
]nt`lnit pe cineva ]n cale, dac[ afar[ e vreme bun[ ori e vreme rea. +i ]n cas[ v[zu pe Ion st`nd la mas[, cu un briceag ]n m`n[
=i crest`nd o ceap[ mare, ro=ie, iar pe mas[ v[zu o pìne de m[lai abia ]nceput[, o bucat[ zdrav[n[ de sl[nin[ groas[ =i ni=te sare pisat[ ]ntr-un nod de p`nz[tur[. La vatr[ clipocea Glaneta=u, 197
Liviu Rebreanu
cu luleaua at`rnat[ ]n col\ul gurii, cu mìnile ]n poal[, iar Zenobia str`ngea j[ratic sub o crati\[ cu trei picioare.
Fata se a=ez[ nepoftit[ pe lavi\[, c[ci genunchii ]i tremurau ca piftia, =i r[mase cu ochii umezi a\inti\i asupra lui Ion care, lini=tit, ca =i c`nd nici n-ar fi z[rit-o, t[ia cu briceagul o mu=c[tur[ de sl[nin[, o potrivea pe o felie bun[ de m[lai, o v`ra ]n gur[, t[v[lea prin sare ceapa crestat[ =i apoi ]mbuca dintr-]nsa cu mult[ poft[. Ana t[cea f[r[ s[ =tie ce a=teapt[ =i se minuna de nep[sarea lui ne]n\eleas[, atunci c`nd ]n sufletul ei clocotesc durerile numai =i numai pentru c[ l-a iubit pe el mai ad`nc dec`t orice ]n lume.
}n cas[ se ]nst[p`nise o t[cere fr[m`ntat[ doar de molf[itul fl[c[ului care, ]n urechile Anei, r[suna batjocoritor. Apoi deodat[ glasul Zenobiei, ascu\it =i mirat, parc[ o trezi dintr-o aiurare:
— Ai mai venit =i pe la noi, Anu\[?
Ana nu =tia ce s[ r[spund[ =i totu=i ]=i auzi ]ndat[ vocea ei
]ns[=i, pl`ns[ =i fricoas[:
— Am venit, lele Zenobie... am venit pentru Ionic[...
Iar se ]n\eleni t[cerea ]n odaie. Pe urm[ Ion scr`=ni din\ii, mu=c`nd v`rtos din ceap[. Fata ridic[ speriat[ ochii spre el, pe c`nd f[lcile lui ron\[iau rar =i pielea i se ]ntindea =i se ]ncre\ea pe obraji.
Trecur[ astfel c`teva clipe lungi. Fl[c[ul se ro=i ]nghi\ind
]n plin, apoi zise ]ncet, f[r[ s[ se ]ntoarc[ la ea:
— Da ce-i porunca, Ana? Ce vrei cu mine?
