]ntr-o c[su\[ foarte hodorogit[, cu stre=inile a=a de joase c[
trebui s[ se plece ca s[ poat[ p[trunde ]n tind[.
O bab[ uscat[, ]ncovoiat[ r[u de spinare, cu o broboad[
cenu=ie ]n cap, ]l pofti speriat[ ]n cas[, repezindu-se s[ =tearg[
cu =or\ul lavi\a, ca nu cumva s[ se murd[reasc[ domni=orul dac[
ar pofti s[ =ad[. Spaima ]ns[ ]i lic[rea ]n ochii cu care fura c`nd pe Titu, c`nd pe cele dou[ str[ji r[mase ]n u=a tinzii.
— Apoi s[ ne ierta\i, domni=orule, c[ la noi e ur`t, murmur[ baba cu glas jalnic. Ne m[n`nc[ s[r[cia =i necazurile, domni=orule, p[catele noastre!
Titu o privi lung =i se cutremur[ de o ru=ine ciudat[ ame-204
Ion
stecat[ cu dezgust. B[tr`na i se p[ru o n[lucire din visurile lui, ]ntruchip`nd mizeria =i ]ntunericul. Vru s-o lini=teasc[ cu o vorb[ bl`nd[, dar nu ]ndr[zni s[ deschid[ gura =i-=i v`r] nasul
]n registrul de sechestre unde o g[si ]nsemnat[ cu o datorie de peste dou[ sute de coroane. C`nd auzi baba de dou[ sute, holb[ ochii uluit[, r[mase c`teva clipe cu gura c[scat[, apoi
]n\eleg`nd, izbucni brusc ]ntr-un hohot de pl`ns, bolborosind desperat[:
— Vai de mine, domni=orule! Dou[ sute!... Vai de mine =i de mine!
Lacrimile ei g`lgìau at`ta durere ]nc`t Titu avu o ]ncle=tare
]n beregat[. Se uit[ z[pacit la str[jile din tind[ care se sc[rpinau
]n cap sub rev[rsarea de soare prim[v[ratic. Lumina vie ]l f[cu s[ tresar[, ademenindu-l, sim\ind-o cum i se prelinge ]n suflet, cum ]i p[trunde ]n toate taini\ele, schimb`ndu-se ]ntr-o mil[
din ce ]n ce mai l[murit[ =i mai st[p`nitoare. „Ce-s eu aici?
Ce caut eu aici?“ se g`ndi atunci d`nsul, ]n vreme ce bocetele b[tr`nei ]i murmurau ]n urechi ca ecoul unei chem[ri
]ndep[rtate.
— Apoi, uite, bab[, trebuie s[ pl[te=ti, c[ altfel ]\i iau z[loage =i-\i v`nd tot, tot! vorbi ]n acela=i timp gura lui cu glas aspru care i se p[rea at`t de str[in ]nc`t de-abia ]l mai cuno=tea
=i mir`ndu-se cum poate rosti asemenea cuvinte.
— N-am nimic, domni=orule, afar[ de sufletul din oase!...
N-am!... Dar ia-mi-l, ia-mi-l!... C[ feciorul mi-i ]n c[tane de doi ani de zile =i c`t amarul de p[m`nt ne-a l[sat Dumnezeu, acolo zace ]n paragin[ de m[ doare inima... Numai sufletul mi-a mai r[mas... Amu ]ncaltea ia-mi =i sufletul, domni=orule!...
}n inima lui Titu izbucni o flac[r[ nou[, ca dintr-un foc mocnit prea ]ndelung. }n minte ]i r[s[ri ]ntrebarea chinuitoare:
„De ce s[-i iau eu sufletul? De ce eu? De ce tocmai eu?“
St[tu mult nemi=cat, f[r[ s[ rosteasc[ o vorb[ =i f[r[ s[ mai
]ndr[zneasc[ s[ ridice ochii la baba care pl`ngea mereu, ]=i sufla nasul zgomotos, se ]nchina =i se jura. Lui ]i era ru=ine de str[ji c[ se ]nduio=eaz[ =i totu=i n-avea puterea s[-=i ]nving[
205
Liviu Rebreanu
sl[biciunea. Pe urm[ deodat[ se zgudui, se uit[ iar ]n registru, cl[tin[ din cap =i morm[i sup[rat:
— Atunci poate c[ sunt gre=ite socotelile? Ori ce Dumnezeu?... Ori nu se poate?... Adic[ ce gre=eli, ce...?
Se ag[\[ ]ndat[ de cuv`ntul „gre=eli“ ca un ]necat. Ie=i furios din cas[, urmat de str[jile care p[=eau nep[s[tor, cl[tin`nd din cap ca ni=te animale trudite. Se duse drept la prim[rie =i spuse indignat notarului c[ registrul de impozite trebuie s[ fie gre=it. Friedman z`mbi cu superioritate =i-i r[spunse c[ ga-ranteaz[ exactitatea socotelilor, deoarece au fost lucrate chiar de d`nsul =i copiate de fiul s[u, un matematician de m`na ]ntì.
Dar, dac[ \ine s[ se conving[, slobod e s[ revad[ toate capi-tolele, de=i, dup[ umila-i p[rere, ar fi mai bine s[ continue sechestrele =i s[ nu mai piard[ vremea degeaba.
Titu ]=i d[du seama c[ ]n registru nu poate fi nici o gre=eal[ =i c[-i trebuie=te doar un pretext spre a nu fi nevoit s[ mai colinde casele de pe la margini. Se sim\ea mic =i ros de o am[r[ciune care parc[-i s[rbezea s`ngele =i-i infiltra ]n suflet o sc`rb[ mare de sine ]nsu=i. Zv`rcolindu-se s[-=i ]mpr[=tie sim\[m`ntul acesta, se a=ez[ la un birou ]nc[rcat de h`r\oage =i, ma=inal, ]ncepu s[
adune, s[ scad[ =i s[ combine fel de fel de cifre, s[ r[sfoiasc[
pentru fiece nume ]n c`te cinci-=ase foliante. }n ochii lui ]ns[
r[m[sese ]ntip[rit[ at`t de ad`nc baba cu fa\a zb`rcit[ de cute =i str`mbat[ de pl`ns, ]nc`t pe toate paginile tremura chipul ei mustr[tor, ]n vreme ce ]n urechi ]i vuia mereu ca o imputare din ce ]n ce mai aspr[: „Ia-mi =i sufletul, domni=orule!...“
Dup[ un r[stimp de b`jbìri, r[bdarea ]l p[r[si. S[ri de la mas[ aproape desperat =i porni s[ se plimbe de ici-colo prin cancelaria colboas[, nec[jindu-se s[-=i goneasc[ vedenia ba-bei din minte. }ncerc[ s[ fug[ cu g`ndurile la Rozica, la
]mbr[\i=[rile ei calde, la =oaptele ei dulci. }n zadar, c[ci se pomenea cu ]nchipuirea iar[=i ]n cocioaba d[r[p[nat[, ]n fa\a b[tr`nei schimonosite de durere, silit s[-i aud[ bocetele dojenitoare. Pe urm[ se ru=in[ c[, ]n asemenea clipe, mai poate s[
se g`ndeasc[ la Roza Lang =i-l cuprinse chiar un fel de sil[ de 206
