CUPRINS
Ion
Capitolul VI
NUNTA
1
Notarul din Gargal[u, jidov ca mai to\i notarii comunali din Ardeal, primi pe Titu foarte c[lduros, deoarece auzise c[ e poet =i nu voia s[ se cread[ c[ el nu =tie s[ aprecieze poezia, mai cu seam[ fiind dintre notarii cei de mod[ veche care nu prea =tiau mult[ carte. }i potrivi o odaie de culcare la prim[rie,
]n cabinetul unde se oficiau c[s[toriile civile, ca s[ nu-l supere nimeni =i s[ poat[ lucra ]n tihn[, c`nd i-ar veni inspira\ia, fire=te afar[ de orele de birou.
— Poe\ii au nevoie de singur[tate =i de iubire, ]i zise notarul tr[g`nd cu ochiul. Aici ]ns[ va trebui s[ te mul\ume=ti cu muze mai rustice! Hehehe!...
Masa o lua ]mpreun[ cu familia Friedman: not[reasa, o ev-reic[ habotnic[, gras[, ve=nic murdar[ =i cu obrajii ]n\esa\i de pistrui, apoi o feti\[ de vreo cincisprezece ani, care se ]ndr[gosti de Titu de la prima vedere, n[d[jduind c[-i va face =i ei poezii, =i ]n sf`r=it un b[ietan de vreo dou[zeci de ani, student ]n drept, care ]nv[\a acas[ =i numai la examene se ducea la Cluj...
Totu=i Titu se sim\ea r[u aici =i, ]n sinea lui, blestema clipa c`nd s-a ]nvoit s[ plece de-acas[ =i s[ se despart[ de Roza.
Desp[r\irea aceasta ]i r[nise inima =i-i zdrobise chiar dragostea de via\[. }ncerca s[ se m`ngìe c[ ]n fiecare joi se va duce cu Friedman ]n Armadia, iar de acolo, sub pretext c[ vrea s[-=i vad[ p[rin\ii, se va repezi ]n Jidovi\a s[ str`ng[ ]n bra\e pe doamna Lang. Dar o s[pt[m`n[ f[r[ Roza i se p[rea o ve=nicie... Apoi mai ascundea ]n suflet =i durerea c[ nici n-a putut m[car s[-=i ia r[mas bun de la ea la plecare. Au fost 201
Liviu Rebreanu
nevoi\i s[ se despart[ ca doi str[ini, f[r[ o s[rutare fierbinte, f[r[ o lacrim[ alin[toare, c[ci Lang s-a nimerit s[ tr`nd[veasc[
toat[ vremea pe acas[, tocmai ]n ziua aceea. Doar o str`ngere de m`n[ tremur[toare =i o privire ]nmuiat[ ]n regrete a putut aduce cu sine ]n satul str[in care i se p[rea mai mohor`t ca o temni\[... +i vina tuturor suferin\elor lui c[dea numai ]n sarcina notarului. Dac[ nu ar fi ie=it d`nsul ]n calea lui Herdelea, nici Titu n-ar fi trebuit s[ p[r[seasc[ pe Roza... De aceea t`n[rul privea pe Friedman =i toat[ familia lui ca pe ni=te du=mani de moarte =i-i ura c`t se putea ]n ]mprejur[rile ]n care se g[sea.
De c`nd a ]nceput s[ iubeasc[ pe Rozica, l-a cuprins o dragoste deosebit[ pentru to\i ungurii =i ovreii, fiindc[ ea era unguroaic[ m[ritat[ cu un ovrei. Dragostea se manifesta prin pl[cerea de a vorbi ungure=te. Venind acuma ]ntr-un sat unguresc, =i-a ]nchipuit c[, auzind =i vorbind mereu ungure=te, va avea impresia c[ e tot ]n apropierea Rozei =i astfel ]=i va mai r[cori dorul. |[ranii care aveau treburi pe la prim[rie vorbeau ]ns[ mai mult rom`ne=te, ]ntì pentru c[ tuturor le era mai la ]ndem`n[ =i apoi fiindc[ notarul ]nsu=i nu cuno=tea limba statului dec`t tocmai c`t ]i cerea slujba, iar acas[ sporov[ia numai evreie=te sau rom`ne=te, c[ci not[reasa, cu toate silin\ele, nu fusese ]n stare s[ ]nve\e nici o boab[ ungure=te.
Singur feciorul notarului, studentul, se pref[cea c[ nu pricepe rom`ne=te; deoarece ]ns[ ]=i d[dea aere de gravitate savant[, lui Titu ]i era sc`rb[ de el =i-l ocolea.
Am[r`t =i m`hnit, Titu totu=i se apuc[ serios de munca ce i-o
]mp[r\ea cu d[rnicie Friedman care, nefiind sigur c`t[ vreme va sta la d`nsul poetul, c[uta s[ profite de h[rnicia lui spre a-=i pune la zi lucr[rile r[mase =i ]ngr[m[dite de luni de zile. Pe Titu ]l plictisea monotonia acelora=i formule =i tipare, dar nu-l ]mpiedica de a munci cu r`vn[ ]n a=teptarea zilei de joi, c`nd va revedea pe Roza. Se sim\ea chiar m`ndru c[ se jertfe=te scriind „bilete de vite“, „liste de impozite“ =i alte lucruri prozaice, ]n loc s[ pluteasc[
]n sfere senine, s[ f[ureasc[ versuri ]naripate...
Joia sosi ]mpreun[ cu o decep\ie cr`ncen[. Notarul ]i spuse 202
Ion
cu p[rere de r[u c[ nu-l poate lua cu el ]n Armadia, c[ trebuie s[ umble negre=it prin comun[, s[ zoreasc[ str`ngerea biru-rilor =i s[ pun[ sechestre celor r[ma=i prea mult ]n urm[, deoarece percep\ia ]l amenin\[ cu amend[ dac[ nu va v[rsa ]n trei zile m[car sumele de pe semestrul trecut.
Parc[ nici o zi, ]n via\a lui Titu, n-a fost mai posomor`t[ ca joia aceasta. Fierbea, ]njura =i-=i blestema soarta v[z`nd cum pleac[ Friedman, iar el trebuia s[ stea pe loc. Era c`t pe-aci s[
se bat[ cu b[iatul notarului, care veni s[-i \ie de ur`t =i s[ dis-cute politic[. Pe urm[ ]=i zise c[ Friedman nu putea s[-i fac[
asemenea m[g[rie dec`t ]ndemnat de Herdelea =i ca s[-l
]nstr[ineze de Roza. Spre a se r[zbuna nu ie=i toat[ ziua din cancelarie, arunc[ ]ntr-un col\ registrele de sechestre =i, ]n schimb, compuse pentru Roza o scrisoare lung[ de nu se mai ispr[vea, ]nfl[c[rat[ de patim[ =i udat[ de lacrimi, pe care voia s[ i-o trimit[ cu un om tocmit ]nadins, chiar dac[ l-ar costa leafa ]ntreag[ pe o lun[.
A doua zi, recitindu-=i scrisoarea, i se p[ru cam umflat[ =i o rupse. Se mai potolise pu\in cu speran\a joii viitoare. Cum a r[bdat o s[pt[m`n[, va mai r[bda c`teva zile. Revederea va fi cu at`t mai pl[cut[... Notarul ]i povesti c[ s-a ]nt`lnit ]n Armadia cu Herdelea =i cu Ghighi, care ]i trimit multe s[rut[ri, =i g[si c[ a f[cut foarte bine cru\`nd pe oameni cu sechestrele, deoarece percep\ia tocmai i-a mai acordat o am`nare cu birurile.
Joia urm[toare Titu p[\i la fel =i totu=i se m`hni parc[
mai pu\in ca ]ntìa oar[. }ntre timp cunoscuse pe preotul calvin, om m[runt, slab =i cu o musta\[ foarte c[runt[, =i pe preoteasa, gras[, voinic[, ]nalt[ ca un jandarm, care erau certa\i =i nici nu vorbeau cu notarul. Cu ace=tia ]mpreun[
Titu oc[ra ]n fiecare sear[ pe Friedman =i astfel se mai r[corea =i-=i uita aleanul.
}n cele din urm[ totu=i trebui s[ plece prin sat, cu str[jile, dup[ biruri. Atunci de-abia v[zu d`nsul mai bine comuna =i oamenii. +i v[z`nd, i se str`ngea inima de remu=c[ri =i imput[ri,
=i-=i zicea din ce ]n ce mai ]ntristat: 203
Liviu Rebreanu
— Uite ce orb am fost!... Unde mi-a fost sufletul p`n[ acuma?
Gargal[ul era un sat cam de vreo dou[ ori c`t Pripasul, a=ezat pe \[rmul st`ng al Some=ului, pe un =es drept ca masa.
}n mijloc se ]n[l\a trufa=[, cu un coco= alb ]n v`rful turnului, biserica ungureasc[ nou[, iar ]n apropiere =coala statului, cu coperi=ul ro=u de \igl[, cu dou[ etaje, sever[ =i poruncitoare ca o st[p`n[ nemiloas[. Primprejur se ]n=irau numai case bune, cele mai multe de piatr[, cu ogr[zi largi, acareturi bogate, vite frumoase. Pe la margini, ca ni=te cer=etori fl[m`nzi, se r[zle\eau bordeie murdare, umile, ]nvelite cu paie afumate =i, ]ntr-un col\, ru=inoas[, se ascundea parc[ bisericu\a rom`neasc[ de lemn, d[r[p[nat[, cu turnule\ul \uguiat de =indril[ muceg[it[.
Fiindc[ datoriile mai numeroase erau la m[rgina=i, Titu,
]ndemnat de Friedman, ]=i ]ncepu activitatea printre cocioabele pleo=tite, ]nt`mpinat pretutindeni de dul[i l[\o=i care-l l[trau c-o ]nver=unare at`t de du=m[noas[ ca =i c`nd ar fi mirosit c[ vine cu g`nduri rele. Umbl`nd din cas[ ]n cas[ =i r[scolind mizeria p`n[ ]n fund, se sim\i cuprins ]ncetul cu
]ncetul de o nedumerire mare =i at`t de st[ruitoare c[-i zgudui toat[ firea, mai ales amintindu-i ]ntruna cl[dirile m`ndre din mijlocul satului.
„Aci suntem noi, cei oropsi\i =i s[raci, pe c`nd dincolo ei se l[f[iesc ]n bel=ug“, se g`ndi d`nsul ]n sf`r=it, intr`nd tocmai
