]=i ]nfipse m`na ]n p[rul ei =i, cu o smucitur[ setoas[, o tr`nti jos. Apoi porni s[-i care pumni ]n cap, ]n coaste, ]n burt[, cu o iu\eal[ fulger[toare, g`fìnd =i mugind:
— Rapandul[!... Rapandul[!... Amu te omor!... Neru=inat[!...
Feciorul Glaneta=ului ]\i trebuia?... Na, rapandul[!...
193
Liviu Rebreanu
|ipetele Anei se ]nte\ir[ iar, mai dureroase =i mai dezn[-
d[jduite:
— Iart[-m[, tat[!... Nu m[ omor], tat[!...
Vaietele ei, cu c`t mai sf`=ietoare, cu at`t pe Baciu ]l
]nt[r`tau mai tare =i-l f[ceau s[ r[cneasc[ mai avan, parc[ astfel ar fi vrut s[-i ]n[bu=e glasul. Deoarece ]ns[ strig[tele fetei nu sl[beau, ci se ]ngro=au ca =i c`nd ar izvor] acum din p`ntece, ochii lui umfla\i de m`nie z[rir[ din nou burta batjocoritoare =i
]ndat[ ]ncepu s[ o loveasc[ cu piciorul, icnind mai mul\umit, parc[ prin fiecare izbitur[ =i-ar fi r[corit sufletul. Mìnile Anei,
]ncruci=ate, se sileau instinctiv s[ prind[ loviturile cr`ncene ca-re-i amenin\au rodul p[catului. +i cizmele grele c[deau mereu, sf[r`m`ndu-i carnea zdrelit[ de ger, zdrobindu-i oasele.
Ca ni=te p[s[ri speriate alergau \ipetele fetei, se risipeau chem[toare prin sat, se r[sfr`ngeau peste dealurile zgribulite de frig... Baciu o lovea mereu, parc[ tot mai nes[turat. Apoi, ca s[-i ]n[bu=e vaietele, o tr`nti cu capul ]n z[pada care se ro=i ]ndat[ de s`ngele ce-o podidi pe gur[ =i pe nas, pe c`nd pieptul ei tot mai hor[ia de gemetele neputincioase.
R[cnetele =i strig[tele din ograda lui Vasile Baciu scular[
degrab[ ]n picioare tot satul. Femeile de prin vecini sosir[ ]n-tr-un suflet, dar se oprir[ sp[im`ntate la poart[ =i numai de-acolo ]ndr[znir[ s[-l roage:
— Las-o, bade Vasile, c-ai omor`t-o... Tulai!... Uite-o c[ nu mai sufl[!... Vai de mine =i de mine c-a ucis-o!... S[ri\i, oameni buni, c-o omoar[!... Tulai!
Drept cel dintì b[rbat sosi Avrum care, cu curajul dob`ndit din numeroasele b[t[lii ce s-au desf[=urat ]n c`rciuma lui, intr[
de-a dreptul ]n ograd[ =i se repezi la Vasile:
— Destul, omule!... N-auzi?... Ho, ho! Destul!
Baciu ]ns[ nu mai auzea nimic, iar c`nd Avrum i se ag[\[
de bra\ul cu care lovea, ]l scutur[ ca o pan[, izbind mai ]nd[r[t pe fata ce acuma z[cea nemi=cat[, cu fa\a la p[m`nt, cu mìnile mereu ]mpreunate pe p`ntece, gem`nd foarte rar =i prelung.
194
Ion
Femei =i copii, care au v[zut sau auzit m[car ceva, r[sp`ndeau ]n sat vestea, cu ochii mari de spaim[:
— Vasile Baciu bate de-un ceas pe Ana =i cic[ vrea s-o omoare!
C`\iva b[rba\i de prin apropiere, ]ndemna\i de nevestele lor, venir[ =i ]ncercar[ s[-l ostoiasc[, f[r[ ]ns[ a se repezi ca Avrum, fiindc[ omul, orice ar face ]n ocolul lui, e st[p`n =i str[inul n-are ce s[ se amestece. Vasile Baciu, plictisit de mul\imea de gur[-casc[ =i spre a sc[pa de chil[ielile din ce ]n ce mai st[ruitoare, t`r] fata ]n cas[, aproape le=inat[, ]ncuie u=a =i urm[ b[taia mai cu sete. Strig[tele ei se auzir[ iar[=i, dar mai ]n[bu=te:
— Nu m[ omor]!... Iart[-m[!... T[tuc[!...
Prin ograd[ =i ]n uli\[ lumea adunat[ ]=i f[cea cruce, cl[tina din cap, pe c`nd o bab[ ]=i fr`ngea mìnile spun`nd tuturor:
— A nebunit Vasile, oameni buni, =i n-are s-o lase p`n[
n-o omoar[!...
Florica, fata v[danei lui Maxim Oprea, care se nimerise a fi cea dintì c`nd a ]nceput b[taia, v[z`nd acuma c[ nimeni nu e ]n stare s[ scape pe Ana din ghearele tat[lui s[u, d[du fuga p`n[ la domnul ]nv[\[tor =i-l rug[ s[ vie degrab[ s[ potoleasc[ dumnealui pe Vasile Baciu, c[ de ceilal\i oameni nu mai vrea s[ asculte, at`ta-i de p[g`n. Herdelea s[ri ]ndat[, ]=i puse p[l[ria =i alerg[ la fa\a locului socotind c[, oric`t ar fi de nebun Baciu, tot trebuie s[ se ru=ineze =i s[ ]nceteze c`nd ]i va porunci d`nsul. Fata ]ns[ trebui s[ r[m`n[ s[ povesteasc[
din fir ]n p[r ce =i cum s-a ]nt`mplat. Domni=oarele =i doamna Herdelea se crucir[ de s[lb[ticia be\ivanului de Vasile =i-l blestemar[ =i-1 oc[r`r[ cum se cuvine. Apoi Ghighi ie=i ]n cerdac, urmat[ ]n cur`nd de Laura =i de d[sc[li\a, s[ aud[ \ipetele Anei. Degeaba, c[ci de-aci nu se putea auzi nimic. Pe uli\[
]ns[ era mai mult[ mi=care. Oamenii se str`ngeau p`lcuri-p`lcuri =i vorbeau ar[t`nd des ]nspre locul poznei, mira\i sau
]ngrija\i... La Glaneta=u ]n ograd[, Ion, descoperit, st[tea ca un par, cu urechile ciulite spre sat, cu fa\a-i osoas[ aprins[ de 195
Liviu Rebreanu
o mul\umire stranie; Zenobia, ]n poart[, c[uta parc[ pe cineva s[ schimbe o vorb[ =i s[ afle am[nunte.
— Ai auzit, Ioane, ce-a f[cut Vasile Baciu? strig[ Ghighi din cerdac, cu glas tremurat de mil[.
— Auzit, vezi bine, r[spunse fl[c[ul str`ng`nd nep[s[tor din umeri.
— }ngrozitor! murmur[ Laura ]nfiorat[.
— Las[ c[ bine-i face! Las[ s-o bat[ zdrav[n, c[ i se cade!
