Ion
femeia care l-a orbit at`ta vreme cu iubirea ei zv[p[iat[, ab[t`ndu-l din calea lui.
Titu era acuma singur ]n toat[ prim[ria; str[jile sfor[iau la
]ntrecere pe b[ncile din tind[. }n ferestrele deschise larg prim[vara z`mbea ]n odaie ca o fecioar[ ]ndr[gostit[. Pa=ii t`n[rului, ap[sa\i, c`nd mai rari, c`nd mai gr[bi\i, r[scoleau praful du=umelelor tocite, care, ]n ]mbr[\i=area soarelui, se leg[na ca o boare aurit[... Deodat[ Titu se opri la o fereastr[, cu mìnile la spate, ademenit parc[ de via\a nou[ ce izbucnea atotputernic[ dincolo de zidurile cancelariei. Privirea lui
]nt`lni peste drum =coala ungureasc[, trufa=[, str[lucind ]ntr-o poleial[ de raze. }n curtea mare, prundit[, cete de copii zbur-dalnici se fug[reau =i se jucau, strig`nd plini de voio=ie, supraveghea\i de un ]nv[\[tor t`n[r =i foarte palid, cu ochii at`t de mari c[ de departe p[reau ochelari. Zgomotul =i veselia ajungeau ]n prim[rie mulcomite ]ntr-un murmur cald,
]ntret[iat numai rareori de \ipete scurte, mul\umite. Sufletul lui Titu ]ncepuse s[ se mai ]nvioreze c`nd deodat[ v[zu c[
]nv[\[torul galben se umfl[ =i se rote=te ca un curcan, f[c`nd semn m`nios unui grup de copii ce st[teau deoparte. Cum copiii r[maser[ pironi\i locului de fric[, ]nv[\[torul se duse spre d`n=ii, amenin\`ndu-i cu degetul =i strig`nd. Titu se plec[ spre fereastr[ =i, prin zarva de glasuri vesele, auzi totu=i limpede cuvintele ]nv[\[torului, pline de indignare:
— Numai ungure=te!... Ungure=te!... Trebuie ungure=te!...
Ungure=te!...
}ntr-o clipire toat[ fiin\a lui Titu se schimb[ ]ntr-o ur[
cumplit[ ]mpotriva ]nv[\[torului. Sim\i o pornire n[valnic[ s[
se repead[ la d`nsul =i s[-i ]nfunde ]n inim[ cuvintele amenin\[toare... Ni=te b[t[i de clopot zdr[ng[nir[ ]ns[ atunci
=i, ]ntr-un minut, zgomotele amu\ir[ =i curtea =colii r[mase pustie. Numai cl[direa sc[ldat[ ]n soare privea parc[ mai m`ndr[, mai batjocoritoare, ca o fiar[ care, dup[ ce =i-a ]nghi\it prada, se linge lene=[ pe buze. Niciodat[ p`n[ azi nu b[gase de seam[ c[ un lucru mort ar putea s[ exaspereze pe un om.
207
Liviu Rebreanu
Acum vedea cum casa ro=covan[ de peste drum, cu ferestrele mari =i sclipitoare, vrea s[-l dispre\uiasc[ =i s[-l jigneasc[.
Aceasta ]l ]nfuria =i-i reamintea iar pe baba speriat[ =i cernit[
de suferin\e. „S[-i smulg eu nenorocitei =i sufletul din oase ca pe urm[ colea s[ strige mai \an\o=: numai ungure=te!“
Ridic[ ochii mai sus deasupra =colii, spre cerul albastru, limpede ca o p`nz[ ]ntins[ acoperind nem[rginirea. G`ndurile lui vedeau tot satul ca pe o hart[ uria=[, p[trundeau ]n casele frumoase, bogate, ]ngrijite, adev[rate l[ca=uri de st[p`ni r[sf[\a\i de soart[, se plimbau prin ogr[zile m`ndre unde
]nt`lneau \[rani unguri sf[to=i, cu izmene largi ca rochiile, cu must[\i r[sucite, hodorogind ]n gura mare... Apoi u=oare =i iu\i, ca n[zdr[vanii din basmuri, g`ndurile ocoleau satul, popo-seau ]n cocioabele nec[jite, printre al\i \[rani, ]mpov[ra\i de nevoi, oropsi\i de Dumnezeu =i de oameni, slei\i de munc[ =i de s[r[cie. „+i totu=i al nostru e viitorul! ]=i zise Titu ]nsenin`ndu-se. O cetate ]ncercuit[ de o o=tire descul\[! Degeaba ne ]nfrunt[ cu =coala amenin\[toare, degeaba c`nt[ coco=ul
]n v`rful bisericii... Presiunea noastr[ nu ]nceteaz[ o clip[!
Mul\imea noastr[ ]nainteaz[ mereu... Zidurile lor me=te=ugite se clatin[ =i se f[r`mi\esc ]ndat[ ce le atinge suflarea vie\ii noastre ]nc[tu=ate... St[p`nii tremur[ ]n fa\a slugilor! Slugile! Noi suntem slugile! Al lor e trecutul, al nostru e viitorul!...“
}l g`dila un r`s de mul\umire. }ncrederea ]n sine ]i alun-gase zbucium[rile =i g`ndurile negre. }=i aduse aminte cum ]n S[scu\a, acum vreo zece ani, c`nd a trecut spre Bistri\a, singur v[carul era rom`n =i st[tea ]ntr-o hrub[ ]n capul satului, pe c`nd azi, f[r[ =coal[ =i f[r[ biseric[, jum[tate comuna e rom`neasc[. „Acolo al\i st[p`ni sunt cotropi\i ]ncetul cu ]ncetul de slugile oropsite, dar pline de via\[!“ se g`ndi d`nsul, sim\indu-se foarte fericit c[ are cinstea s[ fac[ parte din neamul obijdui\ilor.
C`nd fu poftit la mas[, merse at`t de bine dispus c[ ]nveseli toat[ familia notarului, de=i era cam sup[rat[ deoarece le pierise o g`sc[, ]ndopat[ =i ]ngrijit[ de ]ns[=i doamna not[reas[. Dup[-
208
Ion
pr`nz Titu se cufund[ ]ntr-o discu\ie pasionat[ cu Friedman =i fiul s[u asupra rom`nilor. Studentul ]ncerca mereu s[ vorbeasc[
ungure=te, dar Titu nu r[spundea dec`t rom`ne=te, parc[ ar fi uitat dintr-o dat[ =i cu des[v`r=ire limba cealalt[, sau parc[ s-ar fi temut c[ ]=i va pierde graiul ]n clipa c`nd ar mai rosti un cuv`nt unguresc. Notarul =i mai ales feciorul s[u sus\ineau cu
]nver=unare c[ politica rom`neasc[ e gre=it[ din temelie, fiind pornit[ dintr-un sim\[m`nt de ur[ ]mpotriva st[p`nitorilor legali ai \[rii =i c[ prin urmare se va sf`r=i printr-un faliment. Titu criti-ca, din ce ]n ce mai ]nd`rjit, str[dania ungurilor de a ucide prin dezna\ionalizare un neam ]ntreg cu un trecut ]ndoliat de suferin\e
=i de vitejie, =i dovedea c[, ]mpotriva acestei tendin\e criminale, rom`nii sunt sili\i s[ lupte pe via\[ =i pe moarte.
— Pardon, pardon, ]l ]ntrerupse ]n cele din urm[ notarul, vr`nd s[-i dea lovitura de gra\ie. Sunt sigur c[, mai cur`nd sau mai t`rziu, =ovinismul dumitale are s[ te goneasc[ ]n Rom`nia, ca =i pe ceilal\i martiri ai dumneavoastr[, care exploateaz[
]ncrederea bietului popor ]n c[rturarii s[i... M[ rog, ]n privin\a aceasta eu nu m[ ]n=el niciodat[...
— Unde-i norocul s[ pot trece =i eu ]n \ar[! suspin[ Titu cu m`ndrie.
— Las[, c[ asemenea noroace nu ]nt`rzie prea mult, zise Friedman ironic. Ei bine, grozav a= vrea s[ te ]nt`lnesc dup[
ce vei fi cunoscut mai bine |ara Rom`neasc[! Grozav!... Ai s[
vezi dumneata acolo libertate =i fericire, dumneata care aici c`rte=ti =i te revol\i ne]ncetat... Chiar te rog s[-mi scrii =i mie o carte po=tal[... F[g[duie=ti?
— Desigur! strig[ Titu ]mbujorat de ]nsufle\ire. }n orice caz mai r[u ca aci nu poate s[ fie!
— Nuuu? Z[u?... Crezi dumneata? s[ri notarul sup[rat c[
n-a izbutit s[-l dea gata. Apoi =tii dumneata c[ ]n Rom`nia dumitale nimic =i nimeni nu e stabil? Dac[ ochii dumitale se
]nt`mpl[ s[ nu-i plac[ boierului, a doua zi ai zburat... Acolo nu-s legi =i nici administra\ie ca ]n \ara aceasta blagoslovit[ pe care dumneavoastr[ o calomnia\i pe toate c[r[rile. Nu, dom-209
