plătească pe câte unul dintre angajații „țintei” și astfel, își asigura accesul la informații prețioase în legătură cu toate mișcările patronilor, schimbările apărute în preferințele acestora și orice alte amănunte și mici cancanuri datorită cărora era mereu cu un pas înaintea „vânatului”. Un rival al său constata cu stupoare că ori de cale ori îl vizita pe Henry Frick, un newyorkez bogat pe care și-l dorea client, Duveen deja trecuse pe acolo, condus, parcă, de un al șaselea simț. În general, concurenții negustorului aveau impresia că

acesta se afla pretutindeni și că era la curent cu tot ceea ce se întâmpla, lăsându-i în urmă de fiecare dată. Descurajarea și obida lor ajunseseră atât de mari, încât mulți au și renunțat să mai umble după clientela bogată datorită căreia s-ar fi putut îmbogăți și ei, la rândul lor.

Iată cât de importantă este arta de a spiona cu abilitate – te face să pari atotputernic și clarvăzător. Cunoscându-ți bine „ținta”, i te poți arăta în ipostaza care are cele mai mari șanse să o seducă și devii capabil să-i anticipezi dorințele. Nimeni nu va ști secretul puterii tale și, din chiar acest motiv, nimeni nu va putea să te învingă.

Conducătorii văd prin iscoade, vacile prin miros, brahmanii prinscrierile sacre, iar ceilalți oameni își folosesc ochii.

Kautilya, filosof indian din secolul al III-lea î. Hr.

CHEILE PUTERII

Când este vorba despre putere, scopul tău îl constituie un anumit grad de control pe care să-l exerciți asupra evenimentelor viitoare. Prin urmare, o parte a dificultăților o reprezintă faptul că

oamenii nu sunt dispuși să-și destăinuie gândurile, emoțiile și planurile. Își măsoară bine spusele și, adeseori, își ascund vulnerabilitățile, perfidiile sau obsesiile. Cum să le prevezi acțiunile când nu știi nimic despre ei?! Trebuie, deci, să găsești o modalitate de a-i observa atent și de a le descoperi secretele și intențiile fără să-i lași să afle ce urmărești.

Acest lucru nu este atât de dificil pe cât pare. Pune-ți masca prieteniei și la adăpostul ei vei aduna o mulțime de informații despre toată lumea, dușmani și prieteni deopotrivă. Lasă calculele

astrologice sau divinația tarotului în seama altora – tu dispui de cu totul altfel de mijloace de a sonda viitorul.

Cel mai comod procedeu de a spiona este să-i folosești pe alții, așa cum făcea Duveen. E simplu, dar riscant: obții datele dorite, însă

nu îi poți controla pe cei pe care i-ai pus la treabă. Dacă se dau de gol sau, și mai rău, dacă se întorc împotriva ta? Cel mai bine ar fi să

fii chiar tu spionul: te pretinzi prieten, te apropii de oameni și afli ceea ce te interesează.

Unul dintre cei mai mari maeștri în această artă a fost diplomatul francez Talleyrand, care avea un talent uluitor de a scormoni și aduce la iveală tainele adversarilor sau aliaților săi, învăluindu-i în subtila și fermecătoarea sa conversație. Un contemporan, baronul de Vitrolles, îl descria în termenii următori:

„Când vorbea, era tot numai spirit și eleganță rafinată. Stăpânea de minune arta de a-și ascunde gândurile sau maliția în spatele unui văl transparent de insinuări și de cuvinte care spuneau ceva mai mult decât păreau să spună. Nu se exprima direct și nu se referea la el însuși decât numai când acest lucru era cu adevărat necesar”.

Elementul esențial, în acest context, este capacitatea lui Talleyrand de a-și estompa propria personalitate și de a-i lăsa pe ceilalți să

vorbească despre ei înșiși, pentru că astfel își dezvăluiau, fără să

vrea, intențiile și planurile.

Talleyrand s-a bucurat toată viața de reputația de as în arta conversației și istoria consemnează destule dintre cuvintele sale de spirit, însă, de fapt, vorbea foarte puțin. Nu discuta niciodată despre ideile sale – îi determina pe cei din jur să și le expună pe ale lor, îi plăcea să organizeze serate unde îi invita pe diplomații străini să se întreacă amical în jocul șaradelor și oferea dineurile și supeurile cele mai rafinate (între altele, din punct de vedere gastronomic), în cursul cărora, gazdă perfectă, își măsura cu mare atenție vorbele, cântărindu-le, totodată, pe cele ale oaspeților, de la care se pricepea ca nimeni altul să adune confidențe și date extrem de valoroase pentru activitatea sa de ministru de externe. În timpul Congresului de la Viena (1814 – 1815), Talleyrand și-a schimbat „tehnica” de spionaj: de data aceasta, a început el să „dezvăluie” ceea ce părea a fi câte un secret însemnat – în realitate, pe de-a întregul inventat. Îl lăsa să cadă ca o bombă și apoi observa reacțiile ascultătorilor. De pildă, lansa în cercul diplomaților știrea (despre care îi asigura că

provine dintr-o sursă sigură) că țarul Alexandru I avea de gând să

ordone arestarea celui mai de seamă general al său, sub învinuirea de trădare. Toată povestea nu conținea, desigur, niciun dram de adevăr, dar punând-o în circulație, afla cine se arăta încântat de slăbirea armatei ruse – nu cumva guvernul țării diplomatului cu pricina intenționa să se îndepărteze de Rusia? După cum s-a exprimat atunci baronul von Ste en: „Domnul de Talleyrand trage un foc de pistol în aer ca să vadă cine sare pe fereastră”.

Fii atent la tot ce este în jurul tău la petreceri sau la întâlnirile întâmplătoare. Acestea sunt împrejurările în care oamenii sunt relaxați și se controlează mai puțin. Estompându-ți propria personalitate, îi poți determina să şi-o reveleze pe a lor și să-ți dezvăluie multe secrete. Atuul acestei manevre constă în aceea că

vor tinde să ia interesul arătat de tine drept prietenie – lovitura e dublă: obții și informații, și aliați.

Dacă ai motive să bănuiești că cineva te minte, prefă-te că îi crezi.

Aceasta îl va încuraja să continue. Va deveni din ce în ce mai sigur pe ceeace îți spune și se va trăda. La fel, dacă bagi de seamă că cineva încearcă, nucu prea mult succes, să-ți ascundă ceva, arată-te neîncrezător. Reținerea taîl va provoca să-ți dezvăluie adevărul, punând în joc întreaga forță aacestuia ca să-ți înlăture incredulitatea.

Arthur Schopenhauer, 1788 – 1860

Pentru această tactică este nevoie totuși de precauție. Dacă

lumea începe să te suspecteze că încerci să „culegi” secrete sub acoperirea conversației, te va ocoli. Pune accentul pe sporovăială

amicală, nu pe stoarcerea secretelor prețioase după care umbli.

Trebuie să fii discret, altfel tirul tău de întrebări mai degrabă va dezvălui intențiile tale decât să te ajute să le afli pe ale altora.

Un procedeu bun îl găsim în scrierile lui La Rochefoucauld, care nota: „Sinceritatea se întâlnește la foarte puțini oameni și, adeseori, este cel mai inteligent dintre vicleșuguri – suntem sinceri cu scopul de a câștiga încrederea și a pătrunde secretele altuia”. Arătând că îți deschizi inima în fața cuiva, creezi premisele reciprocității. Fă-le celorlalți o falsă confidență și îți vor face una autentică. O altă

metodă ne-a sugerat-o Arthur Schopenhauer, care recomanda contrazicerea vehementă a interlocutorului. Iritat, acesta își va pierde controlul și, sub imperiul acestei reacții emoționale, va da la iveală o mulțime de lucruri adevărate ce se pot dovedi ulterior

ț

p

foarte utile în a-l combate.

În spionajul „indirect”, mai există și tehnica micilor capcane, în care, o dată prinși, oamenii sunt puși la încercare și siliți să-și dea pe față gândurile. Chosroes al II-lea, un rege persan din secolul al VII-lea, renumit pentru perfidia sa, se pricepea de minune să-și

„citească” supușii fără a le trezi nicio urmă de bănuială. Dacă

remarca, de pildă, că doi curteni deveniseră buni prieteni, îl chema pe unul dintre ei și îi spunea că are informații sigure că celălalt ar fi un trădător și că, în scurt timp, își va primi pedeapsa. Regele îi mărturisea apoi că îl considera omul cel mai vrednic de încredere și că această dezvăluire trebuia să rămână secretă, după care îi observa pe amândoi. Dacă cel de-al doilea curtean nu își schimba atitudinea față de suveranul său, deducea că cel dintâi păstrase secretul și, de îndată îi dădea o funcție și mai mare, pentru ca, nu după prea mult timp, să îl ia din nou la o parte: „Știi, avusesem de gând să-l osândesc la moarte pe prietenul tău din cauza unor zvonuri ce îmi ajunseseră la ureche, dar, când am cercetat lucrurile, s-a dovedit că

e nevinovat”. Dacă, pe de altă parte, cel de-al doilea curtean începea să-l ocolească pe rege sau dacă devenea încordat, neatent ori speriat, acesta ghicea că „taina “fusese dezvăluită. Acestui al doilea îi hărăzea dizgrația – adică părăsirea curții. Îi spunea că totul reprezentase o încercare și că, deși nu făcuse nimic rău, nu mai putea avea încredere în el. Celui dintâi, în schimb, vinovat de violarea secretului încredințat, Chosroes îi interzicea să mai calce vreodată pe teritoriul regatului său.

S-ar putea crede că avem de-a face cu o formă destul de ciudată

de spionaj, pentru că ea ne revelează nu atât informații, cât o imagine a caracterului unei persoane. Sunt însă împrejurări când această metodă se dovedește foarte bună: ea rezolvă problemele preîntâmpinându-le.

Plasând oamenii în situații de natura să le inspire un anumit comportament, ai multe de învățat despre loialitatea, onestitatea și, în general personalitatea lor. În fond, aceste informații sunt, adesea, de o importanță maximă: ele te ajută să anticipezi acțiunile lor viitoare.

Imagine: Al Treilea Ochi al Spionului. În împărăția celor cu doi ochi, un al treilea te face să deții omnisciența unui zeu. Vezi mai departe decât alții și mai adânc în ei. Nimeni nu e la adăpost de

ochiul tău, în afară de tine.

Ultimul cuvânt: Așadar, cauza pentru care un monarh luminat și un general înțelept înving dușmanul dintr-o mișcare, iar faptele lor mari le întrec cu mult pe ale oamenilor de rând, este cunoașterea dinainte a stării dușmanului. Această „precunoaștere” nu își are izvorul în lumea duhurilor, nu provine nici de la zei, nu este nici rodul analogiei cu evenimentele trecutului și nu rezultă din calcule astrologice. Ea trebuie adunată de la oamenii care cunosc situația dușmanului – iscoadele. (Sun- u, Arta războiului, secolul al IV-lea î.

Hr.)

CONTRAARGUMENT

În ceea ce privește puterea, informația are o importanță

enormă, dar ia seama: așa cum tu îi spionezi pe ceilalți, și ei te pot spiona pe tine. Din acest motiv, una dintre armele cele mai valoroase în bătălia pentru informații o constituie dezinformarea.

După cum spunea Sir Winston Churchill, „Adevărul este atât de prețios, încât ar trebui întotdeauna să fie păzit de o gardă de minciuni”. Înconjoară-te deci de o astfel de „gardă”, pentru ca nimeni să nu aibă acces la adevărul tău. Răspândind informații false, îți asiguri controlul situației.