de acesta la adresa Lolei. În dimineața următoare, de Beauvallon l-a provocat la duel. Era unul dintre cei mai buni țintași din Franța.
Dujarier a încercat să aplaneze incidentul cerându-și scuze, dar duelul nu a putut fi evitat, iar tânărul, promițător reprezentant al noii generații de aristocrați francezi, a căzut ucis. Neconsolată, Lola a părăsit Parisul.
Anul 1846 o găsește pe dansatoare la München, unde își făcuse planul de a-l cuceri pe regele Ludovic al Bavariei. Cea mai bună cale de a ajunge la rege era prin aceea de a recurge la mijlocirea aghiotantului său, contele O o von Rechberg, mare amator de fete frumoase. Astfel, într-o zi, pe când aghiotantul își lua micul dejun pe terasa unei cafenele, Lola și-a făcut apariția călare și – alt
„accident” – calul a aruncat-o din șa exact la picioarele lui. Contele s-a repezit s-o ajute și, pe dată, a fost sedus. I-a promis că o va prezenta regelui.
S-a ținut de cuvânt, dar, o dată ajunsă în anticamera cabinetului regal, Lola l-a auzit pe monarh spunând că era prea ocupat ca s-o primească pe o străină în căutare de favoruri. Ei, și?! Lola i-a împins în lături pe cei doi soldați din gardă care păzeau ușile biroului și a intrat. În toiul acestui mic incident, din vina vreunuia dintre soldați (sau ca urmare a „inițiativei” vizitatoarei înseși), partea din față a corsajului rochiei s-a rupt, astfel că, spre marea uimire a tuturor și mai ales a regelui, tânăra femeie a pătruns în încăpere cu sânii goi, expuși cu dărnicie. Nu se mai punea problema de a fi sau a nu fi primită în audiență. După cincizeci și cinci de ore de la acest moment spectaculos, Lola și-a făcut debutul pe scena bavareză.
Cronicile au fost groaznice, dar aceasta nu l-a împiedicat pe rege să
continue să-i aranjeze alte reprezentații.
NUCA ȘI CLOPOTNIȚA
Odată, o nucă a fost luată în cioc de o cioară și dusă tocmai sus, învârful unei clopotnițe înalte, dar, căzând într-o crăpătură, a scăpat decumplita soartă de a fi mâncată. Nuca s-a rugat frumos de perete,implorându-l în numele Domnului să-i dea adăpost și i-a lăudatînălțimea, frumusețea și noblețea glasului clopotelor pe care le ocrotea.
„Vai, vai mie”, spunea ea, „cum nu am fost în stare să cad sub crengileverzi ale bătrânului meu tată și să dorm pe pământul reavăn, acoperită defrunzele lui căzute, măcar tu nu mă părăsi. Când m-am văzut în cioculciorii aceleia crude, am jurat că dacă scap, îmi voi sfârși viața într-o gaură
mică așa ca aceasta.”
La auzul unor asemenea vorbe, plin de compasiune, peretele i-a datadăpost bucuros, lăsând nuca să rămână acolo unde căzuse. În scurt timp,nuca a pocnit: rădăcini mici s-au strecurat prin crăpăturile dintre pietre șidin ce în ce mai puternice, au început să le împingă și să le disloce.
Lăstarii țâșneau în sus, către cer. Apoi, au crescut mai înalți ca zidulclopotniței și, cum rădăcinile răsucite se facem mereu mai groase, s-auînfipt în pereții vechi și i-au spart. Abia atunci, când era prea târziu și cutotul zadarnic, zidul a prins să se tânguie din pricina năruirii lui, darcurând el nu mai era decât ruină.
Leonardo da Vinci, 1452 – 1519
Ludovic era, vrăjit după cum singur recunoștea. A început să
apară în public la braț cu Lola, apoi i-a cumpărat și mobilat un apartament de pe unul dintre cele mai elegante bulevarde din München. Deși avea reputație de zgârcit și nu se lăsa în voia capriciilor, regele și-a copleșit iubita cu daruri, ba chiar s-a apucat să-i scrie poeme. Devenită metresă oficială, Lola s-a văzut, peste noapte, și celebră, și bogată.
Din păcate, treptat își pierdea simțul măsurii. Într-o zi, pe când călărea, un domn mai în vârstă călărea și el pe aceeași alee, în fața ei, dar prea încet, după cum i se părea favoritei. Neputând să-l depășească, Lola a început să-l lovească cu cravașa. Altă dată, și-a scos câinele la plimbare, în lesă, iar animalul a sărit la un trecător. În loc să-l ajute pe om, Lola s-a înfuriat și l-a pocnit cu lesa. Incidente
ca acestea au ajuns să-i supere pe liniștiții cetățeni ai Bavariei. Cei din anturajul regelui au încercat să îl aducă la realitate și să-i atragă
atenția asupra riscurilor acestei situații, însă curajoșii care o criticau pe Lola erau concediați fără multă ceremonie.
De unde până atunci bavarezii își iubiseră suveranul, acum nu îi mai purtau nici măcar respect. Lola fusese ridicată la rang de contesă, își construise un palat și începuse să se amestece în politică, dându-i regelui tot felul de sfaturi. Era persoana cea mai influentă
din tot regatul. Ludovic se lăsa condus de ea, iar miniștrii care nu erau pe placul favoritei se vedeau disprețuiți pe față. Peste tot au izbucnit revolte. Țara aceasta pașnică și stabilă se afla, practic, în pragul unui război civil, iar studenții protestau și scandau: „Raus mit Lola” („Afară cu Lola”).
La vremea sa, Simon Thomas a fost un doctor mare. Îmi aduc amintecă s-a întâmplat să-l întâlnesc într-o zi în casa unui bogătaș bătrân,suferind de plămâni.
Discutând despre cum l-ar putea vindeca, i-a spus bolnavului că unadintre metode ar fi să-și creeze ocazii de a sta în compania mea: și-ar opriochii asupra obrajilor mei proaspeți și gândurile, asupra înfloritoareivigori a tinereții mele. Bucurându-și simțurile cu acest întremătorspectacol al prospețimii starea lui s-ar îmbunătăți. A uitat să adauge că amea, în schimb, ar putea să se înrăutățească.
Montaigne, 1533 – 1592
Prin luna februarie a anului 1848, regele nu mai putea ține piept presiunilor. Cu mare tristețe, i-a poruncit Lolei să părăsească
Bavaria cât mai repede. A plecat, dar nu înainte de a mai primi ceva bani. Și-a răzbunat dizgrația: în următoarele cinci săptămâni, furia poporului s-a întors împotriva altădată iubitului său rege, care, în luna martie a aceluiași an, a fost silit să abdice.
Lola Montez a revenit în Anglia. Dacă avea nevoie de ceva, acel lucru era respectabilitatea. Deși încă măritată (fiindcă tot nu ceruse divorțul de bărbatul cu care se căsătorise cu ani în urmă) și-a pus ochii pe George Trafford Heald, un tânăr ofițer promițător, care era fiul unui influent avocat.
Cu toate că era cu zece ani mai tânăr decât ea și ar fi putut să-și aleagă de soție pe oricare dintre fetele frumoase și bogate din lumea
bună, Heald a căzut în mrejele Lolei. S-au căsătorit în 1849. Nu mult după aceea, ea a fost arestată pentru bigamie, și-a încălcat promisiunea dată judecătorului și a fugit în Spania, împreună cu noul soț. Au început certuri cumplite și, în toiul uneia, Lola a pus mâna pe un cuțit și l-a rănit. Până la urmă, l-a și alungat. Reîntors în Anglia acesta a descoperit că fusese dat afară din armată. Întreaga societate îi întorcea spatele. Omul s-a stabilit în Portugalia și a trăit în sărăcie vreme de câteva luni, apoi și-a găsit moartea într-un accident nautic.
Mai târziu, cel care a publicat autobiografia Lolei Montez a dat faliment.
În 1853, aventuriera s-a mutat în California. Acolo s-a măritat cu un bărbat numit Pat Hull. Și această relație a fost furtunoasă, astfel că l-a părăsit pe Hull pentru un altul. Soțul abandonat s-a cufundat din ce în ce mai adânc în alcool și în deprimare, până când după patru ani, a murit în floarea vârstei.
La patruzeci și unu de ani, Lola și-a împărțit rochiile și lucrurile de preț. S-a întors către Dumnezeu. A colindat America ținând conferințe pe subiecte religioase îmbrăcată în alb și purtând o bonetă ce sugera o aureolă. A murit doi ani mai târziu, în 1861.
Multe lucruri sunt, se spune, molipsitoare. Somnul poate fimolipsitor, ca și căscatul. În strategia marilor bătălii, când vezi că
dușmanul se agită și dă toate semnele că ar fi înclinat spre pripeală, să nicinu te uiți la el.
Tu să arăți un calm desăvârșit. Dușmanul va fi convins și se va liniștiși el. I-ai molipsit spiritul. Îl poți molipsi de o stare de siguranță
asemănătoare beției, de plictiseală sau chiar de slăbiciune.
Cartea celor cinci inele, Miyamoto Musashi, secolul al XVII-lea Comentariu
Lola Montez atrăgea bărbații cu farmecul ei, dar puterea pe care o avea asupra lor depășea atuurile sexualității. Îi ținea înrobiți prin tăria caracterului. Erau prinși în vârtejul pe care știa să-l dezlănțuie în jurul ei. Se simțeau derutați, tulburați – dar intensitatea emoțiilor îi făcea să trăiască și ei mai intens. Așa cum se întâmplă adeseori în cazurile de contagiune, problemele se conturează abia după un
anumit timp. Instabilitatea proprie Lolei începea să-i seducă.
Femeia le „intra în sânge”, iar ei se lăsau absorbiți în torentul necazurilor ei. Legăturile emoționale create îi împingea să dorească
