În 1944, naziștii și-au intensificat brusc atacurile cu rachete asupra Londrei. Orașul a fost bombardat cu peste două mii de proiectile de tip V1. Au murit cel puțin cinci mii de oameni și numeroși alții au suferit răni grave. Și totuși, nemții nu reușeau să-și atingă țintele programate. Bombele care trebuiau să distrugă

Tower Bridge sau Piața Picadilly cădeau la o oarecare distanță, nimerind în periferiile mai slab populate. De ce? Pentru că la stabilirea obiectivelor, comandanți utilizau informațiile transmise de spionii lor din Anglia, fără să știe că aceștia fuseseră descoperiți și „întorși” sau înlocuiți cu agenți britanici care îi alimentau cu date subtil „deformate”. Proiectilele erau deviate din ce în ce mai mult, iar către sfârșitul ostilităților, ajunseseră să lovească pășuni aflate în plină regiune rurală.

Dezinformarea îți poate da un avantaj substanțial. În timp ce spionarea celorlalți îți aduce un ochi în plus (al treilea),

dezinformarea

înlătură

unul

dintre

ochii

dușmanului.

Nemairămânându-i decât unul singur, ciclop de-ar fi și tot ratează

ținta.

LEGEA 15

ZDROBEȘTE-ȚI DUȘMANUL ȘI

LASĂ-L FĂRĂ SUFLARE

ARGUMENT

Toți marii conducători de la Moise încoace au știut că un dușman detemut trebuie zdrobit și lăsat fără suflare. (Uneori lecția aceasta i-a costatscump). Oricât ar părea el de inofensiv, acoperit de cenușă, tăciunelerămas pâlpâind va sfârși întotdeauna prin a reaprinde vâlvătaia. Ai multmai mult de pierdut oprindu-te la jumătatea drumului decâtparcurgându-l până la capăt: dușmanul își va reveni și va căuta să-și iarevanșa. Zdrobește-l nu numai fizic, ci și psihic.

ÎNCĂLCAREA LEGII

În întreaga istorie a Chinei, nu există rivalitate mai celebră ca aceea dintre Hsiang Yu și Liu Pang. Acești doi generali și-au început cariera ca prieteni, luptând umăr la umăr. Hsiang Yu provenea dintr-o familie nobilă. Înalt și voinic, iute la mânie și cu o minte mai degrabă lipsită de strălucire, era totuși un comandant respectat și destoinic, care se afla întotdeauna în fruntea soldaților săi, în linia întâi. Liu Pang era țăran. Nu se prea omorâse niciodată cu milităria și îi plăceau mai mult femeile și vinul decât bătăliile – de fapt, s-ar putea spune că nu era mare lucru de capul lui. O „calitate” avea totuși: era șiret și își dădea seama repede care erau strategii cei mai buni. Îi păstra pe lângă el în chip de sfătuitori și asculta de sfaturile lor. Așa s-a și făcut că a ajuns general.

Rămășițele puterii dușmanului pot reveni la viață asemenea celor aunei molime sau unui foc. Așadar, trebuie distruse cu totul. […]

Dușmanul să nu fie niciodată luat în ușor numai pentru că știm că e slab.

La timpul potrivit, va redeveni puternic, ca o scânteie căzută pe o căpiță defân.

Kautilya, filosof indian din secolul al III-lea î. Hr.

În anul 208 î. Hr., regele din Ch’u a trimis două armate numeroase să cucerească puternicul regat Ch’in. O armată a luat-o pe la nord. Comandantul ei era Sung Yi, iar următorul în grad, generalul Hsiang Yu. Armata a doua, comandată de Liu Pang, s-a îndreptat direct spre regatul Ch’in. Ținta era splendida capitală a acestei țări, orașul Hsien-yang. Cu firea sa violentă și nerăbdătoare, Hsiang Yu nu suporta ideea că Liu Pang ar ajunge primul și ar putea, eventual, să-și asume comanda supremă a oștirilor reunite.

La un moment dat, în zona frontului din nord, superiorul său, generalul Sung Yi a ezitat, nefiind pe deplin convins că trebuia să-și angajeze trupele în luptă. Furios, Hsiang Yu a dat buzna în cortul acestuia, l-a acuzat de trădare, i-a retezat capul cu sabia și s-a proclamat comandant. Fără să aștepte alte ordine, a poruncit abandonarea pozițiilor și a început marșul direct spre Hsien-yang.

Nu avea nicio îndoială că era un războinic și un general mai bun decât petrecărețul de Liu, totuși nu i-a venit să-și creadă ochilor când acesta, în fruntea unei armate mai mici, dar mai rapide, a reușit să intre primul în capitala Hsien-yang. Hsiang avea și el un consilier, Fan Tseng, care l-a avertizat: „Acest țopârlan (Liu Pang, adică) obișnuit să nu se mai sature de bani, femei și băutură, de când a cucerit capitala nu s-a lăsat atras de nicio tentație – nici bogățiile, nici vinul, nici femeile. Se vede că țintește sus”.

Același Fan Tseng l-a îndemnat pe Hsiang să-și ucidă rivalul înainte de a fi prea târziu. L-a sfătuit să-l invite pe acest țăran viclean la un banchet în tabăra din afara orașului și în mijlocul dansului ceremonial al săbiilor, să pună să i se taie capul. Hsiang a trimis invitația, iar Liu a căzut în capcană – a venit la banchet.

Hsiang, însă, nu se putea decide să poruncească începerea dansului și până când, în sfârșit, s-a hotărât, Liu a simțit că se afla în pericol și a izbutit să scape cu fuga. Fan Tseng era dezgustat și supărat că

Hsiang stricase tot planul. I-a spus, mânios: „Nu se poate conta pe un prostănac. Liu Pang o să-ți fure și comanda ta, iar noi toți o să

ajungem prizonierii lui”.

Dându-și seama de greșeala comisă, Hsiang s-a grăbit să tabere asupra orașului Hsien-Yang, ferm decis să nu-și mai lase rivalul cu

capul pe umeri. Liu nu era omul care să se lupte atunci când soarta bătăliei i se părea nesigură și a părăsit capitala cucerită. Hsiang a recucerit-o, l-a omorât pe tânărul prinț din regatul Ch’in și a ars orașul, făcându-l una cu pământul. Acum Liu devenise dușmanul său și l-a urmărit vreme de multe luni. În cele din urmă, l-a încolțit într-o fortăreață. Fără hrană, cu armata în stare de derută și pe cale de a se împrăștia, Liu a cerut pace.

Din nou, Fan Tseng l-a îndemnat pe generalul său: „Zdrobește-l numaidecât. Dacă îl lași să plece, mai târziu te vei căi amarnic”. Dar Hsiang voia să se arate îndurător. În plus, ținea să-l aducă pe Liu acasă, în regatul Ch’u și să-și silească acest fost prieten să-l recunoască drept stăpân. Evenimentele au dovedit că Fan Tseng avusese dreptate o dată în plus: Liu s-a folosit de tratativele capitulării ca de o diversiune și, cu un mic grup de soldați, a scăpat din încercuire. Uluit și dezamăgit că rivalul îi fugea iar printre degete, Hsiang a pornit din nou pe urmele lui cu o ferocitate care aproape că îi luase mințile. Într-una din bătălii, l-a prins pe tatăl acestuia și, în toiul luptei a răcnit către Liu: „Predă-te pe dată sau tatăl tău va fi fiert de viu!” Netulburat, rivalul i-a răspuns: „Noi doi ne-am legat frați. Tatăl meu este și tatăl tău. Dacă ții neapărat să-ți fierbi tatăl, trimite-mi și mie să gust din supă!” Hsiang nu a mai avut ce face și bătălia a continuat.

După câteva săptămâni, urmărindu-și mai departe dușmanul, Hsiang și-a răsfirat prea tare coloanele și, în cursul unui atac prin surprindere, Liu i-a încercuit garnizoana cea mai puternică. Pentru prima oară, sorții îl favorizau pe el. Acum Hsiang a fost acela care să ceară pace. Consilierii lui Liu l-au sfătuit să-l distrugă, să-i zdrobească armata și să nu arate niciun fel de milă: „A-l lăsa să

scape e ca și cum i-ai da drumul unui tigru – mai târziu tot te va sfâșia”. Liu a acceptat.

Încheind un tratat menit să rămână numai pe hârtie, l-a determinat pe Hsiang să-și slăbească vigilența. S-a repezit asupra armatei lui și i-a omorât aproape toți oamenii, dar Hsiang a fugit.

Era singur și nu avea nici măcar un cal, așa încât trebuia să meargă

pe jos. Știa că Liu pusese un premiu pe capul lui. A întâlnit un grup răzleț din propria sa armată. Soldații se retrăgeau. S-a apropiat de ei și a strigat: „Am auzit că Liu Pang a promis o mie de monede de aur și o moșie cu zece mii de familii celui care îi aduce capul meu. Vi le dăruiesc, a spus, și și-a tăiat singur gâtul.”

Comentariu

Hsiang Yu își dovedise cruzimea nu o dată. Rareori ezita să-și înlăture vreun dușman dacă acest lucru îi era de vreun folos. Cu Liu Pang însă, comportamentul său a fost altul. Își respecta rivalul și nu dorea să-l învingă prin viclenie. Voia să-și demonstreze superioritatea pe câmpul de luptă și chiar să-l oblige pe inteligentul Liu să capituleze și să-l recunoască pe el drept stăpân. Ori de câte ori l-a avut la cheremul său, ceva l-a făcut să șovăie – simpatia fatală

sau respectul față de omul care, la urma urmei, îi fusese prieten și tovarăș de arme. În clipa când Hsiang s-a declarat de acord cu eliminarea lui Liu, dar a ratat, și-a pecetluit propria soartă. Rivalul său nu s-a lăsat pradă sentimentalismului atunci când împrejurările s-au întors în favoarea sa.

Aceasta este ceea ce ni se întâmplă dacă ne simpatizăm adversarii și când mila sau speranța reconcilierii ne împiedică să-i anihilăm. Nu facem altceva decât să le sporim frica și ura ce le nutresc la adresa noastră. După ce i-am învins, se simt umiliți – ei nu ne iartă, iar noi să-i cruțăm, încălzind la piept viperele care nu așteaptă decât să se răzbune?! Nu așa se procedează atunci când este vorba despre putere, Puterea dușmanului trebuie distrusă, iar el însuși, zdrobit, nimicit, redus la imposibilitatea de a-și mai regrupa forțele și de a-și mai lua revanșa. Acest principiu este cu atât mai adevărat în cazul unui fost prieten metamorfozat în dușman. Aceste antagonisme sunt guvernate de o singură lege, iar legea sună astfel: Nici nu se pune problema reconcilierii. Nu poate învinge decât una dintre tabere și victoria trebuie să fie totală.

Liu Pang își însușise bine lecția aceasta. După ce l-a învins pe Hsiang Yu, acest fiu de țăran și-a continuat ascensiunea: a devenit comandantul întregii armate a regatului Ch’u. Zdrobindu-și următorul adversar, regele din Ch’u, al cărui supus era, s-a încoronat în locul lui, învingând toți rivalii posibili, oriunde se iveau. A ajuns împărat, iar istoria i-a păstrat numele ca al unuia din cei mai mari conducători ai Chinei, nemuritorul Han Kao-tsu, întemeietorul dinastiei Han.

Cei care caută să înfăptuiască lucruri mari ar trebui să nu arateniciun fel de milă.

Kautilya, filosof indian din secolul al III-lea î. Hr.

RESPECTAREA LEGII

Wu Chao, o frumoasă fiică de nobili, născută în anul 625 d. Hr., a devenit una dintre concubinele împăratului chinez T’ai Tsung.

Haremul imperial era un loc plin de primejdii, întrucât fiecare dintre femei năzuia să ajungă favorita monarhului. Datorită

farmecului și forței ei de caracter, Wu a câștigat repede această

„bătălie” acerbă, dar, știind prea bine că, asemenea oricărui om aflat pe culmile puterii, împăratul își avea capriciile sale, era conștientă

de efemeritatea acestei victorii și privea viitorul cu circumspecție.